Crin Antonescu l-ar păstra pe Marcel Ciolacu la Guvern dacă ajunge preşedinte: „Ar însemna să încalc Constituţia!”

Crin Antonescu, despre schimbarea lui Marcel Ciolacu, dacă va ajunge preşedinte: Ar însemna să spun că odată ajuns la Cotroceni, în maxim două luni, ca să o citez pe doamna Lasconi, încalc, cel puţin în spirit, Constituţia.
Filip Stan
17 mart. 2025, 18:51
Crin Antonescu l-ar păstra pe Marcel Ciolacu la Guvern dacă ajunge preşedinte:

Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a declarat luni, despre schimbarea lui Marcel Ciolacu, dacă va ajunge preşedinte, că ar însemna să spună că odată ajuns la Cotroceni, în maxim două luni, ca să o citeze pe Elena Lasconi, încalcă, cel puţin în spirit, Constituţia. El a precizat că e un Guvern care e în funcţiune, care a fost investit de Parlament şi a cărui activitate o urmăreşte, o veghează ca preşedinte.

”Eu nu sunt Elena Lasconi. Doamna Lasconi a promis asta, dar nu e singura. Au zis şi alţii, şi domnul Ponta. Sunt oameni foarte hotărâţi, care angajează lucruri în faţa cetăţenilor”, a spus Crin Antonescu, la Digi24, întrebat dacă ia în calcul schimbarea premierului Ciolacu, în cazul în care ajunge preşedinte.

Dezvăluirea momentului! Victor Ponta susține că Ministrul Mediului, Mircea Fechet, falimentează intenționat Romsilva: „Este un atentat la siguranța națională a României”

Eu nu pot să fac aşa ceva, pentru că, unu la mână, ar însemna să spun că odată ajuns la Cotroceni, în maxim două luni, ca să o citez pe doamna Lasconi, încalc, cel puţin în spirit, Constituţia. Deci ce fac eu ajuns la Cotroceni? Încep să trag sfori ca să folosesc o formulă elegantă, să destabilizez Guvernul, să organizez o moţiune de cenzură, să fac ceva. Nu. Ajuns la Cotroceni, e un Guvern care e în funcţiune, e un Guvern care a fost investit de Parlament şi a cărui activitate o urmăresc, o veghez ca preşedinte, buna funcţionare a instituţiilor statului. Dacă îşi respectă programul, dacă răspunsul Guvernului la nevoile societăţii şi aşa mai departe sunt conforme cu propriul său program, cu angajamentele sale, cu ceea ce cred eu că e obligaţia Guvernului, ca preşedinte, faţă de societate. Nu îmi convine ceva, cu nişte argumente foarte serioase, le discut cu cei care sunt în Guvern”, a mai spus Antonescu.

Despre premierul Marcel Ciolacu, Crin Antonescu a spus că el nu are niciun dinte împotriva nimănui. ”Chiar dacă aş avea dinte şi toată dantura împotriva cuiva, nu mă duc să încep să construiesc ocult şi anticonstituţional moţiuni de cenzură. Dacă aş avea un dinte împotriva a ceea ce face Guvernul, Ciolacu sau orice Guvern ar fi, aş ieşi public şi aş spune, aş putea cere demisia. Nu am în acest moment, nici nu sunt preşedinte, nu am un motiv să fac asta”, a completat el.

Candidatura lui George Simion la alegerile prezidențiale a fost validată de către CCR. Diana Șoșoacă a fost respinsă definitiv. Alte patru candidaturi au fost aprobate de către BEC

El a dat asigurări că ”nu are nicio garanţie Marcel Ciolacu”. ”Asta este o speculaţie bazată pe nimic. Privitor la o înţelegere între mine şi Marcel Ciolacu şi Bolojan sau altcineva, că voi menţine acest Guvern, nu am niciun angajament în acest sens. Nu am niciun angajament decât acelea pe care îl fac în faţa cetăţenilor, candidând şi cele pe care mi le impune Constituţia. Nu am niciun fel de obligaţie în acest sens”, a subliniat Antonescu.

Candidatul USR la alegerile prezidenţiale, Elena Lasconi, a afirmat că, dacă va deveni preşedinte al României, ”Marcel Ciolacu nu va fi sigur premier”.

Ea consideră că după scrutinul de anul trecut Ciolacu ar fi trebuit să rămână în afara sferei guvernării şi susţine în continuare ideea că Ilie Bolojan ar trebui să fie şef al Executivului.

Crin Antonescu: Ilie Bolojan nu cred că are relații fierbinți cu nimeni din politică

„Nu e rece, pentru că Ilie Bolojan nu cred că are relații fierbinți, ca să spun așa, cu niciunul din oamenii cu care face politică”, a spus Crin Antonescu, luni, la Digi24, întrebat despre relația pe care o are cu Ilie Bolojan.

El a mai spus că fiecare are temperamentul și firea sa, „suntem niște oameni cu carierele noastre”. „În general, relațiile din politică și în interiorul aceluiași partid nu sunt relații de dragoste”, a punctat Crin Antonescu, adăugând că are o relație de peste 30 de ani cu Ilie Bolojan, „care este impecabilă, în sensul că n-am avut foarte mult de-a face, n-am stat, așa cum s-a întâmplat cu alții, ani întregi, zi de zi, la sediul partidului. Dar de câte ori am avut de-a face, am fost perfect corecți unul cu celălalt”.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Fosta jucătoare de Top 10 WTA și-a făcut cont pe o aplicație de dating și a spus ce tip de bărbat caută. „Dacă ai de gând să faci asta, nu-mi scrie”. Foto
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Tabel actualizat 2025: la ce vârstă se pensionează militarii, polițiștii și angajații SRI
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Lucian Burdujan, zărit ”într-o stare deplorabilă”. A plecat departe de Capitală: ”Părea că se ascunde”
MediaFlux
Viitorul primar al Bucureștiului! Ce spun sondajele
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai