Explozie puternică a unui tren de petrol în Quebec. Bilanţul deflagraţiei este tragic

Explozia unui tren cu vagoane-cisternă care transporta petrol în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în micul oraş din Quebec Lac-Megantic s-a soldat cu 13 morţi, conform unui nou bilanţ publicat luni de poliţie şi citat de AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
09 iul. 2013, 06:23
Explozie puternică a unui tren de petrol în Quebec. Bilanţul deflagraţiei este tragic

„Este vorba despre aproximativ 50 de persoane date dispărute, ceea ce include evident cele 13 victime”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă un purtător de cuvânt poliţiei din Quebec. Bilanţul anterior era de 5 morţi şi 40 de dispăruţi.

După stingerea incendiului duminică seară, anchetatorii „au reuşit să lucreze în zonele care erau până acum inaccesibile”, a explicat Richard.

Incendiul puternic care, conform pompierilor, s-a ridicat până la aproape 300 de metri înălţime în primele ore, a distrus centrul acestui oraş turistic cu 6.000 de locuitori, mai ales strada principală.

Corpurile trebuie încă identificate, a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciului de medicină legală.

Focul a fost intens, ceea ce complică sarcina anchetatorilor.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Radu sau Aioani? Sfaturi de la fostul mare portar al României înainte de marele meci cu Turcia
Capital.ro
Călin Georgescu anunță marea schimbare în România: Am câștigat. Lucrurile nu vor rămâne așa!
Playtech.ro
Ce drepturi ai dacă ești concediat. Cum te protejează legea și ce poți face
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Familia unei legende dinamoviste ar putea deveni acționar la gruparea din SuperLiga: ”Poate fiul meu o să investească”
MediaFlux
O dronă a explodat în Tulcea! Primele imagini video
stirilekanald.ro
VIDEO România - Turcia, meciul calificării la Cupa Mondială 2026, azi la ora 19.00. Schimbare de ultim moment, anunțată de Mircea Lucescu. Analiza FIFA
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj