Avertismentul lui Zelenski care dă fiori: Următoarele ținte ale Rusiei sunt granițele cu Moldova și România

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a transmis un avertisment care ne dă fiori, referitor la viitoarele ținte militare ale Rusiei.
Irina Dumitrescu
12 iun. 2025, 13:27
Avertismentul lui Zelenski care dă fiori: Următoarele ținte ale Rusiei sunt granițele cu Moldova și România

Avertismentul a fost transmis de Zelenski cu ocazia summitului ”Ucraina – Sud-Estul Europei”. Evenimentul, cu o miză geopolitică majoră, a fost organizat miercuri la Odessa și a reunit lideri din 12 țări ale sud-estului Europei, printre care președintele României, Nicușor Dan, și cel al Republicii Moldova, Maia Sandu.

Cu această ocazie, șeful de la Kiev a făcut un apel la unitate între țările din regiune, în fața amenințărilor venite din partea Rusiei. Volodimir Zelenski a avertizat că Putin urmărește nu doar distrugerea sudului Ucrainei, ci și destabilizarea Moldovei și a României, pentru a controla regiunea Mării Negre.

”Suntem aici, în Odessa, un oraș pe care Rusia vrea să-l șteargă de pe hartă, așa cum a făcut cu multe altele. Planurile militare rusești vizează această regiune, apoi granițele cu Moldova și România”, a spus președintele Ucrainei, potrivit agenției Reuters, notează mediafax.

Citește și Propagandistul nr. 1 al lui Putin, mesaj înspăimântător despre ce ar trebui să facă Rusia: ”Berlinul și Parisul? Pur și simplu, le vom lua!”

Orașul ucrainean Odessa, care găzduiește trei porturi, este o țintă frecventă a atacurilor aeriene rale rușilor în războiul declanșat odată cu invadarea Ucrainei în februarie 2022. Luni, orașul a fost supus unui atac masiv cu drone, fiind vizate o clădire a serviciilor medicale de urgență, o maternitate și blocuri de locuințe.

Liderul de la Kiev a solicitat garanții de securitate pe termen lung și intensificarea presiunii internaționale asupra Kremlinului.

Zelenski a precizat și motivele pentru care Republica Moldova este importantă pentru Rusia.

”De trei decenii, Rusia a încercat să țină Moldova săracă și instabilă pentru a o controla complet. Dacă Europa pierde Moldova anul acesta, Rusia va fi încurajată să intervină și mai mult în treburile țărilor voastre, să vă ia resursele, suveranitatea, chiar și istoria”, a explicat președintele Ucrainei.

Tot Zelenski a subliniat, într-un mesaj pe Telegram, că securitatea în sud-estul Europei și în regiunea Mării Negre este ”indivizibilă” și a cerut o politică regională comună care să împiedice repetarea actualelor amenințări. ”Securitatea Europei de Sud-Est și a Mării Negre este indivizibilă… Astăzi, suntem nevoiți să luptăm nu doar pentru țara noastră, ci și pentru ca această realitate să devină piatra de temelie a unei noi politici regionale”, a transmis el.

La rândul său, șefa statului moldovean, Maia Sandu, a susținut, și la Odessa, cauza Ucrainei, avertizând totodată asupra tacticilor hibride folosite de Rusia în regiune. Președintele Republicii Moldova a amintit în acest context că ”știe foarte bine ce înseamnă războiul hibrid și este pregătită să-și împărtășească experiența”, precizând că ”Moldova se confruntă cu unele dintre cele mai importante alegeri ale sale”.

”Rusia vrea ca Moldova să se îndepărteze de Ucraina. Mai mult decât atât, vrea să folosească Moldova împotriva Ucrainei și a Uniunii Europene”, a subliniat Maia Sandu.

Citește și Războiul din Ucraina. Atac masiv cu drone rusești în Harkov, printre victime sunt și copii

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Ibrahimovic a dat nas în nas cu Haaland! Aroganță maximă a lui Zlatan: „Când ești milionar arăți așa”
Capital.ro
IMM-urile au încredere în protecția lor cibernetică. Specialiștii avertizează că multe subestimează însă amenințările reale
Playtech.ro
Greșeli pentru care poți rămâne fără permis de conducere în Grecia. O simplă parcare l-a lăsat pe un român fără dreptul de a conduce timp de două luni
Adevarul
Cum arătau vacanțele românilor la mare în comunism. Discoteci, concursuri de Miss și turiști străini, într-o perioadă marcată de lipsuri
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
”Azi ar fi putut juca la orice echipă de top!”. Victor Becali a numit fostul mare fotbalist român pe care îl consideră ”ignorat”
MediaFlux
Un „călător în timp”, care susține că vine din anul 2118, dezvăluiri uluitoare despre viitorul omenirii: „Meritați să știți adevărul”
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România