Schimbări importante în noua lege a pensiilor. Cine sunt românii care vor câştiga mai mult la pensie

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană și accesarea fondurilor sociale, România trebuie să se alinieze normativelor europene, inclusiv în ceea ce privește sistemul de pensii. Una dintre schimbările majore vizează vârsta de pensionare, care se află într-un proces continuu de creștere și care, în viitor, nu va mai face diferențe între femei și bărbați.
Filip Stan
18 mart. 2025, 08:38
Schimbări importante în noua lege a pensiilor. Cine sunt românii care vor câştiga mai mult la pensie

Potrivit anunțului făcut de Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, egalizarea vârstei de pensionare între femei și bărbați se va realiza cu cinci ani mai devreme decât era prevăzut inițial în Legea Pensiilor. Astfel, în loc de 2035, această schimbare va intra în vigoare încă din 2030.

„După cum se știe, sistemul public de pensii este în schimbare, într-o amplă reformă. Tendinţa în Europa este de schimbare a acestor sisteme de securitate socială. Nu puteam sărim noi, suntem parte din UE. Dacă observaţi, aceste sisteme de pensii au nişte condiţii de eligibilitate mult mai stricte, şi mă refer la vârsta de pensionare care trebuie corelată cu speranţa de viaţă, pentru a asigura sustenabilitatea sistemului de pensii, pe termen mediu şi lung. Acest lucru se întâmplă şi în România. Am încercat, în principal, prin noua lege a pensiilor să oferim condiţii mai bune. Dacă mergem şi ne uităm pe media stagiilor de cotizare din UE, acolo oamenii lucrează de la 40 de ani în sus. Cam aceasta este media”, a declarat Daniel Baciu, potrivit Newsweek.

Prin noua lege a pensiilor, se dorește menținerea angajaților în câmpul muncii pentru o perioadă mai lungă, astfel încât aceștia să contribuie mai mult la sistem, beneficiind ulterior de pensii mai mari. De asemenea, a fost introdus un mecanism prin care pensiile sunt corelate cu anii de cotizare, ceea ce s-a reflectat deja în creșteri semnificative ale pensiilor pentru cei cu vechime mare.

„Noua legea a pensiilor, 360/2023, asta face, încurajează munca şi implicit contributivitatea. Dacă ne uităm pe statistici, indemnizaţia socială pe fiecare lună scade. Încercăm să scoatem din această zonă cât mai mulţi beneficiari. La intrarea legii aveam 1 milion de beneficiari, acum avem 800.000 şi tendinţa este de scădere”, a explicat Baciu.

Citeşte şi: Salarii 2025. Ce salariu trebuie să ai ca să primești scutire de 300 de lei la impozit

Astăzi, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei, iar stagiul minim de cotizare este de 15 ani, în timp ce stagiul complet este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Conform noilor reglementări, începând din 2030, vârsta standard de pensionare va fi de 65 de ani pentru toată populația aptă de muncă.

„Noi avem în România încă o vârstă de pensionare mică faţă de ţările din UE. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani la bărbaţi, iar în ceea ce priveşte doamnele este undeva la 62 de ani şi 4 luni. Avem o creştere etapizată până în 2030 când vârsta de pensionare va fi egală cu a bărbaţilor. Eu aş zice să ne oprim aici. Această perioadă de cinci ani nu se cumulează cu nicio altă reducere.

În cazul în care nu are acei cinci ani în plus și are doar doi sau trei ani, atunci se pensionează anticipat, și va fi penalizată în funcție de numărul lunilor de anticipare dar și de stagiul complet de cotizare depășit. Aceasta este pensia anticipată”, a precizat Baciu.

De asemenea, oficialul a subliniat faptul că, potrivit noilor reglementări, nu va mai exista pensia anticipată parțială. „Pe legea actuală există doar pensie pentru limită de vârstă și pensia anticipată, nu mai există pensia anticipată parțială”, a explicat acesta.

Citeşte şi: Tichete de masă 2025. Cum a cheltuit o angajată 100.000 de euro în bonuri de masă

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Teorie halucinantă. Supraviețuitorul din avionul prăbușit nu era de fapt în avion?
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Fructul bogat în potasiu și minerale care ajută la scăderea tensiunii. Se găsește în toate magazinele din România la un preț mic, dar puțini români știu ce beneficii are
Capital.ro
Taxă unică pentru fiecare tranzacție. Trebuie să folosiți neapărat 2 carduri. Anunț pentru cei cu cont la bancă
Playtech.ro
Mașina neagră apărută pe străzile de la noi i-a nedumerit pe români. Ce este, de fapt, misteriosul autoturism
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Cine și în ce condiții va primi tichete pentru plata energiei după 1 iulie. A apărut proiectul de act normativ
wowbiz.ro
Imaginile care îți frâng inima: fetița Teodorei, surprinsă pentru prima dată după tragedie. Cum a reacționat când și-a revăzut prietenii
Spynews
Dinu Maxer contrazice zvonurile că și-a schimbat religia pentru Magdalena Chihaia! Ce decizie au luat înainte de nuntă
Spynews
Alex Bodi, prima reacție după ce s-a zvonit că a fost atacat de Gabi Tamaș, prietenul lui Dan Alexa: ”V-au bătut alții femeile”
Evz.ro
Edan, fiul lui Pițurcă, a ajuns să ceară 100 de euro pentru o poză
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Ion Țiriac dă România peste cap și trage metroul până la Otopeni: „În 6 luni, cu niște mititei, chinezi”
kanald.ro
Încă o tragedie aviatică în India, după prăbușirea avionului Air India. Toate persoanele aflate la bord au murit
Cancan.ro
Amanta lui Ciprian Pian rupe tăcerea! De ce i-ar fi făcut plângere, de fapt
Playsport.ro
Modul în care mergi pe stradă îți arată vârsta reală a creierului și cât de repede îmbătrânești
Capital.ro
Anunț urgent despre Traian Băsescu din spital. Verdictul medicilor, după operația pe inimă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, imagini incendiare în costum de baie, după ce a slăbit enorm
stirilekanald.ro
Trei eleve au înconjurat un pensionar și l-au bătut crunt în plină stradă. Medicii nu l-au mai putut salva
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Atenție, părinți! Alocația de stat pentru copii se poate suspenda: ce condiții impune, mai nou, statul
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum se bea civilizat într-o lume isterică: poemul spirtului superior, al beției ca formă de protest și al sobrietății jenante