O limbă foarte îndepărtată din Orientul Mijlociu are cuvinte ca în limba română. N-ai să crezi ce cuvinte am împrumutat de la ei

Deși poate părea surprinzător că Iranul, un stat situat în Orientul Mijlociu, ar putea avea legături semantice cu limba română, o cercetare mai atentă a unor cuvinte ne arată un traseu lingvistic fascinant, scriu editorii de la fanatik.ro.

Citește și: Unde se află izvorul tămăduitor din România. O comoară naturală cu efecte terapeutice remarcabile se ascunde în inima Carpaților Orientali

Un exemplu elocvent este cuvântul „dușman”, care are rădăcini adânci în istorie, ajungând până în Avesta, textul sacru al religiei zoroastriene. În avestică, termenul „dušmanah” desemna o forță malefică, iar în sanscrită, echivalentul „durmanas” păstrează aceeași conotație negativă, subliniind un sens comun al ostilității și răului.

Surprinzător, chiar și în greaca veche întâlnim un termen asemănător: „dysmenes”, care are o conotație negativă similară. Astfel, cuvântul „dușman” din limba română are o vechime considerabilă, depășind cu mult nașterea limbii noastre. Deși a ajuns la noi probabil prin intermediul limbii turce, rădăcinile sale sunt adânci și se regăsesc în tradițiile indo-europene, mult mai vechi decât am fi tentați să credem.

Alte articole

Război în Orientul Mijlociu: Israelul bombardează ţinte din Teheran, Iranul loveşte cu rachete în Tel Aviv şi Ierusalim. Trump spune că este „posibil” ca SUA să se implice VIDEO

Israelul susține că este „în război” cu regimul Iranian. Biletul pus de Netanyahu la Zidul Plângerii din Ierusalim

Un exemplu similar se regăsește și în cazul cuvântului „cioban”, care, la rândul său, nu își are originile în latină. În limba persană, termenul „fšupān” însemna „păstor de oi”, fiind format din cuvântul „pasu” (oi) și sufixul „-pān” (cel care păzește). Acest cuvânt a fost adoptat de turci și, ulterior, a ajuns în limba română.

În paralel, vechea denumire latină pentru păstor – „păcurar” sau „picurar” – a fost treptat înlocuită, iar „ciobanul” a devenit termenul dominant în vorbirea cotidiană și în tradiția literară populară, conform Cabalinkabul.com.

Cuvântul „murdar”, pe care îl asociem în mod instinctiv cu mizeria, are o semnificație mai adâncă și mai complexă decât am putea crede la prima vedere. În limba farsi, „mard” înseamnă „om”, dar cu o conotație profundă, accentuând natura sa de muritor, adică supus trecerii timpului și degradării.

De-a lungul timpului, acest termen a fost asociat cu tot ce este perisabil, fragil și destinul inevitabil al distrugerii. Astfel, noțiunea a ajuns treptat și în limba română, unde „murdar” a căpătat sensul de ceva neplăcut, insalubru, legat de impuritate și mizerie.

Multe cuvinte din limba română, mai ales cele legate de viața cotidiană și tradițiile din zonele rurale, își au rădăcinile în limba persană. Un exemplu este „cerdac”, care provine din expresia persană „char taq”, ce desemna o construcție susținută de patru stâlpi. Termenul a fost preluat de turci sub forma „çardak” și, în cele din urmă, a ajuns în română.

Un alt cuvânt cu origini persane este „cișmea”, locul unde obținem apă, care derivă din cuvântul persan „ceșm”, ce înseamnă „ochi”, utilizat metaforic pentru a desemna izvorul. Termenul a trecut prin arabă și turcă înainte să ajungă la noi.

Un alt cuvânt cu rădăcini persane este „musafir”, care inițial desemna „călătorul” sau „omul venit de pe drum”. De-a lungul timpului, sensul s-a transformat în limba română, devenind sinonim cu „oaspete”.

Similar, „bostan”, care în română se referă adesea la pepene sau dovleac, provine din persană, unde „bostan” însemna „grădină parfumată”, un loc plin de vegetație luxuriantă.

Citește și: S-a aprins Lumina Sfântă în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Va fi primită la Catedrala Patriarhală de Patriarhul Daniel, în jurul orei 19:00