Urări de Paște 2025. Cele mai frumoase mesaje pentru familie, prieteni și apropiați. Gândurile bune care le vor înduioșa sufletul

Urări de Paște 2025. Am pregătit pentru voi cele mai frumoase mesaje de sărbătorile pascale, atât pentru familie, cât și pentru prieteni sau apropiați.
Mircea Filipescu
18 apr. 2025, 18:33
Urări de Paște 2025. Cele mai frumoase mesaje pentru familie, prieteni și apropiați. Gândurile bune care le vor înduioșa sufletul
Urări de Paște 2025. Cele mai frumoase mesaje pentru familie, prieteni și apropiați. Gândurile bune care le vor înduioșa sufletul

Urări de Paște 2025. Românii sărbătoresc Învierea Domnului pe 20 aprilie 2025, ocazie cu care se bucură de momente speciale alături de persoanele apropiate. Aceștia participă la slujbe religioase la biserică, își fac cadouri și nu ezită să își trimită cele mai frumoase mesaje.

Dacă dorești să își surprinzi apropiații, însă nu ai inspirația necesară, contează pe noi. Verifică mai jos urările pe care ți le-am pregătit și alege-le pe cele mai potrivite pentru membrii familiei, prieteni și persoanele dragi.

Urări de Paște 2025 pentru familie

„E ziua în care se naşte speranţa, iubirea şi gândul bun. E ziua în care iertăm şi dăruim. E ziua Învierii Domnului. Paşte fericit!”

„Învierea Domnului să vă aduca armonie în casă şi în gând, împăcare şi regăsirea înţelepciunii în sânul familiei. Hristos a înviat!”

„Fie ca lumina Învierii Mântuitorului să vă inunde casa şi să vă aducă numai armonie, fericire şi multă iubire. Paşte fericit!”

Citește și : Momente emoționante în așteptarea Învierii, un spectacol nemaipomenit de Paști, doar la România TV – VIDEO

„Redescoperă sentimentele sincere ce ţi se adăpostesc în suflet, fii mai bun cu cei ce au nevoie de dragoste şi sprijin şi la fel de iubitor şi plin de caldură cum numai tu ştii să fii! Paște fericit!”

„Abia aștept să ajung lângă voi, cei dragi sufletului meu. Până atunci aveți grijă de voi și faceți curățenie în casă și în suflete. Se apropie Marea Sărbătoare a Învierii Domnului. Să o întâmpinăm așa cum se cuvine!”

„A venit timpul ca speranța, credinţa şi iubirea să învie în sufletele noastre, aduse de Cel care este Calea, Adevărul şi Viaţa! Hristos a înviat!”

„Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia. Paşte Fericit!”

Mesaje de sărbătorile pascale pentru prieteni

„Paște fericit! Fie ca sărbătoarea Învierii să te îmbogățească spiritual și să-ți ofere momente deosebite alături de cei dragi.”

„Lumina şi căldura Paştelui să ne încălzeasca sufletele, să ne lumineze minţile, să ne deschidă inimile spre iubire, credinţă şi iertare.

Să fim mai buni, să ne bucurăm din plin de frumuseţea tuturor lucrurilor care ne înconjoară şi să dăruim iubire celor dragi. Sărbători Fericite!”

„Îmi doresc ca primăvara aceasta să te am aproape și să îmi luminezi viața. Pentru mine, miracolul sărbătorii rămâne iubirea dintre oameni și puterea de a face lumea mai frumoasă prin dragoste și bunătate. Paște fericit!”

„Sper să nu te ocolească iepuraşul nici anul acesta, deşi ştiu că nu ai fost atât de cuminte precum încerci să pari! Paște fericit!”

„Dragii mei prieteni, sărbătoriți Paștele cu inimile pline de bucurie și speranță. Sper ca aceste zile să vă aducă multă lumină și căldură în sufletele voastre. Hristos a Înviat!”

„Să-ți fie viața pufoasă ca un cozonac, fără griji ca a unui miel, colorată ca un ou de Paște și luminoasă și bucuroasă ca Ziua Învierii. Hristos a Înviat!”

„Să aveți parte de o masă festivă delicioasă și timp prețios petrecut cu familia! Paște Fericit!”

Cele mai frumoase felicitări pentru cei dragi

„De Paşti, când zorile s-aprind şi la biserici clopotele bat, din inimă îţi zic Hristos a Înviat!”

„Învierea Domnului să-ți umple sufletul de lumină, ochii de lacrimile bucuriei, mintea de gânduri frumoase și inima de iubire! HRISTOS A ÎNVIAT!”

„Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să-ţi aducă cele 4 taine divine: încredere, lumină, iubire, speranţă. Clipe de neuitat alături de cei dragi şi numai realizări!”

Citește și : Șase zodii pot întâlni iubirea adevărată de Paști. Vezi dacă și tu ești printre ele!

„Sărbătorile Pascale să-ți aducă în suflet numai bucurie și iubire. Bucură-te de aceste momente magice alături de toți cei dragi ție. Hristos a înviat!”

„În această zi de mare sărbătoare, vă trimit cele mai sincere urări. Să aveți parte de momente minunate alături de cei dragi și să simțiți căldura iubirii în fiecare colț al casei voastre. Hristos a înviat!”

„Să vă bucure Dumnezeu, să vă dea sănătate, sa fiţi împreună cât mai mult timp, iar bucuriile să ţină la distanţă toate necazurile! Paşte Fericit!”

„Noaptea Sfântă a Învierii să vă lumineze sufletele pentru a fi mai buni, mai curaţi, mai înţelegători şi mai apropiaţi de Dumnezeu! Un Paşte fericit alături de cei dragi!”

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
Datorie la ANAF dacă ai acești bani în bancă. Se trimite declarație și suma de plată până la 26 mai
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Bestia din trafic îi face pe români să tremure de frică. Consecințe grave
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul auto care NU se mai poate schimba. Legea din România o interzice, degeaba depui cerere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici