Ilie Bolojan a semnat decretul, intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Legea se aplică în toată România

Preşedintele interimar a semnat prin care CNA va organiza campanii de informare pentru combaterea consumului și traficului de droguri și a traficului de persoane.
Filip Stan
26 mart. 2025, 08:28
Ilie Bolojan a semnat decretul, intră în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Legea se aplică în toată România

Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat actul normativ pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002 potrivit căruia Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) va organiza, prin intermediul radiodifuzorilor, campanii de informare publică menite să prezinte efectele nocive ale consumului de droguri, traficului de droguri și traficului de persoane.

Conform actului normativ, comunicările audiovizuale cu caracter educativ privind consecințele dăunătoare ale consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane și importanța prevenirii și combaterii acestor fenomene trebuie să respecte următoarele condiții: a) să informeze cetățenii cu privire la consecințele dăunătoare ale consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane; b) să informeze cetățenii cu privire la existența centrelor de dezintoxicare pentru consumatorii de droguri; c) să prevină cetățenii cu privire la posibilitatea inserării diverselor substanțe cu efecte psihedelice în paharele de băutură lăsate nesupravegheate în localuri, cluburi sau alte spații aglomerate, precum și la metodele utilizate pentru recrutarea victimelor traficului de persoane; d) să fie adaptate la strategiile statului român în privința prevenirii și combaterii consumului și traficului de droguri și a traficului de persoane.

Ilie Bolojan anunţă doi ani de austeritate: „Trebuie acţionat cu un anumit sentiment al urgenţei” în ceea ce priveşte reducerea cheltuielilor bugetare

Conținutul și elaborarea comunicărilor audiovizuale cu caracter educativ se stabilesc de către CNA, după consultarea cu organismele care sunt implicate, la nivel național, în prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri și ale traficului de persoane, prevede legea.

Aceste mesaje educative trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să informeze oamenii despre riscurile consumului și traficului de droguri, precum și ale traficului de persoane;
    să ofere detalii despre centrele de dezintoxicare pentru cei care vor să renunțe la droguri;
    să avertizeze despre pericolul drogurilor puse în băuturile lăsate nesupravegheate în cluburi sau baruri și despre metodele prin care victimele sunt atrase în rețelele de trafic de persoane;
    să fie aliniate cu planurile autorităților pentru prevenirea și combaterea acestor probleme.

CNA va decide cum vor arăta și ce vor conține mesajele educative difuzate la TV și radio, după ce discută cu instituțiile care se ocupă de combaterea consumului și traficului de droguri, precum și a traficului de persoane.

CNA va colabora cu posturile de radio și televiziune din România care au licență și care difuzează programe informative, culturale și educative de interes public. Aceste posturi vor fi alese în funcție de audiență, având în vedere publicul cu vârste între 10 și 50 de ani, pe baza datelor din anul anterior.

Campania de informare va fi difuzată în fiecare lună. „Consiliul iniţiază discuţii cu radiodifuzorii în vederea pregătirii campaniei de informare publică şi selectează posturile de radio şi de televiziune aflate în jurisdicţia României, care deţin licenţă audiovizuală şi au avut în structura de programe emisiuni informative, culturale şi educative de interes public, în ordinea audienţei, pentru publicul ţintă, cu vârste între 10 şi 50 de ani, ca medie pe tot anul anterior desfăşurării campaniei. Campania de informare publică se va derula lunar”, stipulează actul normativ.

Cu 30 de zile înainte de începerea campaniei, CNA trimite posturilor de radio și TV materialele de informare pentru ca acestea să le integreze în programele lor. În zonele unde peste 10% din populație aparține unei minorități, posturile de radio și TV care transmit în limba minorităților vor difuza mesajele și în acea limbă.

Costurile pentru difuzarea acestor mesaje vor fi negociate de CNA cu posturile TV și radio, iar banii vor fi plătiți din fondul de rezervă al Guvernului, pe baza unor facturi și devize.

„Pentru zonele în care populaţia minoritară depăşeşte procentul de 10% din totalul populaţiei, utilizatorii de servicii de televiziune şi de radiodifuziune care conform licenţei audiovizuale transmit în limba minorităţilor naţionale vor difuza mesajele stabilite de Consiliu, în limbile respectivelor minorităţi”, prevede legea.

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a aprobat o lege care modifică Legea audiovizualului. Aceasta prevede că CNA (Consiliul Național al Audiovizualului) va organiza campanii de informare prin TV și radio pentru a explica pericolele consumului și traficului de droguri, dar și ale traficului de persoane.

Aceste mesaje educative trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  • să informeze oamenii despre riscurile consumului și traficului de droguri, precum și ale traficului de persoane;
    să ofere detalii despre centrele de dezintoxicare pentru cei care vor să renunțe la droguri;
    să avertizeze despre pericolul drogurilor puse în băuturile lăsate nesupravegheate în cluburi sau baruri și despre metodele prin care victimele sunt atrase în rețelele de trafic de persoane;
    să fie aliniate cu planurile autorităților pentru prevenirea și combaterea acestor probleme.

CNA va decide cum vor arăta și ce vor conține mesajele educative difuzate la TV și radio, după ce discută cu instituțiile care se ocupă de combaterea consumului și traficului de droguri, precum și a traficului de persoane.

CNA va colabora cu posturile de radio și televiziune din România care au licență și care difuzează programe informative, culturale și educative de interes public. Aceste posturi vor fi alese în funcție de audiență, având în vedere publicul cu vârste între 10 și 50 de ani, pe baza datelor din anul anterior.

Campania de informare va fi difuzată în fiecare lună. „Consiliul iniţiază discuţii cu radiodifuzorii în vederea pregătirii campaniei de informare publică şi selectează posturile de radio şi de televiziune aflate în jurisdicţia României, care deţin licenţă audiovizuală şi au avut în structura de programe emisiuni informative, culturale şi educative de interes public, în ordinea audienţei, pentru publicul ţintă, cu vârste între 10 şi 50 de ani, ca medie pe tot anul anterior desfăşurării campaniei. Campania de informare publică se va derula lunar”, stipulează actul normativ.

Ilie Bolojan, despre o eventuală rupere a coaliţiei în situaţia în care Crin Antonescu nu va deveni preşedinte: Nu pot da o sentinţă vizavi de ceea ce se va întâmpla

Cu 30 de zile înainte de începerea campaniei, CNA trimite posturilor de radio și TV materialele de informare pentru ca acestea să le integreze în programele lor.

În zonele unde peste 10% din populație aparține unei minorități, posturile de radio și TV care transmit în limba minorităților vor difuza mesajele și în acea limbă.

Costurile pentru difuzarea acestor mesaje vor fi negociate de CNA cu posturile TV și radio, iar banii vor fi plătiți din fondul de rezervă al Guvernului, pe baza unor facturi și devize.

„Pentru zonele în care populaţia minoritară depăşeşte procentul de 10% din totalul populaţiei, utilizatorii de servicii de televiziune şi de radiodifuziune care conform licenţei audiovizuale transmit în limba minorităţilor naţionale vor difuza mesajele stabilite de Consiliu, în limbile respectivelor minorităţi”, prevede legea.

DailyBusiness
Alexandru Rafila: Amploarea și viteza cu care se răspândesc mesajele antivaccinare au devenit alarmante
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Surpriză de proporţii de la Loredana Groza! I s-a îndeplinit visul după 30 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Fotbalistul român care şi-a luat Lamborghini după primul salariu din Italia. Motivul incredibil pentru care a renunțat la bolid: „Am dus mașina înapoi la reprezentanţă”
Capital.ro
Elena Udrea, primele dezvăluiri la TV după eliberare. Lucruri nespuse despre Băsescu: Alternativa cu mine și el i-a speriat
Playtech.ro
Cum se plătesc concediile medicale în 2025, câți bani primesc salariații. Cât s-a complicat procesul pentru angajatori
Adevarul
Locul sacru unde Moise ar fi primit Cele Zece Porunci, transformat într-un mega-resort de lux. Au fost mutate morminte pentru a face loc unui parc auto
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, răvăşitoare în costum de baie în Bora Bora
kanald.ro
Modificări în anul școlar 2025-2026: Ce schimbări apar pentru elevi și profesori
Cancan.ro
Unde a fost găsită Edith, adolescenta din București dată dispărută, după 7 zile. Mama ei vrea să ia legătura cu DIICOT
iamsport.ro
E revoltat că fiul său e numit ”nepotul lui Ilie Balaci”. Tiradă uluitoare: ”E băiatul meu! Sunt lucruri foarte grave, mă dor”
MediaFlux
Se renunță la CASS pentru pensiile care depășesc 3.000 de lei. Anunțul ministrului Muncii
stirilekanald.ro
Cristian și Adelin au murit în accidentul de la Budeasa. Aveau 21 și 23 de ani și erau studenți cu planuri mari de viitor. O fată e în stare gravă: "Se ducea la facultate să dea examen"
substantial.ro
Accident îngrozitor. Din păcate nu sunt supraviețuitori. Nu se explică cum a avut loc