Marea Britanie: Principii Dracula se înrudesc cu viitorul „bebeluş regal” al Marii Britanii

Înainte de naşterea bebeluşului regal al lui Kate şi William în Marea Britanie, genealogii i-au analizat leagănul familial pentru a-i stabili arborele genealogic, care conţine numeroase surprize: o tânără naivă şi frivolă din Paris, principii Dracula şi chiar un suveran musulman de Sevilla care se trage din... Mohamed.
Romania TV
06 iul. 2013, 10:37
Marea Britanie: Principii Dracula se înrudesc cu viitorul

Arborele genealogic al tatălui, prinţul William, cuprinde – în afară de totalitatea regilor şi reginelor Angliei – monarhii din Grecia, Danemarca, Suedia, Rusia, Austria, Spania şi un important număr de suverani germani. Familia regală britanică a purtat patronimul Saxa-Coburg-Gotha până în 1917, dată la care, în plin război împotriva Germaniei, l-a preferat pe cel de Windsor.

De partea mamei, Kate, poate fi observată în schimb o mare majoritate de oameni de rând.

Chiar dacă „Regina Mamă”, mama reginei Elisabeta a II-a, şi Lady Di nu erau nici ele născute prinţese, „alianţa lui William cu Kate Middleton a reuşit cu adevărat să democratizeze arborele genealogic al bebeluşului”, subliniază celebrul genealog Jean-Louis Beaucarnot, care analizează, în „Revista franceză de genealogie” din iulie, ascendenţa copilului ce urmează să se nască. De fapt, viitorul rege sau viitoarea regină din Marea Britanie se va înrudi, în premieră, cu mulţi dintre supuşii săi.

În timp ce ramura paternă a ducesei de Cambridge a fost relativ înstărită, „din partea mamei sale întâlnim strămoşi care au aparţinut în mare parte clasei muncitoare din nordul Angliei„, explică pentru AFP Scott Steward, membru al New England Historic Genealogical Society (NEHGS) şi co-autor, în 2011, al cărţii „Arborele genealogic al lui Catherine Middleton”.

Printre strămoşii lui Kate s-au numărat mineri care lucrau în mine de cărbune, o lenjereasă, un măturător de stradă din Londra, dar şi un anume Arthur Lupton, care i-a predat engleză lui Goethe. Mai neaşteptat, poate fi descoperit un anume Edward Thomas Glassborough, încarcerat în 1881 în închisoarea Holloway din Londra, dintr-un motiv care nu a putut fi identificat nici până astăzi.

Însă arborele genealogic al bebeluşului regal rezerve de asemenea şi alte surprize. Prin regina Maria, soţia regelui George al V-lea, se ajunge, notează Jean-Louis Beaucarnot, până la prinţii din Transilvania şi Valahia care duc direct, în secolul al XV-lea, la prinţii Dracula. Printre ei figurează şi voievodul român Vlad al III-lea, supranumit „Ţepeş”, a cărui cruzime i-a inspirat lui Bram Stoker celebrul său vampir.

O altă descoperire: o anume Hyacinthe-Gabrielle, actriţă la Palais-Royal din Paris, adusă în Anglia în timpul Revoluţiei de amantul care apoi i-a devenit soţ, marchizul de Wellesley, şi bunică directă a „Reginei Mamă”.

Prin intermediul unei alte femei franceze, nobilă protestantă născută în 1639 la Poitou, bebeluşul se înrudeşte chiar cu fostul preşedinte francez Francois Mitterand, în timp ce mama sa este rudă cu primul preşedinte al SUA, George Washington. Iar prin bunica sa Diana, se ajunge la familia Churchill şi la Lord Marlborough.

La capitolul „vedete„, se observă o înrudire cu actriţa americană Ellen DeGeneres şi cu regizorul britanic Guy Ritchie, fost soţ al Madonnei.

Însă cea mai surprinzătoare este ascendenţa necunoscută a uneia din bunicile îndepărtate, regina Maria de Medici a Franţei, descendentă din Alphonse al VI-lea de Castilia, mort în 1109, şi din cea de-a patra sa soţie, Zaida. Aceasta din urmă, prinţesă musulmană convertită la catolicism, a avut ca strămoş, dezvăluie Jean-Louis Beaucarnot, „un rege de Sevilla considerat un descendent direct al profetului Mahomed„.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Miresele anului 2025 din showbizul românesc, același model de rochie! Ioana Coman, nora lui Costel Biju și Claudia Puican, apariții trase la indigo
Fanatik.ro
Operațiune sângeroasă în favelele din care provin Ronaldo, Adriano și Romario! Peste 130 de decese într-o singură zi
Capital.ro
Călin Georgescu, anunț de ultimă oră la Tribunalul București: Eu sunt pregătit, și poporul român e pregătit!
Playtech.ro
Ce acte trebuie pentru partajul casei și cum se stabilește cota fiecărui soț
Adevarul
Marius Lulea prevestește finalul Guvernului Bolojan în ianuarie: „Va fi aruncat la coșul de gunoi. PSD va depune moțiune”
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Anuntul momentului! Ce trebuie să știe toți românii
iamsport.ro
Ion Țiriac, donație substanțială pentru românii năpăstuiți de soartă! Ce sumă de bani pune la dispoziție miliardarul pentru victimele inundațiilor care au făcut prăpăd în țară
MediaFlux
Anunț oficial de la Guvern! S-a stabilit soarta salariului minim pe economie
stirilekanald.ro
VIDEO Ștefania Szabo, doctorița care a murit în camera de gardă, înmormântată în uniforma medicală. Obiectul care va fi pus în sicriul directorului medical al Spitalului din Buzău
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai