Băsescu i-a mulţumit lui Ayrault pentru sprijinul francez acordat pentru noul acord cu UE şi FMI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Franţa şi Germania au acordat sprijin României, la Bruxelles, în vederea obţinerii încheierii noului acord de asistenţă financiară cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Romania TV
11 iul. 2013, 14:57
Băsescu i-a mulţumit lui Ayrault pentru sprijinul francez acordat pentru noul acord cu UE şi FMI

„Ţin să încep prin a vă mulţumi mult pentru sprijinul pe care Franţa, alături de Germania, ni l-au dat zilele trecute la Bruxelles să obţinem un nou acord de asistenţă cu UE şi Fondul (Fondul Monetar Internaţional – n.r.)”, a afirmat preşedintele Băsescu, la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault.

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit joi după-amiază la Palatul Cotroceni pe premierul Franţei, Jean-Marc Ayrault, la începutul vizitei sale oficiale de două zile în România.

Premierul Victor Ponta a declarat, vinerea trecută, că a avut o discuţie cu preşedintele Traian Băsescu, joi seară, pe marginea scrisorii privind un nou acord cu FMI şi Comisia Europeană, el menţionând că tot joi a fost trimisă scrisoarea către Comisie.

„Ieri am trimis scrisoarea către Comisie (…) Am discutat despre acordul cu FMI şi cu Comisia Europeană”, a declarat premierul.

El a afirmat că decizia de a avea un nou acord cu CE şi FMI este una asumată de Guvern, guvernatorul BNR şi preşedinte.

„Decizia de a avea un nou acord cu CE şi FMI e o decizie pe care o asumăm cu toţii, şi guvernatorul BNR şi Guvernul şi preşedintele (…) Am şi trimis scrisoarea, a fost aprobată de toată lumea, de guvernator, de Guvern şi de preşedinte şi ministrul de Finanţe, domnul Chiţoiu şi cu guvernatorul au semnat deja scrisoarea către Comisia Europeană şi către FMI”, a susţinut Ponta.

El a mai precizat că este vorba de un nou acord de tip preventiv.

Guvernul va începe în această lună negocierile cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) pentru încheierea unui nou acord de tip preventiv, a anunţat joi premierul Victor Ponta, după ce Consiliul Director al FMI a avizat, săptămâna trecută, cu trei derogări, ultimele evaluări cu România.

Autorităţile au precizat anterior că doresc ca noul acord să fie încheiat pentru o perioadă de doi ani.

Surse guvernamentale afirmau miercuri că este posibil ca oficialii Comisiei Europene să nu mai dorească să participe la un nou astfel de acord.

Acordul României cu FMI şi UE, în valoare de 5 miliarde de euro, a fost tratat de autorităţile române ca preventiv, fără să fie trase fonduri.

Înţelegerea a fost parafată în primăvara anului 2011, în continuarea acordului început în 2009, şi trebuia să se încheie în martie 2013. Board-ul FMI a aprobat în martie cererea autorităţilor române de extindere cu trei luni a acordului, pânã la sfârştul lunii iunie, astfel încât Guvernul să aibă timp să reducã arieratele şi sã adopte măsuri de îmbunãtţire a managementului companiilor de stat.

Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, se va afla în vizită în România în perioada 15-16 iulie, urmând să susţină la Bucureşti un discurs despre identificarea unei „noi paradigme de creştere” economică în regiune.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT