Ajutor de înmormântare 2026. Reguli noi de acordare, ce sume primesc beneficiarii de la stat

Ajutorul de înmormântare a fost majorat în 2026. Iată care sunt noile sume, cine beneficiază și ce documente sunt necesare pentru a primi banii în maximum trei zile.
Bianca Bocioacă
02 apr. 2026, 19:48
Ajutor de înmormântare 2026. Reguli noi de acordare, ce sume primesc beneficiarii de la stat
Cum se acordă ajutorul de înmormântare în 2026

Începând cu finalul lunii martie 2026, ajutorul de înmormântare a fost majorat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Noua valoare este:

  • 9.192 lei pentru decesul unui asigurat sau pensionar
  • 4.596 lei pentru decesul unui membru de familie al acestuia

Sumele sunt calculate în funcție de salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului pentru anul 2026. Creșterea este de peste 500 de lei față de nivelul anterior, reflectând ajustările economice și inflația.

Ajutorul de deces se acordă numai la cerere, persoanei care dovedește că a suportat cheltuielile de înmormânatare.

Citește și: Vești bune pentru zeci de mii de români. Indemnizațiile de șomaj vor ajunge la beneficiari înainte de Paște

Cine poate beneficia de ajutorul de înmormântare:

  • rude apropiate (soț, copil, părinte)
  • alte persoane care au plătit înmormântarea

Gradul de rudenie nu este factorul decisiv, ci dovada plății cheltuielilor.

Cum se acordă ajutorul de înmormânatre

Pentru a primi acest sprijin financiar, solicitantul trebuie să depună un dosar care include:

  • certificatul de deces
  • actul de identitate
  • documente justificative pentru cheltuielile funerare

Citește și: Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță un ajutor de 1.000 de lei pe lună pentru tinerii care se angajează pentru prima dată. Cum vor putea să plece de la un salariu de peste 3.500 de lei „în mână”

Acest sprijin nu depinde de stagiul de cotizare și se acordă inclusiv dacă persoana decedată a fost aasigurată în ultimele șase luni.

După depunerea documentelor, plata se face rapid, în termen maxim de 3 zile lucrătoare.

Ajutorul poate fi solicitat în termen de până la trei ani de la deces, conform legislației în vigoare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Soția lui Vali Vijelie le-a pus la punct pe admiratoarele manelistului! Ce "urare" le-a făcut Carmen Rusu
Fanatik.ro
Ararat Armenia, fără antrenor principal la meciul cu Universitatea Craiova!
Capital.ro
Curs valutar joi, 20 august. Cât valorează euro, dolarul și francul elvețian. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât curent consumă casa chiar și când nu folosești nimic. Aparatele care trag energie 24 de ore din 24
Adevarul
De la un sat uitat de lume din Botoșani la marile gale de K1. Povestea românului cu 61 de victorii și 34 de KO-uri
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O persoană a fost găsită carbonizată pe DN1, după ce mașina în care se afla a părăsit carosabilul și a fost cuprinsă de foc. Pompierii au intervenit de urgență
iamsport.ro
BREAKING | E gata: primul transfer pentru Șumudică după revenirea la CFR! Un internațional semnează cu clujenii
MediaFlux
Răsturnare de situație în politică! Ilie Bolojan, anunț privind formare unui Guvern
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat