Elena Udrea ar putea ieşi luni din închisoare. Blonda lui Băsescu a cerut eliberarea condiţionată pentru a noua oară

Elena Udrea, fost ministru al Turismului și una dintre cele mai cunoscute figuri politice ale perioadei Traian Băsescu, află luni dacă instanța îi va aproba cererea de eliberare condiționată, cea de-a noua formulată de la încarcerarea sa.
Mircea Filipescu
07 apr. 2025, 10:39
Elena Udrea ar putea ieşi luni din închisoare. Blonda lui Băsescu a cerut eliberarea condiţionată pentru a noua oară

Condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”, Udrea se află în detenție la Penitenciarul pentru femei Târgșor din iunie 2022, după ce a fost extrădată din Bulgaria, unde fugise înainte de punerea în executare a pedepsei.

Deși nu a executat cele două treimi obligatorii din sentință, fosta consilieră prezidențială speră ca judecătorii să țină cont de buna sa conduită din penitenciar și de activitățile la care a participat în această perioadă.

Surse judiciare susțin că Udrea a fost implicată în diverse programe educative, a muncit în penitenciar, a frecventat capela și nu a fost implicată în incidente cu celelalte persoane private de libertate – factori ce pot influența decizia instanței în sens favorabil.

Aceasta este a noua solicitare de eliberare condiționată depusă de Elena Udrea. În cursul anului trecut, ea a mers până la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a obține revizuirea condamnării, însă cererea i-a fost respinsă definitiv, iar fosta ministră a fost obligată să își continue executarea pedepsei.

Citeşte şi: Generalul Radu Theodoru, vizat în dosarul de trădare ”Geția”, se revoltă. ”Voi da publicității documentele care spulberă jalnicul schelălăit al javrelor”

În paralel cu solicitarea de eliberare, Udrea este implicată și într-un proces intentat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), care vizează recuperarea prejudiciului stabilit în dosarul penal. Instituția fiscală a formulat o acțiune specială, prevăzută de Codul Civil, care permite creditorului să exercite drepturile și acțiunile debitorului atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite.

Dacă acțiunea ANAF va fi admisă de instanță, Fiscul va putea dispune valorificarea activelor Elenei Udrea fără ca aceasta să mai poată contesta executările silite. Potrivit datelor oficiale, din prejudiciul de aproximativ 9 milioane de lei stabilit în dosarul „Gala Bute”, autoritățile au reușit să recupereze până în prezent doar 100.000 de lei, în ciuda eforturilor repetate de executare silită, de-a lungul mai multor ani.

Decizia privind eliberarea condiționată a fostei ministre urmează să fie anunțată în cursul zilei de luni.

Citeşte şi: Ce a făcut tatăl lui Bogdan Peșchir după ce instanța a decis că finanțatorul campaniei lui Călin Georgescu rămâne în arest

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Câți bani are Oana Lis să cumpere mâncare pentru ea și Viorel. Suma este foarte mică
Fanatik.ro
Când vor putea zbura românii cu avionul care poartă numele lui Mircea Lucescu
Capital.ro
Legea salarizării schimbă regulile pentru bugetari. Ce rol va mai avea vechimea în calculul salariului
Playtech.ro
Cât este salariul minim în Europa în 2026. Cinci țări au depășit pragul de 2.000 de euro, ce loc ocupă România
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Andreea Bălan a încălcat grav regulile de circulație! După ce a parcat pe trecerea de pietoni a condus direct pe trotuar. „Urgența” la care trebuia să ajungă Foto și Video paparazzi
stirilekanald.ro
Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România