Doliu la FCSB. Medicul Radu Paligora s-a stins din viaţă la 50 de ani

Radu Paligora, fostul medic al celor de la FCSB, a decedat la vârsta de 50 de ani. Paligora este unul dintre cei mai importanți medici din fotbalul românesc, cu o experiență vastă la marile cluburi.
Filip Stan
23 mai 2025, 09:30
Doliu la FCSB. Medicul Radu Paligora s-a stins din viaţă la 50 de ani

Radu Paligora a fost medicul echipei lui Gigi Becali timp de 10 ani, în perioada 2004-2014. Vestea tristă a fost dată chiar de FCSB în această dimineață. Acesta avea probleme mari de sănătate. Suferea de cancer, iar ultimul an a fost unul cumplit pentru el.

Astăzi a plecat dintre noi, la vârsta de 50 de ani, cel care ne-a fost medic, coleg și prieten, Dr. Radu Paligora. Clubul nostru transmite condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunțat campioana României.

Radu Paligora a activat ultima dată la Farul Constanța. A colaborat cu Gică Hagi până în anul 2022. În România, a mai lucrat și la CFR Cluj.

A mai colaborat cu cluburi din străinătate precum: Al-Hilal (Arabia Saudită), Ludogorets Razgrad (Bulgaria) şi Al-Wasl (Emiratele Arabe Unite).

Doliu în lumea sportului! O campioană a murit la doar 25 de ani

Finalul său la FCSB a coincis cu cei 2 ani petrecuți acolo de Laurențiu Reghecampf. Tehnicianul a fost impresionat de nivelul medicului și l-a ofertat pentru a merge cu el la Al Hilal, în 2014. Paligora a făcut parte din echipa de colaboratori ai lui Reghecampf și în perioada 2019-2020, la Al Wasl.

Radu Paligora a debutat ca doctor la o echipă de fotbal în septembrie 2004, la FCSB, atunci când formația fusese preluată de Walter Zenga și urma să plece într-un stagiu de pregătire în Italia. Paligora a terminat facultatea în 1999, iar de atunci a lucrat la Spitalul Militar, dar și în Forțele Aeriene, ca medic generalist.

Radu Paligora

În primele săptămâni la FCSB, el a fost ajutat de cel care fusese doctor al echipei, Ionuț Codorean, care ulterior a devenit șeful secției de ortopedie a Spitalului Militar și care, în prezent, e unul dintre cei mai importanți medici din România, specializat în traumatologie sportivă.

Paligora a lucrat 10 ani la FCSB, Finalul său la FCSB a coincis cu cei 2 ani petrecuți acolo de Laurențiu Reghecampf. Tehnicianul a fost impresionat de nivelul medicului și l-a ofertat pentru a-l însoți la Al Hilal, în 2014.

Ulterior, Paligora a făcut parte din echipa de colaboratori ai lui Reghecampf și în ultimii 2 ani, 2019 și 2020, la Al Wasl, în Emiratele Arabe Unite. Iar între 2016 şi 2018 a fost medicul celor de la Ludogoreț.

Citește și Fotbalist milionar din echipa naţională, surprins la cumpărături în Lidl. A „vânat” reducerile, deşi are o avere uriaşă!

Edi Iorănescu l-a vrut în echipa sa de la CFR Cluj, iar ultima formatie la care a fost fiind Farul. În 2019, Radu Paligora oferea un interviu în exclusivitate pentru Gazeta Sporturilor și se declara reticent cu privire la metodele de recuperare ale Marijanei Kovacevici, cunoscutul vraci din Belgrad la care acum cei de la FCSB apelează în mod regulat.

„Eu nu pot să accept să trimit un jucător acolo din moment ce ea nu dezvăluie ce foloseşte. N-am cum să fiu de acord fără să ştiu tratamentul. Etica nu mă lasă. Din moment ce ascunde ceea ce face, mă pot duce cu gândul inclusiv că poate folosi placentă de om. Te întrebi «Dacă, Doamne, ferește, placenta provine de la un copil infestat cu HIV?!».

DailyBusiness
Ucraina elimină limbile rusă și „moldovenească” de pe lista limbilor protejate. Româna își păstrează statutul oficial
Spynews
Cristina Cioran, însărcinată pentru a treia oară? „Poate chiar acum am o veste”. Cum este viața ei cu doi copii
Fanatik.ro
Dialogul uluitor în timpul meciului cu Austria avut de Mircea Lucescu cu un ziarist: “Nea Mircea, nu schimbi nimic?!” Răspunsul genial al selecționerului
Capital.ro
România a pierdut o voce inconfundabilă. 3 ani dureroși de când marea noastră cântăreață s-a stins. A fost prima și în Top Capital Femei de Succes
Playtech.ro
Compania cu cel mai mare preţ al energiei electrice. Cine are cel mai mic tarif
Adevarul
Ar trebui să ne îngrijoreze înmulțirea șacalilor? „Lumea are impresia că haite masive bântuie și pustiesc”
wowbiz.ro
Ea este mama ucisă pe trecerea de pietoni, în Berceni! Elena avea 35 de ani, iar acasă o mai aștepta un copil
Economica.net
Dispare o bancă cu zeci de mii de clienți în România. Ce se întâmplă mai departe
Prosport.ro
Tudor Băluță și-a scos la mall soția exotică: frumoasa din Republica Dominicană și-a expus naturalețea în toată splendoarea
kanald.ro
Când intră banii pentru bursele elevilor în noiembrie 2025
Cancan.ro
Ea e Elena, femeia ucisă pe trecerea de pietoni! Mai avea un băiețel de 10 ani acasă, care o suna continuu după ce își dăduse ultima suflare
iamsport.ro
”Nici pentru 10 milioane de euro!” Cele cinci oferte ”cu hârtiile pe masă” primite de Dan Petrescu după despărțirea de CFR Cluj
MediaFlux
Se dau banii pentru încălzirea locuințelor. Cum poți beneficia de sprijin
stirilekanald.ro
VIDEO Filmul tragediei din Berceni! Imaginile filmate surprind momentul în care femeia este spulberată de pe trecerea de pietoni în timp ce împinge căruciorul
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025