Traficul blocat în Mehedinţi, după ce mai multe maşini au fost implicate într-un accident

Circulaţia rutieră pe Drumul European 70, între Drobeta Turnu Severin şi Orşova, a fost blocată, joi, în urma unui accident în care au fost implicate mai multe autovehicule, între care şi un autotren.
Iulian Tudor
18 iul. 2013, 11:54
Traficul blocat în Mehedinţi, după ce mai multe maşini au fost implicate într-un accident

Accidentul a avut loc după ce şoferul unui TIR nu a respectat distanţa regulamentară şi a lovit din spate un autoturism, acesta fiind proiectat într-o platformă înmatriculată în Bulgaria, care a lovit o altă maşină, potrivit agentului şef adjunct Ionuţ Fişter de la Poliţia Orşova, informează Mediafax. Platforma şi cele două autoturisme erau oprite, întrucât în faţa lor se afla un autovehicul semnalizat ca având probleme.

În urma impactului a rezultat avarierea a şapte autovehicule, trei dintre ele aflându-se pe platforma înmatriculată în Bulgaria.

Toate maşinile implicate în accident circulau dinspre Orşova către Drobeta Turnu Severin.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Mehedinţi, subcomisar Nicolae Lohon, a declarat că accidentul a avut loc în dreptul viaductului Ada Kaleh din apropierea municipiului Drobeta Turnu Severin.

În urma accidentului nicio persoană nu a fost rănită.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT