Terapia HIPEC: O șansă reală pentru pacienții cu metastaze peritoneale

Pentru pacienții care suferă de forme avansate de cancere abdominale sau ginecologice, însoțite de metastaze peritoneale, există o opțiune terapeutică promițătoare care aduce speranță acolo unde tratamentele convenționale nu mai dau rezultate. Este vorba despre HIPEC – chimioterapie intraperitoneală hipertermică – o procedură modernă, folosită tot mai frecvent în centrele oncologice de excelență.
Alina Costache
10 iun. 2025, 11:17
Terapia HIPEC: O șansă reală pentru pacienții cu metastaze peritoneale

O procedură complexă, dar salvatoare, aplicată cu succes în Turcia

Această terapie inovatoare este utilizată în tratarea carcinomatozei peritoneale, o afecțiune gravă în care celulele canceroase se răspândesc în cavitatea abdominală și se fixează pe peritoneu – membrana care căptușește organele interne. În astfel de cazuri, chimioterapia administrată pe cale sistemică (prin sânge) are o eficiență redusă, deoarece medicamentele nu pot pătrunde eficient în straturile profunde ale țesutului peritoneal.

Aici intervine HIPEC – o procedură care îmbină chirurgia oncologică și administrarea directă de chimioterapie încălzită în cavitatea abdominală.

Această procedură este aplicată cu succes pacienților în cadrul Medicana Health Group, care deține 19 spitale multidisciplinare în Turcia și Europa. Anual, grupul de spitale tratează peste 5 milioane de pacienți și este recunoscut pentru tratamentele moderne în lupta împotriva cancerului.

Cum funcționează terapia HIPEC

Procedura începe cu o intervenție chirurgicală extinsă, ce poate dura între 6 și 10 ore, în timpul căreia chirurgii îndepărtează toate masele tumorale vizibile de pe organele peritoneale – o etapă numită citoreducție completă.

Imediat după această etapă, înainte ca pacientul să se trezească din anestezie, se introduce în cavitatea peritoneală o soluție de chimioterapie încălzită (cel mai frecvent, oxaliplatin sau mitomicina C). Aceasta este circulată continuu timp de 30 până la 90 de minute, la o temperatură controlată de aproximativ 41–43°C.

Căldura are un dublu rol terapeutic: pe de o parte, crește eficiența agenților chimioterapici, iar pe de altă parte, pătrunde mai bine în țesuturile peritoneale, contribuind la distrugerea celulelor tumorale microscopice care nu pot fi detectate sau îndepărtate chirurgical. În acest fel, se obține un control local superior al bolii și se reduce considerabil riscul de recidivă intraabdominală.

Selecția pacienților pentru rezultate promițătoare

Terapia HIPEC nu este recomandată oricărui pacient. Echipele multidisciplinare din cadrul spitalelor Medicana evaluează cu atenție fiecare caz în funcție de starea fizică generală, funcțiile cardiace și renale, dar mai ales în funcție de extinderea bolii. Tratamentul este indicat exclusiv pacienților ale căror tumori sunt strict localizate în cavitatea abdominală, fără metastaze la nivelul plămânilor, oaselor sau creierului.

„Este o intervenție extrem de solicitantă – atât pentru echipă, cât și pentru pacient. Însă în multe cazuri, este singura alternativă reală pentru a prelungi viața. Sunt pacienți pe care i-am operat acum 6, 8 sau chiar 10 ani și care trăiesc și astăzi”, explică Prof. Dr. Koray Topgül, unul dintre chirurgii coordonatori ai programului HIPEC la Medicana, cu peste 12 ani de experiență în acest tip de intervenții.

Rată de succes ridicată în cancerul colorectal și ovarian

Rata de succes a acestei terapii variază în funcție de tipul de cancer și stadiul bolii. În timp ce în cazul cancerelor de stomac sau pancreas rezultatele rămân modeste, pentru pacienții cu cancer colorectal sau ovarian, datele sunt încurajatoare. Statistic, unul din doi pacienți cu cancer colorectal în stadiu avansat care beneficiază de HIPEC poate atinge o supraviețuire de 5 ani – un rezultat remarcabil pentru o patologie considerată în mod obișnuit cu prognostic rezervat.

Colaborare strânsă cu oncologii medicali

După intervenție, pacienții rămân sub observație și primesc tratamente sistemice suplimentare recomandate de medicii oncologi. Aceștia monitorizează evoluția bolii și aplică strategii de tratament personalizate pentru a preveni recidivele sau metastazele.

De ce nu se practică mai des în Europa de Est?

În ciuda eficienței dovedite, HIPEC nu este o procedură des întâlnită în Europa de Est. Potrivit specialiștilor Medicana, motivele țin de infrastructura medicală, lipsa de formare specializată și, în unele cazuri, de costuri. Deși nu este extrem de scumpă, necesită resurse și o echipă cu experiență în chirurgie oncologică avansată.

O opțiune reală pentru pacienții fără opțiuni

HIPEC este una dintre cele mai complexe, dar și promițătoare proceduri în oncologia modernă. Prin dedicarea echipelor de la Medicana și tehnologia disponibilă în aceste spitale, pacienții cu cancer peritoneal avansat pot primi o a doua șansă. Nu este un tratament universal, dar pentru cazurile potrivite, poate însemna ani de viață în plus – și o speranță reală în fața unui diagnostic sever.

DailyBusiness
ÎCCJ acuză Guvernul că pune presiune pe justiție după sesizarea CCR: „Procesele se soluționează în sala de judecată, nu în spațiul public”
Spynews
Casa Alinei Pușcaș s-a inundat! Prezentatoarea a golit apa cu gălețile: ”Nu am mai trăit așa ceva”
Fanatik.ro
Fotbalist din Palestina, ucis de Israel în Fâșia Gaza! Abia se căsătorise și urma să aibă un copil
Capital.ro
Restricții privind accesul copiilor la rețelele sociale în întreaga UE. Anunțul este așteptat în septembrie
Playtech.ro
Țările din Europa unde merită să te muți în 2026. Clasamentul locurilor cu cele mai multe oportunități și salarii bune
Adevarul
Pariuri pe platforma Polymarket pentru prăbușirea lui Putin. Un utilizator misterios mizează pe înlăturarea liderului de la Kremlin până la sfârșitul anului
wowbiz.ro
Răsturnare șoc în cazul morții lui Radu Mărginean. Ce s-a descoperit la necropsie. Raportul medico-legal a fost finalizat
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
”Senzațional!”. Șumudică i-a făcut o farsă lui Hizo, apoi l-a ironizat de față cu toți colegii: ”Ce faci, bre, iar?!”
MediaFlux
PAPARAZZI Ileana Badiu mai în formă ca niciodată după operație! Vedeta a trecut peste toate greutățile și a început să le care FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?