Turist elveţian aflat pe Platoul Bucegilor, cu dureri abdominale, recuperat de pe munte de jandarmi

Un turist elveţian de 16 ani, aflat pe Platoul Bucegilor, care avea dureri în zona abdominală, a fost recuperat, marţi, de către jandarmii montani şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, fiind în stare stabilă.
Romania TV
16 iul. 2013, 14:15
Turist elveţian aflat pe Platoul Bucegilor, cu dureri abdominale, recuperat de pe munte de jandarmi

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, căpitan Ciprian Vătăşelu, în urma unei solicitări telefonice, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit cu un salvamontist dâmboviţean, în zona Padina, din Masivul Montan Bucegi, pentru a acorda sprijin unui turist elveţian cãruia i se făcuse rău.

„Tânărul de 16 ani acuza dureri în zona abdominală, iar în urma intervenţiei jandarmilor montani minorul a fost condus în siguranţă până în zona Dichiu, de unde a fost preluat de echipajul SMURD Fieni şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte. Este în stare stabilă acum”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, căpitan Ciprian Vătăşelu.

Purtătorul de cuvânt al IJJ Dâmboviţa a mai precizat că turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot cere sprijinul imediat al jandarmilor montani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Juri Cisotti, lovitură dură pentru FCSB! Când revine pe teren. Exclusiv
Capital.ro
ANAF trimite notificări românilor care nu și-au declarat veniturile din 2025! Cât timp au la dispoziție să evite impunerea din oficiu
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT