Proiect de lege pentru o bancnotă nouă, în valoare de 250 de dolari, cu figura lui Donald Trump

Un republican înfocat a introdus recent un proiect de lege care propune crearea unei bancnote de 250 de dolari cu imaginea președintelui Donald Trump. Proiectul, denumit "Legea privind bancnota de 250 de dolari Donald J. Trump", are ca scop introducerea unei noi denominații în circulația monetară a Statelor Unite, dar și modificarea unei legislații din secolul XIX, care interzice persoanelor în viață, inclusiv președinților în funcție, să apară pe monedele și bancnotele americane.
Filip Stan
28 feb. 2025, 18:20
Proiect de lege pentru o bancnotă nouă, în valoare de 250 de dolari, cu figura lui Donald Trump

 

Legea americană interzice ca orice persoană în viață să fie reprezentată pe bancnote, obligațiuni sau titluri de valoare, emise de guvernul SUA. Cu toate acestea, proiectul de lege propus de Wilson ar crea o excepție importantă, care ar permite ca foști președinți să fie imortalizați pe monedă, fără a încălca normele existente.

Wilson, un susținător vocal al politicilor economice implementate de Donald Trump în timpul mandatului acestuia, a distribuit o imagine editată a bancnotei propuse și pe rețelele sociale, subliniind, sprijinul său pentru fostul președinte și pentru măsurile acestuia de combatere a inflației.

„Inflația lui Biden a afectat grav economia, iar familiile americane sunt nevoite să poarte mai mulți bani în numerar. Președintele Trump a luptat continuu pentru a reduce inflația și a sprijinit familiile americane. Această realizare merită recunoaștere națională, iar o bancnotă cu imaginea sa ar fi simbolul unui președinte care a adus beneficii reale pentru americani. Sunt onorat să introduc acest proiect de lege”, a declarat Joe Wilson.

Proiectul de lege are loc într-un context cu încărcătură simbolică, deoarece anul viitor marchează aniversarea de 250 de ani a Statelor Unite ale Americii, un moment important în istoria națiunii.

„Bancnota de 250 de dolari va oferi nu doar o denominație mai mare, care va ajuta familiile să poarte mai puțini bani în numerar, ci va aduce și un omagiu președintelui Trump în cadrul aniversării semiquincentenare.”

Bancnotele mai mari de 100 de dolari au fost retrase din circulație încă din 1969 din cauza lipsei de utilizare, conform Biroului de Imprimare și Gravură.

Proiectul de lege a fost susținut de mai mulți cosponsori, inclusiv reprezentanții Diana Harshbarger (R-TN), Ralph Norman (R-SC) și Darrell Issa (R-CA), care au declarat că această inițiativă este o modalitate de a onora realizările președintelui Trump și de a recunoaște contribuțiile sale la politica economică a SUA.

În cazul în care va fi adoptat, acest proiect ar adăuga o nouă pagină în istoria monedei americane și ar marca o schimbare semnificativă în modul în care sunt recunoscute realizările politice ale liderilor naționali.

Ultima propunere venită din partea Camerei Reprezentanților, controlată de republicani, vine la mai mult de o săptămână după ce o membră a Congresului, din New York, a cerut ca ziua de naștere a lui Trump să devină o sărbătoare federală scrie nypost.com.

Reprezentanta Claudia Tenney a declarat că a introdus o propunere legislativă pentru a fuziona sărbătoarea anuală a Zilei Drapelului – Flag Day cu ziua de naștere a președintelui Trump, creând astfel o sărbătoare combinată, care să fie celebrată pe 14 iunie.

„Prin desemnarea zilei de naștere a lui Trump și a Zilei Drapelului ca sărbătoare federală, putem să ne asigurăm că toate contribuțiile președintelui Trump la măreția Americii și la importanța Drapelului American vor fi pentru totdeauna consemnate în lege,” a spus reprezentanta republicană.

În data de 14 iunie este celebrată ca Ziua Drapelului Național încă din 1916, când președintele Woodrow Wilson a emis o proclamație prezidențială, care declara această zi drept ziua de celebrare a Steagului American.

Sărbătoarea a fost oficial instituită, printr-o lege a Congresulu, în august 1949.

Citește și: Donald Trump, surprins de propriile afirmații. Președintele SUA a uitat că l-a numit pe Zelenski „dictator”. „Am spus eu asta? Nu pot să cred!”

 

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Tragedie aviatică! Un avion a lovit o mașină pe pista de aterizare și s-a rupt în două. Două persoane au murit
Fanatik.ro
Ce propunere neașteptată i-a făcut un faimos miliardar român lui David Popovici. Sportivul l-a refuzat direct
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii au tot dreptul. Se face solicitare scrisă. Administratorul, obligat să prezinte documentele
Playtech.ro
Prioritate la trecerea de pietoni când sensurile sunt despărțite de separator. Ce riscă șoferii care nu respectă legea în 2025
Adevarul
Mega-închisoarea cu condiții ca la hotel: camere single sau duble cu baie proprie, grădină cu iazuri, teren de fotbal și pistă de atletism
wowbiz.ro
Moartea unei românce, surprinsă pe camerele de supraveghere! Ana era îngrijitoare în Italia și a avut un sfârșit tragic. Ce s-a întâmplat cu ea, cutremurător
Economica.net
Noi reguli pentru români - Cum vom folosi telefoanele, tabletele și laptopurile
Prosport.ro
FOTO. Sabalenka și Badosa, în costum de baie, au încins imaginația fanilor
kanald.ro
Cum și-a prevestit sfârșitul gravida care a murit în explozia din Rahova. Mama tinerei a făcut dezvăluiri sfâșietoare: "Sună-mă să vezi dacă mă mai trezesc!"
Cancan.ro
Ana Monteanu a fost găsită moartă în locuința unde lucra ca badantă. 2 copii au rămas acum orfani de mamă 😢
iamsport.ro
Gabi Balint a dezvăluit ”marele regret” pe care îl are față de Loți Boloni: ”Ar fi trebuit să îl las” / ”Lumea ne apreciază mai mult după ce ne ducem, din păcate”
MediaFlux
Ajutor de Crăciun pentru pensionari. Ministrul Muncii confirmă suma importantă la pensie
stirilekanald.ro
Vacanță de 19 zile pentru elevii din România! Important de știut
substantial.ro
Igiena blănii la pisica senior – Ce schimbări apar şi cum le gestionezi