Fiul preşedintelui CJ Cluj, arestat preventiv într-un dosar de trafic de droguri

Alexandru Uioreanu, fiului preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost arestat preventiv, vineri seară, de Curtea de Apel Cluj, în dosarul de trafic de droguri, însă decizia a fost atacată cu recurs, astfel că măsura nu a fost pusă în executare, informează Mediafax.
Romania TV
12 iul. 2013, 18:59
Fiul preşedintelui CJ Cluj, arestat preventiv într-un dosar de trafic de droguri

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Claudia Ilieş, a declarat, vineri, că instanţa a admis o solicitare a poliţiştilor Secţiei III Poliţie Cluj-Napoca, de înlocuire a interdicţiei de părăsire a ţării dată în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive.

„Curtea de Apel Cluj a admis, vineri, o solicitare a poliţiştilor Secţiei III Poliţie Cluj-Napoca, de înlocuire a măsurii de a nu părăsi ţara în cazul lui Alexandru Uioreanu cu cea a arestării preventive pe 20 de zile. Măsura arestării nu a fost pusă în executare pentru că apărătorul lui Alexandru Uioreanu a declarat recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ). Până se va pronunţa ICCJ, Alexandru Uioreanu este liber, dar nu poate părăsi ţara”, a spus Ilieş.

Avocatul lui Alexandru Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat, la rândul său, corespondentului Mediafax, că solicitarea poliţiştilor Secţiei III a fost înaintată după ce, în 10 aprilie, Alexandru Uioreanu s-ar fi întâlnit cu unul dintre co-inculpaţii în dosarul traficului de droguri în care a fost implicat, Adrian Tition, încălcând, astfel, condiţiile prevăzute de eliberarea din arest preventiv.

Alexandru Uioreanu a fost ridicat de anchetatori în 19 decembrie anul trecut, fiind acuzat de trafic de droguri, şi a fost reţinut de către procurorii DIICOT – Structura Teritorială Cluj.

Fiul lui Horea Uioreanu este suspectat că ar fi vândut haşiş în unităţi de învăţământ. Ulterior, el a fost arestat preventiv, alături de alte două persoane cercetate în acelaşi dosar, de Tribunalul Cluj, care arăta în motivarea sentinţei că „inculpatul Alexandru Uioreanu a recunoscut cu sinceritate învinuirea adusă, declarând că este consumator de droguri de risc şi, în acest context, în cursul anului 2012, în mod frecvent a oferit cu titlu gratuit sau contra cost droguri de risc către mai multe persoane”.

În 3 ianuarie, Tribunalul Cluj a prelungit cu 20 de zile mandatul de arestare emis pe numele acestuia, însă în 11 ianuarie a admis cererea de eliberare pe cauţiune a lui Alexandru Uioreanu, cauţiunea fiind stabilită la 10.000 de lei. Decizia a fost atacată cu recurs de către procurori, iar Curtea de Apel Cluj a admis recursul, astfel că Uioreanu nu a fost eliberat. La sfârşitul lunii ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost eliberat din arest.

Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, declara că nu ştie nimic despre acest caz, pentru că este fiul său din prima căsătorie, are 16 ani şi locuieşte împreună cu mama lui.

În 23 ianuarie, Alexandru Uioreanu a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de risc în formă continuată şi deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, în formă continuată, dosarul său fiind judecat de Tribunalul Cluj.

Alături de Alexandru Uioreanu au mai fost trimişi în judecată Nagy Ferenc, Nagy Gyongyever, Adrian-Ciprian Tition şi Norbert Borşan, pentru aceleaşi infracţiuni.

În 27 martie, Alexandru Uioreanu a fost condamnat de Tribunalul Cluj la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri, sentinţa nefiind definitivă.

Sentinţa a fost atacată cu apel atât de Uioreanu, cât şi de procurorii DIICOT Cluj.

DailyBusiness
Trump mobilizează industria privată pentru a-și consolida superioritatea tehnologică în programele spațiale
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Cătălin Măruță în calitate de prezentator al emisiunii! De abia a putut să vorbească de lacrimi
Fanatik.ro
Sportiva de la Jocurile Olimpice de iarnă care a apărut pe coperta unei reviste pentru adulți. E admirată de femei pentru îndrăzneala sa
Capital.ro
Reguli la bloc 2026. Românii care pot primi bani pentru că locuiesc la bloc. Adunarea generală stabilește câți bani încasează
Playtech.ro
Cât timp se coace un chec la airfryer. Diferențe importante față de cuptorul clasic
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău” din spatele lui Cuza, omul care a organizat primul serviciu de spionaj și informații modern românesc
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale kinetoterapeutului Alin Neacșu. Mesajul din biletul de adio găsit în cabinetul său din Pitești
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce s-a întâmplat cu trupul bărbatului găsit mort în curtea spitalului d... Vezi mai mult
iamsport.ro
Bölöni l-a sunat pe Banciu pentru prima dată după controversa cu Dobrin și Balaci! Replica cu care l-a lăsat fără cuvinte: ”Probabil și-a umplut frigiderul”
MediaFlux
Test nuclear secret efectuat de China. SUA acuză camuflarea exploziilor nucleare
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil