Victor Ponta, undă verde de la CCR pentru alegerile prezidențiale. Judecătorii au respins contestaţiile împotriva sa

Judecătorii Curții Constituționale au respins, sâmbătă, 15 martie 2025, contestațiile depuse împotriva candidaturii fostului premier Victor Ponta. Astfel, CCR a respins cele două contestații formulate împotriva înregistrării candidaturii lui Ponta.
Alina Costache
15 mart. 2025, 17:44
Victor Ponta, undă verde de la CCR pentru alegerile prezidențiale. Judecătorii au respins contestaţiile împotriva sa
Victor Ponta

În prima contestație, fostul premier Victor Ponta era acuzat că, în 2021, a înființat Uniunea Social-Liberală și că și-ar fi plagiat teza de doctorat. Cea de-a doua contestație adresa, printre altele, acuzații privind subminarea ordinii constituționale.

 Victor Ponta poate candida la alegerile prezidențiale 2025

„În ședința din data de 15 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere două contestații.

În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituțională a respins contestațiile formulate împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.24D/ din 14 martie 2025 privind înregistrarea candidaturii independente a domnului Ponta Victor-Viorel  și a semnului electoral la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.

Hotărârea este definitivă și se comunică Biroului Electoral Central.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârii, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, a anunțat CCR.

Victor Ponta și-a depus miercuri, 12 martie 2025, la BEC, dosarul de candidatură. Biroul Electoral Central a hotărât, vineri, înregistrarea candidaturii independente a lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din mai.

Citește și EXCLUSIV VIDEO Victor Ponta, cel mai apreciat premier român de după Revoluție. Pe ce loc se clasează Ciolacu în preferințele românilor

Victor Ponta a spus, în repetate rânduri, că vrea să devină primul președinte ”crpto friendly”, indicând că vrea ca politicile României să îmbrățișeze ultimele trenduri economice. Fostul premier român a vorbit despre potențialul economic imens al pieței criptomonedelor și despre posibilitățile de a aduce astfel capital străin în România, iar acum a detaliat planul prin care vrea să devină ”crypto friendly”.

”Aș numi un înalt reprezentant pentru criptomonede și Bitcoin, să fiu primul președinte ”crypto friendly”. Pentru că nu mai putem să ținem România doar împrumutându-ne de la bănci, care fac niște profituri uriașe și fără să aducem niște bani.

Sunt foarte mulți bani, am vorbit, nu mi-a venit din mintea mea, că nu sunt un investitor, din păcate, dar am vorbit cu trei-patru băieți tineri, care au făcut și au mulți bani. Și îmi spun ”știi ce facem cu banii? Plecăm cu ei din România, în Estonia, în Letonia, în Polonia.”, a explicat Victor Ponta.

Candidatul la alegerile prezidențiale din mai a mai vorbit, în această perioadă, despre situația economică gravă în care se află România, mai ales din pricina unui ciclu al împrumuturilor din care, de mulți ani, pare să nu poată ieși, ceea ce face ca ratingul de țară să scadă, astfel că dobânzile sunt din ce în ce mai mari:

„Formula asta din ultimii ani, în care guvernul se duce, se împrumută la bănci, plătește o dobândă de 8%, după care vine și ne pune taxe și impozite ca să plătească dobânzile la bănci care fac profituri, e faliment curat. M-am întâlnit cu cei mai activi băieți din România pe această piață a Bitcoin, crypto, și le-am spus, uite, vreau să-mi pregătiți un program în șapte-opt-zece modificări, care să spună foarte clar: care e regimul fiscal, cum e relația cu băncile. Să nu aud că nu vrea BNR, puterea e la mine, la Parlament, o să vă dau eu lege că băncile care vă închid conturile pentru că faceți operațiuni cu Bitcoin o să plătească o amendă, cum se întâmplă în America, de îi rup în două”.

Vezi și VIDEO Planul lui Victor Ponta pentru a deveni președintele ”crypto friendly”: ”Nu mai putem să ținem România doar împrumutându-ne de la bănci, care fac niște profituri uriașe și fără să aducem niște bani”

DailyBusiness
Marian Vanghelie, în instanță cu Oana Mizil. Fosta parteneră a politicianului a obținut ordin de protecție
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce studii are, de fapt, Gigi Becali. Facultatea pe care patronul de la FCSB și-a șters-o din CV: ”Am făcut-o la mișto”
Capital.ro
Ora de iarnă 2025. Au renunțat la schimbarea orei. Unde nu se mai dau ceasurile înapoi
Playtech.ro
Prima ninsoare în București vine înainte de decembrie. Meteorologii anunță o iarnă grea în România
Adevarul
Palatul romilor, copie a Casei Albe, înnebunește Internetul. Doi vloggerii l-au prezentat lumii întregi
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Cum arată seducătoarea de fotbaliști: „Nu mi-am făcut nicio operație”
kanald.ro
Accident cu 11 victime, inclusiv minori, în județul Ialomița! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Cancan.ro
Pe ce dată vine iarna în București, de fapt. Meteorologii Accuwerather anunță prima temperatura negativă în Capitală
iamsport.ro
”Bă, nu veni când semnează contractul! Ce ești tu, impresarul lui?! Cine a semnat pentru Alanya, Gică sau Ianis?” Și-a ieșit din minți după ce Hagi jr. a fost prezentat în Turcia
MediaFlux
Cu cât se măresc impozitele pentru locuințe și mașini în 2026. Pentru o categorie auto șoferii vor plăti mai puțin
stirilekanald.ro
Venezuela și SUA, noul război mondial? Cresc tensiunile între cele două state. Donald Trump dă liber armatei la atac
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…