Rezultate Bac 2025. Edu.ro a afișat notele anonimizat, rata de promovabilitate de 74,3%. Elevii îşi pot vizualiza lucrările înainte de contestaţii UPDATE

Rezultatele la probele scrise din cadrul primei sesiuni a examenului național de Bacalaureat au fost afișate vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.
Filip Stan
20 iun. 2025, 11:50
Rezultate Bac 2025. Edu.ro a afișat notele anonimizat, rata de promovabilitate de 74,3%. Elevii îşi pot vizualiza lucrările înainte de contestaţii UPDATE

Rezultate Bac 2025 au fost afişate AICI. Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este de 74,3% (76,4% – în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți.

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 79,9% (81,5%: iunie – iulie 2024), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 32,1% (31,9%: iunie – iulie 2024).

Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.

Dosar_presa_bacalaureat_iunie_2025_rezultate_initiale

Potrivit statisticilor Ministerului Educației sunt 24 de medii de 10 la nivelul întregii țări

24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (dintre aceștia, un candidat a susținut probele în sesiunea specială a examenului). Cei mai mulți candidați (13.598 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.

3.281 de candidați nu s-au prezentat, iar 64 de candidați au fost eliminați

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

Limba și literatura română: 220;
Limba și literatura maternă: 24;
Proba obligatorie a profilului: 3.700 (Matematică: 2.551 + Istorie: 1.149);
Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.221 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare : 914).

 

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/ lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat.

EDU.RO REZULTATE BAC 2025. Află cu un singur click notele la Bacalaureat. Când se depun contestaţiile

La vizualizarea lucrării/ lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte sau reprezentant legal.

Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În aceeași măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă candidatul la depunerea contestației.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/ transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultate Bac 2025 finale vor fi afișate pe 30 iunie.

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă pe care au susținut-o.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulat):

susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
cel puțin media 6 la probele scrise (media notelor).

Rezultate BAC 2025 Constanța. Câți elevi au promovat examenul de Bacalaureat în acest județ

Elevii din partea minorităților naționale au susținut pe 16 iunie proba scrisă de Limba și literatura maternă.

La sfârșitul lunii ianuarie (27 – 29 ianuarie) a avut loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A, precum și evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B, care a fost susținută de elevii din partea minorităților naționale (29 – 31 ianuarie). De asemenea, în intervalul 3 – 5 februarie, au fost evaluate competențele lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C, iar între 5 și 7 februarie au fost susținute competențele digitale – proba D.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?