Revin ploile şi vremea se răceşte în toată ţara. VEZI PROGNOZA METEO PENTRU TREI ZILE

Vremea nu prea ţine cont de faptul că suntem în plină lună a lui Cuptor. La început de săptămână nu numai că se întorc ploile, dar vremea se răceşte în special în nordul ţării, unde abia dacă se mai ating 19 ... 20 de grade Celsius. Abia miercuri temperaturile mai cresc puţin spre valorile normale. 
Romania TV
14 iul. 2013, 15:33
Revin ploile şi vremea se răceşte în toată ţara. VEZI PROGNOZA METEO PENTRU TREI ZILE

Dacă este să privim în calendar, atunci suntem cu totul îndreptăţiţi să ne mirăm de cele doar 19-20 de grade Celsius anunţate pentru luni după-amiază în Maramureş, unde luna iulie pare extrem de departe. De altfel, anormal de rece este în toată partea de nord, dar şi în nord-vestul şi centrul ţării, unde şi ploile sunt la ordinea zilei. Vor fi ploi torenţiale, cu fulgere, tunete şi vânt, ce vor lăsa peste 20 de litri pe metru pătrat şi nu este exclus să cadă şi grindină.

Va fi cald însă, conform aşteptărilor în sudul Olteniei, unde maximele urcă mai spornic până spre 32 de grade Celsius şi unde soarele este o idee mai darnic.

Luni este o zi însorită în Capitală. Vara nu exagerează aici, aşa că vom avea parte de o valoare temperată de 29-30 de grade, iar pe seară ne vom putea răcori cu ceva ploi cu rafale de vânt ce vor mai spăla încinsul şi prăfuitul Bucureşti. Presiunea atmosferică rămâne constantă în jurul valorii de 753 mm Hg.

Marţi norii mai grosi ce lasa averse insotite de fulgere, tunete si vant alert se muta peste sudul, sud-estul si centrul ţării, dar şi în zonele de munte. Izolat, mai in ales in masivele montane ploile vor fi mai insemnate cantitativ si vor fi conditii de grindina. In celelalte regiuni vremea e mai placuta, cu cerul variabil si doar pe arii restranse se manifesta ploi de vara, posibil insotite de descarcari electrice si vant mai turbulent. Vremea se mai racoreste si in jumatatea sudica a tarii astfel incat vom vorbi despre vreme racoroasa in aproape toata tara, cu maxime de la 21 grade in estul Transilvaniei si cel mult 28 grade in sud-est.

Şi în Capitala vremea schimba foaia. Norii acopera cerul cerul cateva ore bune, temporar va ploua, vor fi si descarcari electrice. In aceste conditii scad si temperaturile, dupa-amiaza termometrele nu arata mai mult de 26 grade, cu cateva grade mai racoare decat in mod normal la jumatatea lunii lui cuptor.

Miercuri vremea revine la sentimente mai bune, ploile se retrag din aproape toata tara si temperaturile cresc fata de ziua anterioară. In nord-estul tarii, dar si in zona Carpatilor Orientali, iar in primele ore si in in sud, mai sunt innorari consistente si pe arii restranse averse slabe si descarcari electrice. In celelalte zone cerul e variabil si sanse de ploaie foarte reduse. Vantul sufla mai alert in est. Temperaturile maxime se vor situa in general intre 22 grade in Bucovina si 31 grade in sud-vestul extrem al tarii.

În Capitala vremea redevine frumoasa şi se incalzeste, astfel incat dupa-amiaza vine cu maxime normale pentru aceasta data, 29 … 30 grade. 

Joi ne bucuram de o zi de vară autentica. Vremea va fi in general frumoasa si continua sa se incalzesca usor in cea mai mare parte a tarii. Doar la munte si in nord-est mai sunt sanse sporite pentru averse izolate si descarcari electrice. Maximele se vor situa intre 23 si 32 grade.

Vineri si sambata temperaturile se mentin apropiate de cele normale, in general intre 24 si 31 grade, apoi insa se racoreste usor in toata tara. Daca vineri ploile sunt putine, sambata si mai ales duminica se extind, incepand cu vestul, centrul si nordul tarii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT