BURSA ZVONURILOR: Cine ar putea fi succesorul lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor

Liberalii trebuie să îi propună primului-ministru Victor Ponta un înlocuitor pentru Relu Fenechiu, după condamnarea în dosarul "Transformatorul". PNL nu are prea multe variante la îndemână şi un cuvânt greu în desemnarea viitorului ministru ar putea avea chiar Fenechiu.
Filip Stan
12 iul. 2013, 14:20
BURSA ZVONURILOR: Cine ar putea fi succesorul lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor

Potrivit unor informaţii neoficiale, există două persoane ce au şanse mari să preia portofoliul de la Transporturi: deputaţii Ovidiu Silaghi şi Mugur Cozmanciuc.

Ovidiu Silaghi este varianta cea mai puţin riscantă pentru PNL ţinând seama că acesta a fost ministru al Transporturilor în guvernul Ponta I. Însă episodul cel mai marcant al mandatului său de 6 luni a fost în noiembrie 2012, atunci când, în ziua în care a început campania electorală, ANI a anunţat că Silaghi s-a aflat în incompatibilitate şi nu poate justifica circa 40.000 € din avere.

Silaghi a contestat în instanţă decizia ANI, dar scandalul l-a făcut neeligibil pentru un post de ministru în guvernul Ponta II. În aprilie însă, Silaghi a câştigat procesul cu Agenţia Naţională de Integritate, situaţie în care este din nou de luat în seamă pentru un post de ministru.

De altfel, surse liberale, citate evz.ro, susţineau că Ovidiu Silaghi era pregătit de către PNL pentru preluarea Ministerului Transporturilor pe măsură ce se apropia ziua pronunţării în procesul lui Fenechiu.

Varianta Silaghi a fost totuşi confirmată de preşedintele PNL, Crin Antonescu: „Este una dintre variante, dar decizia va fi luată de BPN şi nu are rost să vehiculăm mai multe nume înainte de această reuniune”. Propunerea PNL pentru portofoliul Transporturilor ar urma să fie făcută săptămâna viitoare.

A doua variantă presupune încredinţarea ministerului unei persoane mai tinere, deputatul PNL de Iaşi Mugur Cozmanciuc, fin al ministrului Fenechiu. Acesta îşi datorează cariera politică lui Relu Fenechiu, care l-a sprijinit să devină secretar de stat în Ministerul Mediului în guvernul Ponta I şi apoi deputat. Soţia lui Cozmanciuc a fost numită de către Fenechiu şefa Corpului de Control al Ministerului Transporturilor.

Numirea lui Cozmanciuc ar face ca Fenechiu să poată exercita un control din umbră asupra ministerului. Scenariul a fost însă infirmat de către Relu Fenechiu care, cu câteva zile înainte de decizia instanţei, exclusese varianta ca finul său să preia Transporturile.

Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul „Transformatorul”. Fratele ministrului Transporturilor, Lucian Fenechiu, a primit de asemenea o condamnare de cinci ani de închisoare. Ministrul Fenechiu a fost de asemenea obligat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească suma de 6 milioane de lei.

Relu Fenechiu a primit şi interdicţia de a candida pentru o funcţie publică timp de trei ani.

Direcţia Naţională Anticorupţie a făcut recurs cerând pedeapsa maximă, care este de 15 ani de închisoare cu executare.

Decizia luată vineri nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Completul de cinci magistraţi al instanţei supreme.

ICCJ a mai decis, vineri, şi alte condamnări în dosarul „Transformatorul”. Mai exact, Înalta Curte i-a condamnat pe Ioan Turbatu, director general al SISEE Moldova, la 6 ani de închisoare cu executare, pe Ion Mărghidan, la 6 ani cu executare şi 5 ani interzicerea drepturilor cetăţeneşti, iar pe Petru Andronache, la 7 ani de închisoare.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Valentin de la Mireasa o acuză pe Alina că nu îl îngrijește pe copilul lor: ”Mi-ai zis că te duci la agățat”
Fanatik.ro
Gino Iorgulescu, prima reacție publică după declarațiile făcute de fiul său, Mario: „Îmi exprim profunda dezamăgire”
Capital.ro
Data până când sunt permise centralele de apartament. Până când mai pot fi folosite în România
Playtech.ro
Care este diferența de preț pe factură dacă ridici temperatura în casă de la 19°C la 23°C în ianuarie 2026
Adevarul
Bani îngropați, găsiți în Norvegia. Se speculează că provin din cel mai mare jaf din istoria țării, din 2004
wowbiz.ro
Medicii au făcut anunțul despre Sofia Vicoveanca, după ce artista a suferit un infarct! Ce se întâmplă cu ea în aceste momente?
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Veronica si Dorobațu sunt câștigătorii „Casa iubirii” sezonul patru. Primele declarații după ce au intrat in posesia marelui premiu
iamsport.ro
Adrian Mutu, afectat după ce fostul său conducător a fost ucis cu sânge rece: ”Era un om extraordinar”
MediaFlux
Rusia face un pas decisiv spre Iran. Dezvăluiri de la serviciile occidentale de informații
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend