Se clatină primul mare retailer din România după 1989. Pierderi pentru colosul cu magazine în toată țara după mulți ani pe plus

Retailerul german Metro, prezent în România prin 30 de magazine tip cash & carry și o rețea francizată LaDoiPași cu peste 2.400 de unități, a încheiat anul 2024 cu o pierdere netă de 28,1 milioane de lei. Este prima dată în ultimii 10 ani când veniturile companiei nu reușesc să acopere cheltuielile, după o perioadă constantă de profitabilitate. În ciuda unei creșteri semnificative a cifrei de afaceri, compania a fost afectată de costuri mai ridicate și de majorările fiscale implementate în cursul anului trecut.
Mircea Filipescu
02 iun. 2025, 19:12
Se clatină primul mare retailer din România după 1989. Pierderi pentru colosul cu magazine în toată țara după mulți ani pe plus

Conform datelor publice analizate, Metro România a obținut în 2024 venituri nete de 11,3 miliarde de lei, în creștere cu 7,5% față de 2023. Cu toate acestea, profitul net pozitiv din anul anterior, de 41 milioane de lei, s-a transformat într-o pierdere semnificativă. Anul 2024 devine astfel al doilea din 2005 încoace când Metro raportează pierderi, după precedentul caz din 2014.

Citește și Se închide o celebră fabrică de confecții din România. A făcut istorie timp de 45 de ani

Creșterile de prețuri la bunuri și transport au avut un impact major. Costurile mărfurilor au fost cu 7% mai mari decât în 2023, iar cheltuielile de transport au urcat cu 10%. Compania precizează că a decis să nu transfere aceste majorări în prețurile finale, pentru a-și proteja clienții, în special întreprinderile mici și mijlocii, și a le susține continuitatea afacerilor.

O altă presiune a venit din zona fiscală. Taxele plătite de Metro în 2024 au crescut cu 35%, principalul factor fiind introducerea impozitului minim de 1% aplicat pe cifra de afaceri. De asemenea, majorările accizelor, TVA-ului și taxelor salariale, influențate de creșterea salariului minim, au contribuit la înrăutățirea rezultatului financiar.

Compania a continuat, totuși, să investească în dezvoltare, conform strategiei orientate către extinderea modelului de business multicanal și a francizei LaDoiPași. S-au alocat fonduri în modernizarea magazinelor, extinderea capacităților logistice, digitalizare și diversificarea serviciilor de livrare. Metro a implementat și programe comerciale menite să ofere prețuri avantajoase clienților, precum „Cumperi mai mult, plătești mai puțin”, dar și măsuri de ajustare salarială în raport cu inflația și noile condiții economice.

Vezi și Fructul românesc din Epoca de Aur care a dispărut de pe tarabe. Avea un gust deosebit de dulce și intens

Numărul total de angajați ai companiei a crescut cu 53 de persoane în 2024, ajungând la 3.981. Deși rezultatele financiare sunt negative, Metro consideră că direcția strategică este corectă și că investițiile din prezent vor susține o redresare viitoare.

„Anul 2024 a reprezentat pentru METRO România un nou reper în evoluția companiei, cu rezultate semnificative care reflectă strategia noastră orientată spre investiții în dezvoltarea businessului de wholesale – multicanal si multi-customer – dar și in extinderea francizei LaDoiPasi. Vânzările nete au crescut cu 8% față de anul precedent, reconfirmând trendul ascendent din ultimii ani, datorită politicilor comerciale bine definite și disponibilității constante a stocurilor. Într-un context economic provocator, marcat de o inflație de 5.1% și de creșterea principalelor costuri operaționale – inclusiv o majorare de 7% a costului mărfurilor și de 10% a costurilor de transport față de anul precedent – o mare parte dintre aceste costuri nu a fost transferată clienților profesioniști și nici nu va fi, din responsabilitate față de aceștia și afacerile lor, care trebuie să prospere.

Este important de menționat că, în paralel cu aceste investiții, compania a abso semnificativă a contribuțiilor fiscale către bugetul de stat în 2024 – un efort financiar considerabil într-un model operațional business to business (B2B), cu o rată de profitabilitate minimală. Taxele plătite au crescut cu 35% în ansamblu, cel mai mare impact fiind generat de introducerea impozitului minim pe cifra de afaceri de 1%. De asemenea, accizele și TVA-ul au înregistrat creșteri semnificative, iar taxele salariale au fost influențate direct de majorarea salariului minim”, a declarat compania pentru Economica.net.

La nivel global, grupul Metro este activ în peste 30 de țări și deservește aproximativ 17 milioane de clienți. Cu o forță de muncă de peste 89.000 de angajați, compania a raportat vânzări de 30,6 miliarde de euro în anul financiar 2022/2023, menținându-și poziția de lider în comerțul en-gros destinat segmentului HoReCa și comercianților independenți.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Deplasările fanilor Universității Craiova cu Brighton și Inter d’Escaldes, compromise: Wizz Air suspendă zborurile din octombrie
Capital.ro
Alertă meteo în România. Vremea se schimbă în mai multe regiuni. Șapte județe intră sub cod galben de vânt puternic luni, 28 septembrie
Playtech.ro
Poți lipsi de la serviciu dacă ai examen la facultate? Ce prevede Codul muncii
Adevarul
Secretele uimitoarei șosele înghițită de Dunăre. Cum a fost clădit și cum a dispărut sub ape legendarul drum Széchenyi
wowbiz.ro
Iancu Sterp, dezvăluiri despre accidentul în care era să își piardă viața alături de frații săi: „Era să murim atunci”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Marius Șumudică, propunere pentru Gică Hagi înaintea meciului cu Bosnia
MediaFlux
Vaccinul antigripal a ajuns în farmacii. Interviu cu medicul Daniela Ștefănescu, vicepreședinte Asociația Medicilor de Familie București
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte