Se pune lacătul pe una dintre cele mai vechi fabrici din România. A fost un nume cu rezonanță în industria românească

Un simbol industrial al Clujului dispare din peisaj după mai bine de un secol de activitate. Fabrica Armătura SA, cu o istorie de 141 de ani, urmează să fie dizolvată, potrivit unei decizii ce urmează să fie adoptată de acționari într-o Adunare Generală Extraordinară convocată în perioada următoare.
Irina Dumitrescu
21 mai 2025, 19:48
Se pune lacătul pe una dintre cele mai vechi fabrici din România. A fost un nume cu rezonanță în industria românească

Pe agenda întâlnirii se află propunerea auditorului extern de a dizolva voluntar societatea, în urma constatării unei diminuări semnificative a activului net. Conform convocatorului, situația financiară a companiei a atins un punct critic: valoarea activului net – diferența dintre totalul activelor și datoriile firmei – a scăzut sub 50% din valoarea capitalului social subscris. Această realitate economică, conform Legii Societăților, impune ca administratorii să informeze acționarii, care trebuie să decidă dacă firma își mai poate continua activitatea sau intră în lichidare.

În documentul de convocare este menționată „imposibilitatea realizării obiectului de activitate”, ceea ce justifică inițierea procedurilor legale de dizolvare și lichidare a societății. În acest sens a fost propus un lichidator judiciar – Belciu Insolvency SRL, cu sediul în București.

Fabrica Armătura, înființată în 1884, este una dintre cele mai vechi unități industriale din Cluj și un nume cu rezonanță în industria românească. De-a lungul deceniilor, a produs echipamente și robinete pentru gaz, apă și abur, fiind premiată internațional în 1934 pentru inventarea robinetului cu bilă, o inovație globală la acea vreme.

Vezi și O fabrică celebră din București este rasă de pe fața pământului. Era un simbol în perioada comunistă, cu peste 8.000 de muncitori

În perioada 1949–1960, Armătura a fost unicul producător național de armături sanitare. Din 1997, compania este listată la Bursa de Valori București, iar din 2004 a fost preluată de grupul austriac Herz Armaturen, care controlează și firma Koro Lando Real Estate, implicată în tranzacțiile recente ale Armătura SA.

În ultimii ani, însă, activitatea de producție s-a restrâns treptat. Începând cu anul 2021, obiectul principal de activitate a devenit subînchirierea spațiilor comerciale și industriale aflate în proprietate. La finalul aceluiași an, compania și-a vândut clădirile și terenurile către Koro Lando Real Estate SRL, pentru suma de 9,5 milioane de euro. Banii obținuți au fost folosiți pentru a acoperi o datorie de 5 milioane de euro față de aceeași firmă, plus dobânda aferentă.

Această tranzacție a atras atenția presei și a investitorilor, mai ales în contextul în care Koro Lando, firmă cu pierderi și activitate economică aproape inexistentă în 2020, este deținută tot de Herz Armaturen, acționarul majoritar al Armătura SA.

Dificultățile financiare ale companiei sunt documentate de mai mulți ani. Un audit financiar anterior semnala existența unui împrumut de cinci milioane de euro, contractat de Armătura și scadent încă din 2016. Auditorii au exprimat atunci „îndoieli serioase” privind capacitatea companiei de a-și continua activitatea, mai ales că nu existau fonduri pentru rambursarea datoriei, iar firma nu oferise documente care să confirme o eventuală amânare a termenului de plată.

Citește și Un gigant economic din Asia își deschide fabrică în România. Ce va produce

Mai mult, conducerea societății nu a răspuns solicitărilor auditorului privind planurile de rezolvare a acestei probleme. Ulterior, s-a aflat că Armătura SA a fost chemată în fața Curții Internaționale de Arbitraj de la Viena într-un proces privind nerambursarea împrumutului.

Astfel, după o existență de peste un secol, marcată de inovații și realizări industriale importante, compania Armătura SA se pregătește de ieșirea definitivă din scenă, odată cu dizolvarea și lichidarea activelor sale.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Daniel Pancu a dat detalii de la negocierile cu Dan Şucu: „Trebuie să transmiteţi forţă!”. De câte transferuri are nevoie şi ce se întâmplă cu Aioani şi Dobre
Capital.ro
Ministerul Muncii schimbă regulile pentru orele suplimentare. Bugetarii care vor primi spor de până la 100%
Playtech.ro
Ce salarii sunt la McDonald’s în 2026. Calcule cu tot cu sporuri, compania face angajări
Adevarul
Orașul în care stațiile de metrou arată ca niște palate
wowbiz.ro
El este băiețelul de 4 ani ucis de un câine de pază! Martorii fac declarații șocante despre tragedie: „L-a văzut pe cameră”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a ieșit la iveală după tragedia din Buzău, unde Teo a fost mușcat de un câine. Familia acuză proprietarul stânei de mușamalizare: „Acel câine ar fi fost dezlegat”
iamsport.ro
Gigi Becali a refuzat blatul care o făcea pe FCSB campioană. Dezvăluire în direct: ”El făcea prețurile”
MediaFlux
Nicușor Dan, discuții cu Grindeanu și Bolojan, fără rezultat. Blocajul politic continuă (Surse Antena 3 CNN)
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi