Putin susţine că n-are cu cine discuta din cadrul opoziţiei ruse

Premierul rus, Vladimir Putin, a declarat miercuri că nu există "nimeni cu care să vorbeşti" în cadrul opoziţiei, în momentul în care ţara se confruntă cu o mişcare de contestare fără precedent de la sosirea sa la putere în 2000.
Romania TV
28 dec. 2011, 14:38
Putin susţine că n-are cu cine discuta din cadrul opoziţiei ruse

Opoziţia, care a organizat manifestaţia din 24 decembrie de la Moscova, la care au participat între 70.000 şi 100.000 de persoane, „nu are un program comun şi nu există nimeni cu care să vorbeşti”, a declarat Putin, citat de agenţiile ruse, citate de Mediafax.

Întrebat de jurnalişti cu cine ar putea discuta dintre opozanţii care au participat la manifestaţiile din 10 şi 24 decembrie de la Moscova, Putin a adăugat: „Ascultaţi, nici măcar nu ştiu cine era acolo”.

În timp ce ţara se confruntă cu o mişcare de contestare fără precedent de la sosirea sa la putere în 2000, Putin a afirmat că este în favoarea dialogului, dar nu cu extremiştii.

„Noi nu am fost niciodată împotriva dialogului cu opoziţia, dar suntem împotriva oricărei forme de extremism”, a subliniat Putin, fără a face alte precizări.

Putin a minimalizat marţi importanţa acestei mişcări de contestare şi a respins apelurile opoziţiei de a anula rezultatele alegerilor legislative controversate de la 4 decembrie. Opozanţii cer alegeri libere în Rusia şi anularea scrutinului de la 4 decembrie, câştigat de partidul Rusia Unită al lui Putin, care a fost marcat de fraude potrivit opozanţilor şi observatorilor. Premierul rus, care candidează la alegerile prezidenţiale din martie, a denigrat opozanţii de mai multe ori, acuzându-i că sunt în slujba occidentalilor şi comparându-i cu tribul de maimuţe din Cartea Junglei.

Putin a respins miercuri speculaţiile potrivit cărora ar putea reveni la Kremlin înaintea prezidenţialelor din 4 martie, în condiţiile unei demisii a preşedintelui Dmitri Medvedev.

„Nu am vorbit despre acest lucru”, a declarat Putin, făcând referire la aceste zvonuri. „Nu există nici un motiv pentru a face asta”.

Presa şi unii experţi au lansat un asemenea scenariu, apreciind că regimul rus ar putea recurge la această măsură pentru a se întări în faţa nemulţumirii protestatarilor.

După două mandate consecutive de preşedinte, din 2000 până în 2008, Putin i-a cedat locul său lui Medvedev, pentru că nu putea candida pentru un al treilea mandat consecutiv, potrivit Constituţiei.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT