Lucian Vlădescu a demisionat de la conducerea ANRMAP

Lucian Dan Vlădescu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Romania TV
08 iul. 2013, 15:53
Lucian Vlădescu a demisionat de la conducerea ANRMAP

Conducerea ANRMAP va fi preluată de către Bogdan Dobrin, până în prezent director în cadrul autorităţii.

Decizia de înlocuire a fost deja semnată de premierul Victor Ponta, au arătat sursele.

Informaţia a fost confirmată pentru Mediafax de către premierul Victor Ponta, care a precizat că şeful ANRMAP a demisionat din motive personale.

Vlădescu se afla la conducerea ANRMAP din luna mai a anului trecut, fiind numit imediat după instalarea Guvernului USL.

În urmă cu o săptămână, pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an, iar anumite regii autonome şi companii naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar au fost scoase din categoria structurilor obligate să atribuite contracte prin licitaţii în baza OU 34/3006 privind achiziţiile publice.

Modificările au fost aprobate în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorităților naționale la ordonanţa aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut, şi au fost sprijinite de ANRMAP.

Joi, premierul Ponta a susţinut, în faţa presei, că Guvernul nu a fost de acord cu exceptarea unor companii de stat de la obligativitatea licitaţiilor şi că ar putea „reinterveni” cu un act normativ de modificare a deciziei, adăugând totodată că majorarea pragului la achiziţii directe este agreată de Comisia Europeană.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?