Victoria lui Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din Polonia blochează reformele pro-europene ale țării. Ce scriu marile publicații externe

Karol Nawrocki a fost declarat oficial câștigător al alegerilor prezidențiale din Polonia, după centralizarea voturilor din toate secțiile de votare, inclusiv cele din diaspora.
Filip Stan
02 iun. 2025, 12:06
Victoria lui Karol Nawrocki în alegerile prezidențiale din Polonia blochează reformele pro-europene ale țării. Ce scriu marile publicații externe

Candidatul susținut de partidul național-conservator Lege și Justiție (PiS) a obținut 50,89% din voturi, devansându-l la limită pe contracandidatul său pro-european, Rafał Trzaskowski, care a fost votat de 49,11% dintre alegători. Diferența extrem de mică reflectă polarizarea profundă din societatea poloneză și marchează o cotitură importantă în traiectoria politică a țării.

Victoria lui Nawrocki a generat un val de reacții din partea presei internaționale, care evidențiază implicațiile geopolitice ale rezultatului.

Reuters notează că „euroscepticul polonez Nawrocki a câștigat alegerile prezidențiale”. Agenția amintește că noul președinte, în vârstă de 42 de ani, fost șef al Institutului Național al Memoriei, a militat pentru politici economice și sociale favorabile exclusiv polonezilor, cu o retorică dură la adresa refugiaților, în special ucraineni.

CNN îl descrie drept „un istoric și agitator populist, care se lăuda cu bătăile sale cu huliganii din fotbal”, adăugând că victoria sa „ar putea torpila eforturile guvernului de centru de a elimina moștenirea autoritarismului din țară”.

Associated Press avertizează că „rezultatul sugerează că Polonia ar putea urma o cale mai populistă și naționalistă sub noul său lider, care a fost susținut de președintele american Donald Trump”.

Sky News punctează că noul președinte al Poloniei va avea o influență semnificativă asupra capacității guvernului de centru al țării de a-și îndeplini agenda, având în vedere puterea prezidențială de a veta legile.

Citește și: Rusia a atacat Ucraina cu rachete balistice chiar înaintea negocierilor de pace de la Istanbul

BBC anticipează că victoria lui Nawrocki va revitaliza opoziția conservatoare PiS, care „a pierdut puterea în urmă cu optsprezece luni”, dându-le „o nouă încredere că vor putea învinge coaliția lui Tusk în alegerile parlamentare din 2027”.

Potrivit Financial Times, victoria lui Nawrocki reprezintă „o lovitură dură pentru agenda pro-europeană a premierului Donald Tusk” și un semnal că „populismul de dreapta câștigă teren în Europa”.

Se așteaptă ca noul președinte să blocheze reformele judiciare propuse de guvern, reforme esențiale pentru deblocarea miliardelor de euro din fondurile europene înghețate de Bruxelles din cauza preocupărilor legate de statul de drept. Nawrocki este considerat chiar mai inflexibil decât fostul președinte Andrzej Duda și ar putea folosi dreptul de veto în mod mai agresiv.

„Reformele pro-UE sunt acum în pericol”, notează FT, subliniind că „blocajele instituționale s-ar putea accentua”, ceea ce ar complica și mai mult relația Poloniei cu Uniunea Europeană.

Nawrocki, cunoscut pentru discursul său naționalist și eurosceptic, a avut o campanie marcată de controverse. Presa internațională a relatat despre implicarea sa în violențe din tinerețe și despre tranzacții imobiliare suspecte. Cu toate acestea, electoratul conservator s-a mobilizat în favoarea sa, răspunzând apelului la „apărarea valorilor tradiționale și a suveranității Poloniei”.

Citește și: Ucraina a anunțat că nu va plăti peste 600 de milioane de dolari deținătorilor de titluri de stat, intrând în default

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Tavi Popescu s-a afișat cu un BMW de 175.000 de euro. Ce bolizi îți puteai cumpăra de pe eMAG de Black Friday 2026 cu aceiași bani
Capital.ro
Obligații pentru proprietarii apartamentelor nelocuite. Motivul pentru care nu pot scăpa de plata liftului, curățeniei sau reparațiilor la țevi
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Două capre au devenit atracția unui cartier din Tokyo după ce au fost aduse să „tundă iarba”
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Gigi Becali a dat ordin în fața întregii echipe de la FCSB! Ce a urmat
MediaFlux
Anunț important de la Casa de Pensii. Pensionarii își vor primi retroactiv drepturile în urma greșelilor produse Video
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT