Sediul Pandurii Târgu Jiu, verificat de poliţişti şi comisari ai Gărzii Financiare

Mai mulţi poliţişti şi comisari ai Gărzii Financiare din Gorj au descins, miercuri dimineaţă, la sediul Clubului Pandurii din Târgu Jiu pentru a verifica o serie de acte financiar-contabile, în baza unei plângeri depuse de către conducerea Complexului Energetic Oltenia.
Romania TV
10 iul. 2013, 07:58
Sediul Pandurii Târgu Jiu, verificat de poliţişti şi comisari ai Gărzii Financiare

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian, instituţia are un dosar penal deschis în urma plângerii depuse de către conducerea CE Oltenia şi, în consecinţă, sunt făcute verificările de rigoare.

Plângerea vizează faptul că şefii Complexului Energetic Oltenia nu ar avea acces la documentele contabile ale clubului, complexul fiind finanţatorul principal al echipei de fotbal.

Anterior, managerul privat al CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, declarase că preşedintele clubului, Marin Condescu, refuză să îi pună la dispoziţie actele financiar-contabile pe care i le-a solicitat, motiv pentru care a şi anunţat că pe 19 iulie ar urma să aibă loc o şedinţă a Adunării Generale a Acţionarilor, în care va fi votată schimbarea lui Condescu din fruntea clubului.

Descinderile de la club se fac în absenţa lui Marin Condescu, acesta fiind plecat la Bucureşti cu probleme sindicale, miercuri fiind însă şi ziua sa de naştere.

Cu aproximativ o lună în urmă, Condescu a prezentat, într-o conferinţă de presă, documente de la DNA din care reieşea că finanţarea clubului a fost legală la vremea respectivă, fiind făcute verificări cu privire la finanţarea echipei pentru perioada 2010-2012.

Documentele au fost prezentate după ce Curtea de Conturi a stabilit că actuala conducere a CE Oltenia trebuie să recupereze de la club 18.8 milioane de lei.

Reprezentanţi ai Complexului Energetic Oltenia au anunţat, la jumătatea lunii mai, că au dat în judecată Clubul Pandurii Târgu Jiu pentru a recupera 18,8 milioane de lei, sumă pe care echipa de fotbal ar fi primit-o, în perioada 2009 – 2011, în mod nelegal de la unităţi din minerit şi energie, cu titlu de finanţare.

Directorul Diviziei Financiare de la CE Oltenia, Daniel Pităroiu, declara, într-o conferinţă de presă, că acţiunea în instanţă a fost depusă după ce Corpul de Control din cadrul complexului a finalizat controalele cu privire la modul de folosire a fondurilor repartizate către diferite echipe de fotbal.

Conform lui Pităroiu, verificările Corpului de Control au început după ce Curtea de Conturi a obligat unitatea să recupereze 8,8 milioane de lei cu care clubul de fotbal ar fi fost finanţat ilegal de fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia. Suma a fost folosită în 2011, iar verificările ulterioare ale Corpului de Control au vizat fonduri cheltuite similar în 2010 şi 2009.

Ulterior, preşedintele Consiliului de Administraţie al Clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Condescu, a declarat că unele dintre faptele pentru care clubul a fost dat în judecată de CE Oltenia s-au prescris, iar altele au fost verificate de mai multe instituţii, inclusiv de DNA, care nu au descoperit nereguli.

Condescu afirma că finanţarea Clubului Pandurii Târgu Jiu cu bani din minerit şi energie se face în baza unor legi, hotărâri de guvern şi decizii ale consiliilor de administraţie de la unităţile care formează în prezent Complexul Energetic Oltenia.

„Înseamnă că banii aceştia îi vor plăti toţi parlamentarii României, toate guvernele din 2005 şi până acum, toţi miniştrii şi prim-miniştrii”, a spus Condescu.

Potrivit acestuia, Clubul Sportiv Pandurii Lignitul Târgu Jiu nu are de restituit nicio sumă către Complexul Energetic Oltenia.

Liderul sindical a menţionat că unele dintre faptele pentru care Clubul a fost dat în judecată s-au prescris, iar altele au fost verificate de instituţii ale statului, inclusiv DNA, care nu au descoperit nereguli, Curtea de Conturi obligând însă administraţia Complexului Energetic Oltenia să recupereze banii acordaţi echipei de fotbal în trecut.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Tzancă Uraganu, ironizat de propriul frate. Ce a avut de spus Miraj Tzunami la adresa lui: „I-a fost rușine”
Fanatik.ro
Stadionul uriaș care se construiește pe locul unei foste fabrici. Valoarea investiției ajunge la 2,4 miliarde de dolari
Capital.ro
Impozit auto în România. Primăriile iau date direct de la RAR. Șoferii cu mașini vechi vor plăti cel mai mult din 2026
Playtech.ro
Programul maşinii de spălat rufe care consumă cel mai puţin curent. Puţini îl folosesc, dar scade factura considerabil
Adevarul
Momentul în care Putin a fost redus la tăcere la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali
wowbiz.ro
Soțul Teodorei Marcu nu mai e om, la jumătate de an de când tânăra a fost ucisă! Ce se întâmplă cu el. Dezvăluiri cutremurătoare: „Din ce în ce mai greu…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Maseuzele din Cluj, diagnosticate cu lepră, au avut zeci de clienţi. Printre aceștia s-au numărat chiar și artiști de la Untold
iamsport.ro
HALUCINANT! Ce apare în declarația de avere a Liei Savonea: peste 700.000 de euro în conturi și 3 salarii consistente
MediaFlux
Anunțul ANAF privind plata taxelor. Cine trebuie să achite și câți români au făcut asigurare de sănătate DATE EXCLUSIVE
stirilekanald.ro
VIDEO El este bărbatul găsit carbonizat într-o mașină din Oradea. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii
Ultimă oră: Traian Băsescu, operat de urgență! Medicii au făcut anunțul