Mircea Dinescu, despre sprijinul primit de George Simion: „Părerea mea e că l-a păcălit pe Georgescu. Dacă candida doamna Cristela, avea mai mult succes”

Scriitorul și publicistul Mircea Dinescu a lansat miercuri un atac virulent la adresa candidatului AUR George Simion, dar și a lui Călin Georgescu, pe care îl îndeamnă public să se delimiteze de liderul formațiunii extremiste.
Filip Stan
14 mai 2025, 19:19
Mircea Dinescu, despre sprijinul primit de George Simion:

Dinescu compară strategia electorală a tandemului Simion-Georgescu cu practicile de marketing din ultimii ani ai comunismului, numind-o o „manevră jalnică” ce manipulează electoratul printr-o imagine falsă de bunăvoință.

În opinia scriitorului, George Simion se folosește de imaginea carismatică și discursul idealist al lui Călin Georgescu pentru a atrage simpatia alegătorilor, într-un context politic în care criza economică și deziluzia socială creează teren fertil pentru populism. Acesta susține că alianța celor doi nu este una autentică, ci mai degrabă o construcție de fațadă, menită să capteze încrederea publicului printr-o „ambalare creștină” a unui proiect politic dur.

„Această combinație de personaj carismatic, cum e domnul Georgescu, care vine cu sloganuri creștine, cu pacea și înțelegerea între oameni, bunătatea, în fine, cu apele, cu pădurile, s-a combinat cu acest personaj, (n.r. George Simion) care e venit din cu totul altă lume.

Mi-am amintit că pe vremea comunismului, în ultimii ani, exista marketing de aprozar. Nu se găseau mere, în anii 88-89, și a apărut o chestie: puteai să iei un kilogram de mere dacă luai și de cartofi buburoși așa, sau un kil de fasole care iar era o raritate, cu 2kg de ceapă stricată. Asta era marketing-ul aprozarului comunist.

Această combinație este pur și simplu de necrezut, jalnică și otrăvitoare, în același timp. Pe de altă parte, nici chiar domnul Călin Georgescu n-a spus „ăsta este, pe el vă rog să-l votați”. Apare din când în când fără să îi rostească numele (n.r. lui George Simion), e foarte interesant.

Citeşte şi: SONDAJ CURS. Cum se împart voturile dintre George Simion și Nicușor Dan. Cine câștigă în urban și rural, care sunt procentele în Moldova, Muntenia sau Transilvania

Cred că kilogramele de bun simț pe care le mai are (n.r. Călin Georgescu), îl sperie și pe el. Eu sunt convins de asta. Sau în orice caz, pe doamna sa, pe doamna Cristela. Care și ea e un personaj. Dacă candida doamna Cristeala, să știți că era o mare problemă, pentru că cred că avea mai mare succes decât soțul și decât Simion. Lumea, că văd și pe la mine, votează Simion pentru că votează cu Georgescu, și atunci el are o oarecare jenă.

Situația dramatică economică a României este în așa hal că nu sunt convins că peste jumate de an sau un an nu vor fi alegeri anticipate. Și dacă domnul Georgescu se păstra în livada lui cu salcâmi înfloriți și cu, eu știu, piersici în floare, stătea în zona aia frumoasă, putea să vină. Dar așa, după ce va veni Simion, dacă vine la putere, iertați-mă, dar va fi o poziție atât de dură, nu știu ce se va întâmpla. Părerea mea e că l-a păcălit pe Georgescu.

La el (n.r. George Simion) prieteniile sunt scurte. Vă amintiți cum a venit cu Gigi Becali, pe la biserici, pe stradă. Mergea cu el de mână. Era și acuma nu mai e. A trecut o jumate de an și nu mai sunt împreună. Are un vicepreședinte cu care, la fel, era bot în bot. Nu mai e. Deci, pentru el nu e mare lucru să se rupă de cineva.

Să duci cu zăhărelul niște oameni sărmani care au visat să aibă și ei o casă cu 35.000 euro și pe urmă să spui că totul a fost marketing, e o minciună ordinară. Cum e minciună și faptul că el declară că e scriitor. Cred că el e scriitor de vagoane.”, a spus Mircea Dinescu, la Antena 3.

Citeşte şi: Nicuşor Dan: „Eu sunt suveranist, George Simion este total anti-suveranism și anti-patriotism”

DailyBusiness
BNR menţine dobânda de politică monetară la 6,50% pe an
Spynews
Florin Salam, mesaj emoționant pentru Fănică, prima soție, la 16 ani de la moartea ei. Artistul nu a uitat-o pe mama copiilor lui
Fanatik.ro
La nunta lui Florentin Petre, Florin Prunea a avut parte de cel mai neașteptat moment. Ce s-a întâmplat i-a uimit pe mulți
Capital.ro
Decizie privind norma de hrană. Bolojan anunță și creșterea unei vârste de pensionare: O necesitate pe care nu o putem evita
Playtech.ro
Ce este norma de hrană pentru bugetari, cine o primește și în ce țări europene mai există această componentă la salariu
Adevarul
Iubire mare între două handbaliste de la CSM București. Una dintre ele acceptase inelul de logodnă de la un bărbat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | O româncă celebră, legătură periculoasă cu Jeffrey Epstein! În 2003, pedofilul american i-a plătit mamei ei o călătorie de peste o mie de dolari
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicu este românul care și-a pierdut viața în nordul Italiei. Autoturismul condus de bărbat s-a izbit violent de un camion
iamsport.ro
Dan Alexa a refuzat ”o nebunie de contract” și a ajuns să trăiască un coșmar: ”3 luni nu am ieșit din casă! Nu mai ești slab sau bun, ești hoț, lipsit de caracter”
MediaFlux
Schema de ajutor la gaze pentru clienții casnici. Ministerul Energiei propune cum va fi reglementat prețul la gaze de la 1 aprilie 2026
stirilekanald.ro
Cum se calculează în 2026 impozitul pentru casă?
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat