Decizie crucială a BNR cu impact direct asupra buzunarului românilor. Toți cei cu euro și lei trebuie să știe

Deși unii economiști susțin că leul rămâne ușor supraevaluat, experții ING Bank sunt de părere că Banca Națională a României (BNR) ar putea permite o apreciere temporară a monedei naționale sub pragul psihologic de 5 lei pentru un euro. Această mișcare ar avea loc doar pe termen scurt, în condițiile în care, pe termen mediu și lung, se anticipează o depreciere moderată a leului.
Irina Dumitrescu
20 iun. 2025, 19:10
Decizie crucială a BNR cu impact direct asupra buzunarului românilor. Toți cei cu euro și lei trebuie să știe

Conform ING, până la finalul anului 2025, cursul ar putea urca până în jurul valorii de 5,10 lei pentru un euro, iar până la sfârșitul lui 2026 ar putea atinge un nivel de aproximativ 5,18 lei. BNR va continua, însă, să gestioneze cursul cu prudență, menținând stabilitatea valutară și evitând mișcările bruște, în special din cauza crizei economice.

”Leul s-a depreciat la 5,12 față de euro la începutul lunii mai, pe fondul tulburărilor politice de după primul tur al alegerilor prezidențiale. Considerăm că 5,05-5,10 este, în linii mari, noua bandă de confort pentru BNR. Transferul puternic al cursului de schimb valutar către inflație și rolul important jucat de euro/leu pentru încrederea consumatorilor ar trebui să limiteze deprecierea bruscă a RON pe termen scurt”, dezvăluie raportul lunar de analiză al BCR.

Potrivit ING, ”euro/leu s-a stabilizat în intervalul 5,02-5,04 în ultimele zile și nu ne așteptăm ca banca centrală să fie dispusă să coboare din nou sub 5,00 sau 5,02. Prin urmare, considerăm că euro/leu este asimetric în acest moment și mai degrabă o piață pentru surprize negative în cadrul negocierilor”.

Vezi și Alertă BNR despre banii la ciorap și de pe card. Românii trebuie să se pregătească, avertisment de la vârful Băncii Naționale

În ultima perioadă, patru operațiuni REPO efectuate de BNR au contribuit semnificativ la calmarea pieței interbancare. Lichiditatea injectată în sistemul bancar a condus la o scădere a dobânzilor, reducând astfel presiunile asupra pieței valutare. De asemenea, scenariile negative legate de o eventuală eșuare a negocierilor politice sau de suspendarea fondurilor europene par momentan puțin probabile.

La începutul lunii mai, leul a atins un curs de 5,12 în raport cu euro, influențat de incertitudinile politice apărute după primul tur al alegerilor prezidențiale. În analiza sa lunară, BCR apreciază că noul interval de stabilitate valutară, tolerat de banca centrală, se situează între 5,05 și 5,10 lei pentru un euro. Deoarece cursul valutar influențează direct inflația și încrederea consumatorilor, o depreciere bruscă a leului este puțin probabilă în perioada imediat următoare.

ING Bank remarcă, în analiza sa zilnică, faptul că, în ultimele zile, cursul euro/leu a oscilat într-un interval restrâns, între 5,02 și 5,04. În opinia specialiștilor, BNR nu este dispusă în acest moment să lase cursul să coboare sub nivelul de 5,00 lei, iar piața valutară este, în actualul context, mai vulnerabilă la posibile evoluții negative, mai ales în cadrul negocierilor politice în desfășurare.

În ceea ce privește perspectivele pe termen mai lung, ING estimează că BNR va permite o depreciere treptată, dar controlată, a leului, menținând un echilibru între cerințele economice și necesitatea stabilității financiare. Astfel, se preconizează o mișcare lentă de la actualul interval de 5,04–5,07 spre 5,10 până la finalul anului viitor și spre 5,18 până în decembrie 2026.

În același timp, analiștii Erste BCR susțin că, din punct de vedere al fundamentelor macroeconomice, leul este ușor supraevaluat. Totuși, ei consideră că BNR nu va permite o volatilitate semnificativă în perioada următoare, preferând să mențină stabilitatea cursului în fața incertitudinilor interne și internaționale.

Citește și Dispar economiile de pe card, de la saltea şi chiar din depozite. Anunţul îngrijorător făcut de BNR vineri, 20 iunie UPDATE

”Din intervalul actual de 5,04–5,07, anticipăm o depreciere treptată până la 5,10 până la sfârșitul anului 2025 și până la 5,18 până la sfârșitul anului 2026. În condiții normale de piață și cu îmbunătățirea fluxurilor de fonduri din UE, o depreciere mai accentuată ar fi probabil inacceptabilă pentru factorii de decizie în această etapă”, susține ING Bank.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
El e jucătorul de la UTA a cărui soție a vrut să-și ia viața. În vară, a fost refuzat de FCSB! Exclusiv
Capital.ro
Taxele și impozitele locale din 2027, decise diferit în marile orașe. Ce se întâmplă cu impozitul pe locuințe
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT