Digi și Vodafone, în centrul unei tranzacții cu mize importante. Ce se așteaptă după vânzarea Telekom. Anunțul făcut de Consiliul Concurenței

De doi ani, Telekom se grăbește să vândă și curând ar putea reuși, potrivit președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Alina Costache
30 apr. 2025, 14:48
Digi și Vodafone, în centrul unei tranzacții cu mize importante. Ce se așteaptă după vânzarea Telekom. Anunțul făcut de Consiliul Concurenței

De doi ani, Telekom se grăbește să vândă și curând ar putea reuși, potrivit președintelui Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. Însă, piața de telecomunicații trebuie să rămână o piață care să funcționeze bine atât din punct de vedere al prețului, cât și al calității, a adăugat acesta.

„Anul acesta avem nu ştiu câte concentrări, dar mare pentru noi este spargerea Telekom între Digi şi Vodafone. Deci, acestea sunt genul de tranzacţii care durează, dar care sunt mari, au impact asupra economiei: să te muţi la 4, la 3 operatori de telefonie mobilă într-o zonă în care noi avem o industrie bună, în care avem preţuri mici şi servicii destul de bune şi vrem să păstrăm aceste lucruri. Dar chiar dacă se reduce numărul de jucători de pe piaţă, am publicat aşteptările noastre sau preocupările pe care le avem pe zona asta tocmai ca să stimulăm reacţiile din piaţă, să luăm o decizie rapid, că ne roagă părţile să procedăm rapid. Telekom de doi ani tot se grăbeşte să vândă, cred că în curând îi va reuşi treaba asta. Deci, ei se grăbesc, dar în acelaşi timp mai important decât viteza este să luăm şi o decizie bună, să rămână o piaţă care să funcţioneze bine şi din punct de vedere al preţului, dar şi din punctul de vedere al calităţii. Şi de asta e pentru prima dată când ne gândim să punem condiţii legate de investiţii, de standarde de calitate”, a susţinut Chiriţoiu, conform AGERPRES.

Citește și: Anunț important pentru clienții Vodafone din toată țara. Schimbarea care va afecta milioane de români

Potrivit acestuia, în 2024, Consiliul Concurenței a avut aproape 100 de concentrări economice de analizat, una dintre acestea fiind mai complicată. Mai exact, este vorba despre preluarea Profi de către Mega Image.

„Cam 100 de concentrări au fost analizate anul trecut. Una singură a fost complicată, Mega – Profi, care este un caz care mie îmi place, mi se pare că e inovativ, pentru că ne-am uitat şi la market power şi la (…) un fel de protecţia companiilor mai mici. Asta e o abordare mai nouă. Nu e prima dată când facem asta, dar e cel mai mare caz în care am avut această abordare. Dacă vreţi, anul trecut la Mega-Profi a fost prima dată când ne-am uitat atât de mult pe puterea pe care o va avea – nu ne-am uitat numai la consumatori, cum facem de obicei, ci ne-am uitat şi în sus, deci în amonte – la puterea pe care această nouă companie o va avea faţă de furnizorii ei, iar acum, la telecomunicaţii, este prima dată când ne gândim să punem condiţii legate de calitate, deci de investiţii, să le spunem că trebuie să îmbunătăţească – nu să menţină – să îmbunătăţească condiţiile de calitate ale semnalului”, a subliniat șeful autorității de concurență.

Mai mult, Consiliul Concurenței și-a exprimat îngrijorarea cu privire la tranzacțiile prin care Vodafone România intenționează să preia Telekom România Mobile Communications, iar Digi anumite activități ale aceleiași companii.

„Este esenţial ca, în urma acestor tranzacţii, calitatea serviciilor oferite consumatorilor să nu scadă, ci dimpotrivă, să se îmbunătăţească. Vrem să ne asigurăm că reţelele vor funcţiona la standarde înalte, că acoperirea şi viteza serviciilor vor rămâne competitive şi că planurile de investiţii în infrastructură vor continua, astfel încât utilizatorii să beneficieze de servicii mai bune pe termen lung. Evaluăm toate efectele asupra concurenţei şi colaborăm cu ANCOM, dar vrem să aflăm şi punctele de vedere ale celor afectaţi”, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, citat în comunicat.

Citește și: O nouă taxă pentru clienții Vodafone. Câți bani trebuie să plătești în plus ca să-ți reîncarci cartela

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Doliu în familia fraților Gavril. Cine este persoana dragă pe care au pierdut-o și ce mesaj a transmis Jean Gavril
Fanatik.ro
Cristi Balaj a spus clar câte penalty-uri ar fi dat el în Rapid – Oțelul 0-2, după ce șefii giuleștenilor au adus acuzații fără precedent: „I-a iritat!”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu a făcut semnul secret. Ce semnificație avea semnul făcut de Elena Udrea: Nu e nimic întâmplător
Playtech.ro
Motivul pentru care supermarketurile din România nu au ferestre. Vei privi altfel magazinele de acum
Adevarul
Cum poate exploata Ucraina vulnerabilitățile sistemului de apărare al Rusiei. Mutarea ce poate da o lovitură devastatoare capacităților Moscovei
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu Dan Petrescu, după ce s-a aflat că se confuntă cu probleme de sănătate! Daniel Pancu, dezvăluiri neașteptate după revederea cu antrenorul: „Am fost surprins…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Incident tragic în Bacău, chiar înainte de Crăciun. Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce monta instalațiile decorative pentru șeful său
iamsport.ro
Nervos că jucătorii Stelei au aranjat un meci, Valentin Ceaușescu a izbucnit la adresa lui Anghel Iordănescu: ”Nu mă mai vedeți pe teren, uitați de mine!”
MediaFlux
Fierbere în Coaliție după moțiunea împotriva ministrului Mediului. Kelemen Hunor: ”Coaliția pare nefuncțională”
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Marco? Primele date despre moartea suspectă a tânărului de 18, găsit fără suflare de mama sa după ce a fost la o petrecere
Momente extrem de grele pentru Madalin Voicu. Familia, in centrul unei dureri profunde