Justin Trudeau îl acuză pe Trump de încercarea de a distruge economia Canadei pentru a o anexa

Premierul canadian Justin Trudeau a declarat marți că Statele Unite ale Americii, sub conducerea președintelui republican Donald Trump, au declanșat un război economic Canadei pentru “a determina căderea economiei” și apoi pentru „a putea anexa” țara.
Filip Stan
05 mart. 2025, 11:13
Justin Trudeau îl acuză pe Trump de încercarea de a distruge economia Canadei pentru a o anexa

„Războiul economic este menit să determine căderea economică a Canadei, pentru a putea fi anexată. Asta vrea el (Trump)”, a afirmat Trudeau, care a calificat drept „stupidă”decizia președintelui american de a impune taxe vamale pentru produsele canadiene.

În acest context, „nu știu ce negocieri am putea începe” cu Statele Unite, a adăugat șeful demisionar al guvernului, care va fi înlocuit în câteva zile.

De asemenea, a reconfirmat tarifele de 25% pentru anumite produse americane, inclusiv carne, ouă, fructe și vin ca represalii la majorarea tarifelor vamale pentru produsele canadiene, inițiată de Trump.

Citește și: Trump invită Groenlanda să facă parte din SUA, dar are şi un plan B: „Într-un fel sau altul, o vom obţine. Vă vom face bogaţi!”

Canada va contesta decizia SUA la Organizația Mondială a Comerțului

Potrivit lui Justin Trudeau, problema fentanilului care ajunge în SUA, invocată de președintele american pentru a justifica impunerea de tarife, este „complet falsă, complet nejustificată”.

„Va fi greu și va lovi puternic Canada”, dar țara nu va „da înapoi”, a adăugat el, promițând „victoria Canadei”.

Adresându-se americanilor, Justin Trudeau a spus încă o dată că acest război comercial a fost doar rezultatul voinței Washingtonului.

„Vrem să lucrăm cu voi ca prieteni şi aliați şi, de asemenea, nu vrem să vă vedem suferind, dar guvernul vostru a ales să vă provoace acest lucru.”

„De marți, piețele au scăzut și inflația va crește dramatic în toată țara”, a spus el.

Trudeau a spus că este gata să vorbească cu Donald Trump în curând și a reiterat că obiectivul său rămâne acela de a obține ridicarea tarifelor americane „cât mai repede posibil”.

„Din această dimineață, piețele au scăzut și inflația va crește dramatic în toată țara”, a avertizat Trudeau, adăugând că este gata să vorbească cu Donald Trump în curând.

El a reiterat că obiectivul său rămâne acela de a obține ridicarea tarifelor americane cât mai repede posibil.

Trudeau a denunțat incongruența de a vedea Washingtonul purtând un război economic împotriva „celui mai apropiat aliat”, în timp ce vorbește despre „a-l liniști pe Vladimir Putin, care este un dictator mincinos și criminal”.

Tonul a continuat să crească în ultimele săptămâni între liderul canadian și cel american, în contextul în care Donald Trump a vorbit de mai multe ori despre transformarea Canadei în cel de-al 51-lea stat american.

De la întoarcerea sa la Casa Albă, atacurile comerciale ale lui Donald Trump au fost cuplate cu o animozitate deosebită a republicanului împotriva omului pe care îl numește guvernatorul Trudeau, într-un mod deliberat umilitor.

Replica guvernului canadian vine după ce tarifele de 25% la importurile canadiene în Statele Unite au fost impuse începând din 4 martie, așa cum a anunțat Donald Trump. Trump a avertizat că este gata să majoreze taxele vamale pentru Canada la 50%.

Tarifele canadiene vor intra imediat în vigoare pentru bunuri în valoare de 30 de miliarde de dolari. Importuri din SUA, în valoare de alte 125 de miliarde de dolari, vor fi taxate în decurs de 21 de zile.

Citete și: Vladimir Putin se oferă să arbitreze un acord privind arsenalul nuclear între SUA şi Iran

 

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Diana Şucu nu a ştiut când soţul ei a intrat în fotbal: “A venit să îmi spună că va lua acţiuni la Rapid! Când am auzit de Genoa, îmi spuneam că nu e adevărat”
Capital.ro
Profeția lui Călin Georgescu a devenit realitate? Dan Andronic spulberă speranțele românilor naivi: Și-a amintit ce au spus alții
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Ce secret din cariera de jucător încă ascunde Gică Hagi. Fostul său coleg: ”Eu știu ce s-a întâmplat atunci!”
MediaFlux
La ce alimente a renunțat Andreea Esca pentru a se menține în formă. Prezentatoarea Știrilor PRO TV dezvăluie secretul siluetei sale
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj