Sindicatul fotbaliştilor îi cere premierului Victor Ponta modificarea legii insolvenţei

Sindicatul internaţional al jucătorilor de fotbal, FIFPro, i-a transmis premierului Victor Ponta o scrisoare prin care îi solicită modificarea legii insolvenţei în sensul considerării specificităţii activităţii sportive, se arată într-un comunicat al AFAN.
Daniel Spătaru
11 iul. 2013, 15:18
Sindicatul fotbaliştilor îi cere premierului Victor Ponta modificarea legii insolvenţei

„Ca urmare a informărilor oficiale efectuate de către Asociaţia Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România (AFAN) asupra modului în care sunt trataţi fotbaliştii cluburilor româneşti aflate în stare de insolvenţă, sindicatul mondial al jucătorilor de fotbal – FIFPro – vine cu iniţiativa unei scrisori adresate primului ministru al României, domnul Victor Ponta.

În condiţiile în care declararea insolvenţei cluburilor de fotbal din România tinde să devină un fenomen generalizat (trei cluburi din Liga I şi patru cluburi din eşalonul second se află deja în această situaţie), FIFPro solicită premierului României iniţierea procedurii de modificarea legii insolvenţei, în sensul considerării specificităţii activităţii sportive„, se arată în comunicatul sindicatului fotbaliştilor români, citat de agenţia Mediafax.

FIFPro urmăreşte prin modificare legii insolvenţei evitarea situaţiilor în care fotbaliştii sunt consideraţi bunuri patrimoniale: „Dat fiind că juriştii FIFPro au studiat legea insolvenţei din România, scrisoarea adresată domnului Victor Ponta detaliază la modul concret modificările necesare spre a fi aduse legii insolvenţei, astfel încât fotbaliştii să nu mai ajungă în aberanta situaţie de a fi consideraţi bunuri patrimoniale! Din această postură, în urma aplicării actualei legislaţii, jucătorilor de fotbal aflaţi sub contract cu cluburile care şi-au declarat insolvenţa li s-au creat prejudicii materiale şi grave lezări ale drepturilor fundamentale, garantate constituţional în orice stat democratic.

AFAN subscrie iniţiativei FIFPro şi solicită, de asemenea, premierului Victor Ponta să determine în cel mai scurt timp posibil efectuarea modificărilor legislative necesare”.

În acest moment trei grupări din Liga I, Rapid, Universitatea Cluj şi Oţelul Galaţi, şi patru din Liga a II-a, FC Argeş, Gloria Bistriţa, CS Turnu Severin şi Unirea Alba Iulia, se află în insolvenţă.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Dronele FBI au ajuns în mâinile teroriștilor. Amenințare pentru Cupa Mondială: ”Chiar nu ne plac unele dintre echipe”
Capital.ro
Amenzi de 12.000 de lei pentru românii care fac asta în propria curte sau apartament. Noile sancțiuni au intrat în vigoare
Playtech.ro
Unde sunt cele mai ieftine apartamente din Europa. Topul orașelor care atrag tot mai mulți cumpărători
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează decrețeii
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Domeniul în care și-a pierdut banii fostul campion cu FCSB: ”E cam grav ce s-a întâmplat”
MediaFlux
SUA ne lasă în pericol în fața atacurilor Rusiei! Decizia lui Trump privind Europa
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți