Vești bune pentru pensionari. Guvernul a aprobat noi ajutoare pentru seniori. Cine va beneficia de cei 800 de lei de la stat și când vor ajunge primii bani

Sunt vești bune pentru pensionari. Guvernul a aprobat în ședința de joi, 13 martie, noi ajutoare pentru pensionari. Statul va acorda 800 de lei în două tranșe egale, în aprilie și decembrie.
Alina Costache
13 mart. 2025, 09:24
Vești bune pentru pensionari. Guvernul a aprobat noi ajutoare pentru seniori. Cine va beneficia de cei 800 de lei de la stat și când vor ajunge primii bani

UPDATE: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, anunță că Executivul a aprobat în şedinţă un ajutor financiar pentru mai mult de 2,5 milioane de pensionari.

”Prin ordonanţă de urgenţă, aceştia vor primi anul acesta un ajutor financiar în sumă de 800 de lei, măsură de protecţie socială luată de Guvern pentru a veni în sprijinul persoanelor cu venituri reduse”, a spus Constantin.

Plăţile se vor face prin Casele sectoriare de pensii şi fondurile sunt cuprinse în bugetul pe anul curent.

Acest ajutor nu se ia în calcul la stabilirea programului pentru comensarea cu 90% a preţului de referinţă a medicamentelor,  nici la acordarea venitului minim de incluziune şi nici la acordarea biletelor de tratament balnear prin sistemul organizat şi administrat de Casa Naţională de Pensii Publice

Vești bune pentru pensionari. Guvernul Ciolacul aprobă în ședința de joi ajutoarele ”one-off” destinate pensionarilor cu pensii mici.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, că Guvernul adoptă documentaţia necesară pentru a fi acordat un ajutor de 800 de lei pensionarilor cu venituri mici, aceştia urmând a primi prima tranşă luna viitoare.

”Aşa cum am promis, am finalizat legislaţia necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru cei 2,5 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei”, a transmis, joi, premierul, în debutul şedinţei de Guvern.

Primii bani vor ajunge la beneficiari luna viitoare.

”Aprobăm azi acest proiect astfel încât pensionarii cu venituri reduse să primească prima tranşă din bani luna viitoare, înaintea Paştelui”, a mai transmis premierul.

 

Vești bune pentru pensionari. Vor primi de la stat ajutoare de 800 de lei

Potrivit proiectului de act normativ ce urmează să fie aprobat în ședința de Guvern de joi, 13 martie, cei 800 de lei se vor acorda pensionarilor din sistemul public de pensii şi pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat care au pensii mici sau egale cu 2.574 lei.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune reglementarea măsurii privind acordarea unui sprijin financiar în cuantum de 800 lei, în două tranşe egale a câte 400 lei în luna aprilie 2025, respectiv decembrie 2025, pentru pensionarii sistemului public de pensii şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat aflaţi în evidenţa caselor teritoriale/caselor de pensii sectoriale ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu 2.574 lei.

În cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie se deschid după data de 1 aprilie 2025, ajutorul financiar se acordă în luna decembrie 2025, în cuantum de 400 lei. În cazul pensionarilor care în luna martie 2025 respectiv, noiembrie 2025 încasează diferenţe de drepturi băneşti, cuvenite şi neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii martie 2025 respectiv, noiembrie 2025, la determinarea plafonului prevăzut de prezenta Ordonanţă de urgenţă nu se iau în considerare aceste drepturi „, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Citește și Pensii 2025. Se schimbă legea privind impozitarea pensiilor. Anunțul de ultimă oră care îi vizează pe toți pensionarii

Alte subiecte aflate pe ordinea de zi a ședinței de Guvern

Printr-o hotărâre va fi completată HG nr. 717 /2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului „Noua casă”.

Tot joi, executivul va aproba şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea OUG nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 427/2001.

„Personalul silvic prevăzut la articolul 4 alineat (1) are dreptul să primească, anual, gratuit, un volum de 6 mc lemn fasonat de foc dacă venitul salarial lunar net din luna anterioară acordării acestuia este mai mic decât salariul mediu brut pe economie”, se arată în proiect.

De asemenea, va fi aprobat şi un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

„Se propune modificarea prevederilor Codului fiscal referitoare la calculul impozitului pe veniturile din pensii şi la termenul de plată al acestuia, în sensul punerii de acord cu Decizia nr. 724/2024 a Curţii Constituţionale a României. Modalitatea de stabilire a impozitului este cea anterioară modificărilor declarate neconstituţionale, prin renunţarea la impozitul progresiv şi reinstituirea cotei unice de impozitare de 10%, precum şi prin reglementarea aceluiaşi plafon neimpozabil pentru toate veniturile de această natură, respectiv plafonul lunar de 3.000 lei, în acord cu argumentele reţinute de Curtea Constituţională.

Citește și Anunţ de ultimă oră de la Casa de Pensii! Când vor intra banii pensionarilor pe carduri în luna martie

Totodată, se menţine mecanismul de calcul, reţinere şi plată a impozitului pe venitul din pensii de către plătitorii de venituri din pensii, precum şi termenul de plată a impozitului reţinut, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei”, conform notei de fundamentare a proiectului, scrie Adevarul.

Printr-o altă ordonanţă de urgenţă va fi aprobată modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Tot prin hotărâre de Guvern, va fi aprobat și Planul de acţiuni preventive privind măsurile de garantare a securităţii aprovizionării cu gaze naturale în România.

Executivul va aproba şi o hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei.

Executivul va analiza şi un proiect de ordonanţă de urgenţă privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic „Valea Jiului” – S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Copil român, torturat până la moarte de mamă și iubit în Belgia! Trupul lui Raul a fost găsit într-o geantă
Fanatik.ro
Ipostază incendiară pentru fosta iubită a unui celebru sportiv. A pozat aproape goală și toți au luat-o razna
Capital.ro
Mașinile care pot fi conduse de șoferii cu permis categoria B. Limite pentru cine vrea să facă transport sau curierat
Playtech.ro
Legea care interzice cumulul pensie-salariu la stat, explicată. Regula de 85%: cine este afectat și care sunt excepțiile în 2026
Adevarul
De ce a propus Putin armistițiu cu Ucraina pe 9 mai. Reacția lui Zelenski
wowbiz.ro
Nașa lui Armin Nicoară, implicată într-un accident în drum spre filmări: „Sunt lovită din spate!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Patru români, printre persoanele aflate pe nava MSC Francesca sechestrată de autoritățile din Iran. Anunțul făcut de MAE
iamsport.ro
Rădoi și-a ieșit din minți și a făcut ravagii în vestiarul FCSB: ”A dat un pumn...”. Ce îl scosese din sărite
MediaFlux
Anunțul zilei privind plata pensiilor și salariilor! Ce se întâmplă cu mica recalculare a pensiilor potrivit noului ministru al Muncii
stirilekanald.ro
(P) De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani și ce poți face ca să te menții
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR