Primarul din Techirghiol, declarat incompatibil de ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că primarul oraşului Techirghiol, Adrian Stan, s-a aflat în stare de incompatibilitate, deoarece a deţinut şi funcţia de administrator la o societate comercială.
Romania TV
10 iul. 2013, 08:33
Primarul din Techirghiol, declarat incompatibil de ANI

Potrivit unui comunicat al ANI remis miercuri Agerpres, Adrian Stan s-a aflat în incompatibilitate în perioada 3 iunie 2011 – 22 mai 2012, întrucât a exercitat simultan funcţia de primar al oraşului Techirghiol, judeţul Constanţa, şi funcţia de administrator al SC Techirghiol.ro Cosmetics & Spa SRL.

Astfel, Adrian Stan a încălcat dispoziţiile art. 87, alin (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora ‘funcţia de primar este incompatibilă cu funcţia de administrator la societăţile comerciale’.

De asemenea, alţi doi primari ai unor comune din judeţul Constanţa s-au aflat în incompatibilitate sau conflict de interese.

ANI susţine că Titu Neague, primarul comunei Bărăganu, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, deoarece a încheiat în calitate de primar un contract de arendare între Primăria comunei Bărăganu şi SC La Titu Frumosu SRL, societate în cadrul căreia soacra acestuia deţine funcţia de asociat şi administrator.

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa în vederea cercetării primarului Titu Neague pentru conflict de interese.

Viorel Bălan, primarul comunei Nicolae Bălcescu, a fost în stare de incompatibilitate în perioada 23 iunie 2008 – 21 septembrie 2010, întrucât a exercitat simultan funcţiile de primar şi de administrator al SC Panminada SRL şi SC Pavicom SRL.

Deoarece acesta a omis menţionarea în declaraţiile de interese aferente anilor 2009 şi 2010 a calităţilor deţinute în cadrul Pavicom SRL, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Viorel Bălan a infracţiunii de fals în declaraţii.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Șocant! Soția fostului jucător al lui Dinamo, tăiată cu briceagul azi noapte în București! Femeia, urcată în ambulanță sub privirile Poliției. Exclusiv
Capital.ro
INSP avertizează: ,,Canicula poate pune viața în pericol” Recomandările pe care românii trebuie să le respecte în zilele cu temperaturi extreme
Playtech.ro
Elena Udrea, despre situaţia turismului de pe litoralul românesc. Greşeala care a dus la declin: „Un dezastru”
Adevarul
Cum arată fostul combinat Phoenix, mândria pierdută a Băii Mari. Coșul înalt de 350 de metri veghează peste zona interzisă
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bilanțul cutremurelor devastatoare din Venezuela a ajuns la 235 de morți. Oamenii caută prin ruine cu mâinile goale după supraviețuitori
iamsport.ro
A dat lovitura cu un produs iubit de români. Afacerea în care își investește banii câștigați din fotbal
MediaFlux
Gigi Becali s-a făcut diriginte de șantier. Fostul arbitru Alexandru Tudor a pus umărul la treabă
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?