Ziua Internațională a Femeii la Ambasada României în Austria: Semnal de alarmă despre violența domestică sau la locul de muncă împotriva femeilor

În 2025, de Ziua Internațională a Femeii și de Mărțișor, Ambasada României în Austria a găzduit o masă rotundă care a avut în centru o temă pe cât de dificilă, pe atât de reală, în societatea actuală: violența domestică sau la locul de muncă împotriva femeilor.
Irina Dumitrescu
07 mart. 2025, 13:00
Ziua Internațională a Femeii la Ambasada României în Austria:  Semnal de alarmă despre violența domestică sau la locul de muncă împotriva femeilor

La eveniment au participat reprezentanți din partea Ministerului Afacerilor Sociale, Ministerului Muncii, Cancelariei Federale, Ministerului de Externe (responsabil de RO), Camerei Federale Economice, Ministerului de Interne (departamentul de violență domestică), Uniunea Sindicală din Austria (ÖGB).

Eveniment special la Ambasada României în Austria

Masa rotundă pe tema combaterii violenței domestice ori la locul de muncă împotriva femeilor are, însă, un specific și o referință românească: subiectul s-a concentrat, în special, pe îngrijitoarele din România.

„Comunitatea românească reprezintă o sarcină importantă și constantă în activitatea Ambasadei și suntem interesați de situația cetățenilor români care au ales să trăiască și să lucreze în Austria, indiferent dacă este cu titlu temporar sau permanent.

Într-o perioadă în care populația austriacă are nevoie tot mai mare de servicii de îngrijire, mai mult de jumătate din numărul îngrijitorilor la domiciliu din Austria sunt cetățeni români. Femei, mame, bunici chiar, care vin în Austria și își lasă viața de zi cu zi, copiii, familiile. Sunt oameni așteptați și de neînlocuit, oriunde ar fi, fie de partea aceasta a frontierei, fie de partea cealaltă”, a spus însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României în Republica Austria, Andrea Amza.

Scopul acestui demers a fost să se facă tot posibilul ca invizibilul să devină vizibil. Există suficiente instrumente și rețele în Austria care să vină în ajutorul victimelor, care fac o muncă impresionantă de prevenție și de consiliere.

„Violența împotriva femeilor și a fetelor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel
mondial. La ora actuală nu există niciun act legislativ specific al UE care să abordeze violența împotriva femeilor și violența domestică. Chestiunea este totuși reglementată de unele directive și regulamente ale UE, în special în domeniul cooperării judiciare în materie penală, al egalității între femei și bărbați și al politicii în materie de azil.

La 8 martie 2022, Comisia Europeană a propus o nouă directivă privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Propunerea urmărește să asigure un nivel minim de protecție în întreaga UE împotriva unor astfel de violențe.

La nivel global, aproape 1 din 3 femei se confruntă cu violența fizică și/sau sexuală de-a lungul vieții, mai ales din partea unui partener intim. Potrivit Națiunilor Unite, 243 milioane de femei și fete au suferit abuzuri la nivel global în 2023, însă doar 40% dintre acestea au depus plângere

În Uniunea Europeană, 1 din 3 femei au fost supuse abuzurilor fizice sau violenței sexuale începând cu vârsta de 15 ani. În fiecare săptămână, circa 50 de femei își pierd viața ca urmare a violenței domestice. Cel puțin 2 femei sunt ucise în fiecare zi. „, a declarat jurnalista Cristina Herea, președinte Asociatia D.A.R.

„Așadar, în calitate de facilitatori ai dialogului, prin această dezbatere am abordat deschis și mai aplicat tema violenței împotriva femeilor și modalitățile concrete prin care femeile pot fi mai bine informate cu privire la instrumentele la care pot apela.

Sperăm, în același timp, să ne putem baza pe activitatea de conștientizare și prevenție a Asociației „Dăruire, Apreciere, Responsabilitate” în țară. Sperăm, totodată, ca mesajele noastre să ajungă în România pentru a-i pregăti pe cei care doresc să vină să lucreze în Austria să fie mai informați în acest domeniu înainte de a pleca din România”, a adăugat Andrea Amza.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Soluția găsită de ANRE pentru ca românii să evite facturile uriașe la gaz și curent. Cum vor fi date, de fapt, alertele la depășirea consumului. Marea problemă a măsurii
Capital.ro
Bancnotele care trebuie predate imediat autorităților. Niciun român nu trebuie să plătească cu ele. Riscă dosar penal
Playtech.ro
Din ce în ce mai mulţi oameni sunt îndemnaţi să îşi înfăşoare cardurile bancare în folie de aluminiu. Cum te protejează acest gest
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, în brațele lui Valentin Sanfira. Imaginile emoționante care au făcut înconjurul internetului. Cum au fost surprinși la Sala Palatului, înainte să anunțe divorțul
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un polițist de 38 de ani, șef de post în Timiș, a fost găsit fără viață în spatele unui cimitir. Primele ipoteze
iamsport.ro
Uluitor! 84.000.000 de lei pentru Universitatea Craiova. Cifrele sunt oficiale
MediaFlux
Prognoza meteo aprilie 2026. ANM anunță vremea pentru următoarele 4 săptămâni
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj