Ion Iliescu, mesaj pe blog înainte de alegerile prezidenţiale: ”Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”. Mesaj şi de la Ilie Bolojan

Fostul preşedinte Ion Iliescu afirmă, în mesajul transmis de Ziua SPP, că a apreciat întotdeauna calitatea umană a cadrelor SPP, pe care îi consideră oameni echilibraţi, dedicaţi, integri şi discreţi, care şi-au exercitat atribuţiile cu exemplară echidistanţă politică, condiţie esenţială într-o democraţie consolidată.
Filip Stan
07 mai 2025, 14:06
Ion Iliescu, mesaj pe blog înainte de alegerile prezidenţiale: ”Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți

Miercuri, 7 mai, se împlinesc 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază. Fostul președinte Ion Iliescu este unul dintre cei care a contribuit la înființarea SPP, ocazie cu care a transmis un mesaj celor care îi asigură și în prezent protecția, conform legii.

„Dragi membri ai Serviciului de Protecție și Pază, vă adresez sincere felicitări și recunoștință pentru devotamentul, profesionalismul și responsabilitatea cu care vă îndepliniți misiunile, zi de zi, în slujba statului român.

Îmi revine o deosebită onoare să fiu legat, prin semnarea, acum 35 de ani, a decretului-lege de înființare, de istoria acestui serviciu specializat, care și-a demonstrat în mod constant valoarea și eficiența. De-a lungul anilor, SPP a evoluat într-o structură modernă, adaptată exigențelor unui mediu de securitate complex, remarcându-se atât pe plan național, cât și în cadrul parteneriatelor internaționale, printr-un standard de excelență recunoscut”, scrie Ion Iliescu pe blogul său.

Ilie Bolojan, anunţ „istoric” înainte de turul II al alegerilor prezidenţiale din România

Fostul șef al statului spune că a apreciat întotdeauna calitatea umană a cadrelor militare și civile din cadrul SPP, atât cei activi cât și cei in rezervă: ”oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți, care și-au exercitat atribuțiile cu o exemplară echidistanță politică — o condiție esențială într-o democrație consolidată. Vă mulțumesc pentru ceea ce faceți, cu profesionalism și în tăcere, pentru protejarea valorilor statului de drept și a siguranței demnitarilor români și străini. Vă doresc sănătate, împliniri și cât mai multe succese în nobila misiune pe care o îndepliniți. La mulți ani, Serviciului de Protecție și Pază!”, a transmis Ion Iliescu.

Ilie Bolojan, mesaj la 35 de ani de la înfiinţarea SPP: Vă felicit pentru echilibru, profesionalism şi capacitate de reacţie rapidă, contribuind la buna funcţionare a instituţiilor statului şi la protejarea demnităţii funcţiei publice

Preşedintele interimar Ilie Bolojan i-a felicitat, miercuri, pe angajaţii Serviciului de Protecţie şi Pază, la aniversarea a 35 de ani de la înfiinţarea acestuia, pentru echilibru, profesionalism şi capacitate de reacţie rapidă, contribuind la buna funcţionare a instituţiilor statului şi la protejarea demnităţii funcţiei publice. „Sunteţi o instituţie care inspiră încredere şi respect, atât în plan naţional, cât şi în plan internaţional, având în vedere misiunile îndeplinite în zone de conflict”, a transmis Bolojan.

„Doamnelor şi domnilor generali, ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi salariaţi civili, cu prilejul Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază, transmit felicitări şi aprecieri întregului personal al instituţiei pentru profesionalismul, devotamentul şi responsabilitatea de care daţi dovadă în îndeplinirea misiunilor încredinţate. Serviciul de Protecţie şi Pază reprezintă un pilon esenţial al arhitecturii de securitate naţională. Prin rigoare, disciplină şi dăruire, contribuiţi la consolidarea încrederii în instituţiile statului”, afirmă Bolojan în mesajul transmis.

Ilie Bolojan, primul ANUNŢ oficial după alegerile prezidenţiale: „Este dovada că România funcţionează”

Acesta subliniază că, în aceste „vremuri dificile”, activitatea Serviciului de Protecţie şi Pază „continuă să se remarce prin echilibru, profesionalism şi capacitate de reacţie rapidă, contribuind la buna funcţionare a instituţiilor statului şi la protejarea demnităţii funcţiei publice”.

„Apreciez în mod deosebit angajamentul pentru perfecţionare continuă, spiritul de echipă şi solidaritatea care definesc cultura organizaţională a Serviciului. Sunteţi o instituţie care inspiră încredere şi respect, atât în plan naţional, cât şi în plan internaţional, având în vedere misiunile îndeplinite în zone de conflict. Vă felicit pentru cei 35 de ani de activitate şi vă urez mult succes în îndeplinirea tuturor misiunilor viitoare. La mulţi ani tuturor celor care servesc cu onoare şi devotament în cadrul Serviciului de Protecţie şi Pază!”, se mai arată în mesajul lui Bolojan.

DailyBusiness
Controversa Anastasiu-ANAF. A dat mită „de frică”, dar TVA-ul fusese deja restituit, arată documentele oficiale
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Bomba cu ceas pe care stă Poliția Română. Situație dramatică după anunțul lui Bolojan de reducere a personalului: „La pompieri e și mai tragic”
Capital.ro
Carte de identitate 2025. Obligație pentru românii care își scot sau schimbă buletinul: Minim 6 luni
Playtech.ro
Ce este certificatul ORNISS și cum se obține. Cum a fost posibil ca Dragoș Anastasiu să intre în posesia acestuia, deși era implicat într-un dosar de dare de mită
Adevarul
Belarus, uzina-fantomă a Kremlinului. Cum transformă regimul Lukașenko fabricile civile în laboratoare de război
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Ilie Năstase, la un pas să bată o vedetă TV din România. Nasty a fost oprit cu greu
Prosport.ro
„Eu sunt cerşetor? Nu îi e ruşine?”. Ilie Năstase s-a dus să-l bată pe Radu Banciu
kanald.ro
Biletele la metrou se scumpesc din nou! La cât ajunge prețul unei călătorii
Cancan.ro
Pantofii purtați de fiica lui Nicușor Dan în Austria au revoltat internetul. Cât ar costa o pereche identică
Capital.ro
Călin Georgescu sună mobilizarea generală. Anunțul venit în urmă cu puțin timp: Pe 1 august, la ora 10
StirileBZI
Alimentele de bază devin un lux! Guvernul taie TVA-ul redus pentru produsele agricole
stirilekanald.ro
Profesoară de 26 de ani, condamnata la 5 ani de închisoare după ce a trimis imagini nud cu ea unui elev de 16 ani. Ireal ce i-a propus băiatului 
Horoscop Rune pentru saptamana 31 iulie – 7 august 2025, cu maestrul Vechersky. Doua zodii au protectie astrala, nimic rau nu le poate atinge, trei zodii dau lovitura, castiga pe toate planurile