Rabla pentru tractoare 2025. Cum să îţi iei un ATV cu 55.000 de euro gratis de la stat. Primul venit, primul servit, pe 12 mai!

În cadrul acestui program sunt sunt eligibile pentru finanțare ATV-urile, UTV-urile și dronele agricole. Potrivit sursei citate, înscrierile în program se vor realiza prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție pe site-ul AFM, bugetul alocat fiind de 500 de milioane de lei.
Filip Stan
06 mai 2025, 14:58
Rabla pentru tractoare 2025. Cum să îţi iei un ATV cu 55.000 de euro gratis de la stat. Primul venit, primul servit, pe 12 mai!

Rabla pentru tractoare 2025. Producătorii agricoli se pot înscrie în Programul ‘Rabla pentru tractoare’, începând din data de 12 mai, timp de o săptămână sau sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, informează Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis, marți.

Administrația Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere a solicitanţilor persoane fizice – producători agricoli în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate, în perioada 12 mai 2025, ora 10:00 – 19 mai 2025, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii, prin intermediul aplicaţiei informatice pusă la dispoziție pe site-ul instituției www.afm.ro.

Potrivit sursei citate, înscrierile în program se vor realiza prin intermediul aplicației informatice puse la dispoziție pe site-ul AFM, bugetul alocat fiind de 500 de milioane de lei.

Mircea Fechet, despre demararea programului Rabla: Estimăm că în aproximativ 10 zile vom valida lista dealerilor. Va fi o singură sesiune – primul venit, primul servit- până la epuizarea sumelor

Rabla pentru tractoare 2025. Documentele solicitate a fi încărcate în aplicația informatică sunt: cererea de finanțare; actul de identitate al solicitantului, valabil la momentul înscrierii în aplicație; certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanțelor, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație; certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială își are domiciliul, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație; atestatul de producător, emis pe numele solicitantului, în termen de valabilitate la momentul înscrierii în aplicație.

„Certificatele emise în format electronic vor fi încărcate în aplicație în același format în care au fost eliberate de autoritățile/instituțiile emitente. Nu se vor admite documentele reprezentând scanare/imagine după documentul emis în format electronic. Cererea de finanțare va fi descărcată din aplicație, completată prin tehnoredactare și, ulterior, încărcată fără a fi semnată. Aplicația nu permite modificarea/înlocuirea/eliminarea documentelor încărcate de solicitantul persoană fizică – producător agricol în sesiunea de înscriere. Un solicitant se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni de înscriere, pentru achiziția unui singur tractor sau a unei mașini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente”, precizează AFM.

Scopul programului constă în sprijinirea producătorilor agricoli care își desfășoară activitatea în domeniul producției agricole primare, în vederea achiziționării de tractoare și mașini agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente noi, mai puțin poluante.

Rabla tractoare 2025, se dau 55.000 de euro de la stat. Ghidul de finanţare, publicat în Monitorul Oficial!

Rabla pentru tractoare 2025. În cadrul acestui program sunt sunt eligibile pentru finanțare ATV-urile, UTV-urile și dronele agricole. Intensitatea ajutorului reprezintă 65% din valoarea de achiziție a tractorului și/sau mașinii agricole autopropulsate noi, inclusiv a accesoriilor agricole aferente, iar în cazul tinerilor fermieri, intensitatea ajutorului este de 80% din valoarea de achiziție a tractorului și/sau mașinii agricole autopropulsate noi, inclusiv a accesoriilor agricole aferente.

Totodată, ajutorul de stat va fi acordat solicitantului care îndeplinește condițiile de eligibilitate, sub rezerva predării spre casare a unui autovehicul uzat și achitării contribuției proprii.

Valoarea de achiziție a tractorului/mașinii agricole autopropulsate, inclusiv a accesoriilor agricole aferente, nu trebuie să depășească echivalentul în lei al valorii de 55.000 euro, cu TVA inclusă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Sorinel Copilul de Aur și-a dus soția în vacanță, după scandalul cu fosta amantă! Ce destinație au ales
Fanatik.ro
Jovo Lukic, înlocuitorul lui Bîrligea la FCSB? MM Stoica a analizat toate culisele. Exclusiv
Capital.ro
Legea salarizării schimbă regulile pentru bugetari. Ce rol va mai avea vechimea în calculul salariului
Playtech.ro
Cât este salariul minim în Europa în 2026. Cinci țări au depășit pragul de 2.000 de euro, ce loc ocupă România
Adevarul
Criza cerealelor din Ucraina. Rutele alternative nu pot suplini blocada porturilor din Marea Neagră
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Andreea Bălan a încălcat grav regulile de circulație! După ce a parcat pe trecerea de pietoni a condus direct pe trotuar. „Urgența” la care trebuia să ajungă Foto și Video paparazzi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România