Consultări la Cotroceni. S-a propus inclusiv tăierea ajutorului de înmormântare și a burselor școlare

Radu Burnete, care va prelua funcţia de consilier prezidenţial de la 1 iulie, anunţă, marţi seară, că negocierile pentru măsurile fiscal-bugetare s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor şi au înregistrat progrese. Noi discuţii sunt programate, miercuri, de la ora 15.00.
Alina Costache
11 iun. 2025, 09:24
Consultări la Cotroceni. S-a propus inclusiv tăierea ajutorului de înmormântare și a burselor școlare

După ce s-a discutat despre CASS pe pensia minimă, tăierea subvențiilor pentru agricultură, comision pe tranzacțiile bancare și eliminarea facilităților medicale pentru persoane cu handicap sau veterani, iatp că acum se propune și tăierea ajutorului de înmormântare și a burselor școlare.

”Cele patru partide au continuat discuţiile privind măsurile fiscal-bugetare şi au înregistrat progrese. Discuţiile la care am participat s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor, fiind agreate câteva direcţii şi obiective importante, care urmează să fie detaliate în zilele următoare în cadrul unor grupuri de lucru specializate”, a transmis, marţi seară, Radu Burnete, într-un mesaj pe pagina de Facebook.

Citește și: Partidele pro-europene nu s-au înţeles pe măsurile fiscale. Radu Burnete anunţă o nouă rundă de negocieri, miercuri: „Discuţiile s-au concentrat exclusiv pe reducerea cheltuielilor”

Potrivit unor surse politice, printre măsurile luate în discuție s-au numărat tăierea ajutorului de înmormântare și eliminarea burselor școlare.

Propunerea de eliminare a ajutorului de înmormântare a fost avansată de Dragoș Anastasiu, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, care a venit și cu o analiză detaliată generată cu ajutorul ChatGPT și a precizat că „pompele funebre fac evaziune fiscală” și că ar trebui să înceapă reforma bugetară prin reducerea cheltuielilor cu morții.

Citește și: Condițiile puse de PSD pentru a-l accepta pe Ilie Bolojan ca premier SURSE

O altă propunere a vizat tăierea burselor școlare. Propunerea USR a fost primită cu consternare și ironie inclusiv din partea celorlalți parteneri de discuție.

 

UPDATE: Dragoş Anastasiu infirmă discuţiile despre ajutorul de înmormântare

 

Antreprenorul Dragoş Anastasiu, consilier onorific al preşedintelui Nicușor Dan pentru relaţia cu mediul de afaceri, a transmis, miercuri, că nu s-a discutat despre tăierea sau reducerea ajutorului de deces, echipele care discută despre măsurile necesare pentru reducerea deficitului discutând doar despre evaziunea fiscală din domeniul firmelor care oferă servicii legate de decese. În 2025, ajutorul de deces este de 8.620 lei, infomează News.ro.

”Continuă sarabanda dezinformărilor şi, în loc să ne concentrăm pe lucruri constructive, suntem nevoiţi să dezminţim şi să clarificăm tot felul de «ştiri» lansate pe surse. Legat de ajutorul de înmormântare: nici eu, nici altcineva din grupul de lucru nu am discutat sau propus tăierea ori diminuarea acestuia”, a scris, miercuri, pe Facebook, consilierul prezidenţial onorific Dragoş Anastasiu.

Acesta a precizat că, în cadrul discuţiilor, s-a discutat doar despre evaziunea fiscală din mai multe domenii. ”Singura discuţie care a avut o legătură indirectă cu acest subiect a vizat evaziunea fiscală din mai multe domenii, inclusiv cel al firmelor care oferă servicii legate de decese. Discuţia a pornit de la un studiu realizat de InfoCons, care arată că cele mai multe firme din acest sector nu au nici măcar autorizaţie, iar cetăţenii ajung să plătească mai mult decât ar trebui”, a mai transmis Anastasiu.

Omul de afaceri apreciază că, ”dacă acest domeniu ar fi reglementat corect, costurile pentru cetăţeni s-ar reduce”.  „Atât. Restul sunt manipulări”, a mai scris Anastasiu.

 

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Gigi Becali, anunț crucial despre Florin Tănase: „Poate aduc unul de cinci ori mai bun!”
Capital.ro
BNR avertizează asupra riscurilor pentru economia României. Valentin Lazea: Dacă ar exista voință politică am avea venituri
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
Nu îl iartă pe Gică Hagi: ”Nu am cum! E zero”
MediaFlux
Se schimbă banii în țara noastră. BNR anunță românii cum deosebesc bancnotele noi de cele vechi
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?