Adina Ghervase, șoferița care a ucis muncitorii de la Citadin, condamnată la 24 de ani de închisoare. Cum explică magistraţii sentinţa-record

Adina Ghervase a fost condamnată la 24 de ani de închisoare pentru uciderea a patru muncitori și rănirea altor patru. Decizia este definitivă.
Alina Costache
23 iun. 2025, 19:48
Adina Ghervase, șoferița care a ucis muncitorii de la Citadin, condamnată la 24 de ani de închisoare. Cum explică magistraţii sentinţa-record

Văduva Neagră intră la pușcărie pentru 24 de ani. Adina Ghervase, șoferița care a ucis muncitorii de la Citadin, se întoarce după gratii, potrivit bzi.ro.

În noaptea de 16–17 iunie 2022, Adina Ghervase gonea cu 148 km/h la bordul unui autoturism Alfa Romeo. Avea o alcoolemie de 1,13‰. Într-o curbă periculoasă, a pierdut controlul mașinii și a lovit un zid, apoi a ricoșat direct într-un grup de muncitori de la Citadin SA, care lucrau la o gură de canal în apropierea stației AMRS.

În fața magistraților Curții de Apel, apărarea a susținut că faptele nu au fost comise cu intenție indirectă, ci din culpă cu prevedere, o diferență esențială în dreptul penal. Avocatul Adinei Ghervase a invocat lipsa unei semnalizări adecvate a șantierului, susținând că muncitorii ar fi avut și ei o responsabilitate în producerea accidentului. Șoferița a fost găsită vinovată de omor calificat, tentativă de omor calificat și conducere sub influența alcoolului. În timpul audierilor, aceasta a afirmat că nu era prezentă la volan în momentul impactului.

Judecătorii au stabilit că șoferița, care băuse și conducea cu 148 de kilometri pe oră în oraș, este vinovată de omor calificat. Atenţie, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Sentința ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru toţi cei care beau iar apoi conduc nebunește. În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Iași vorbește despre intenția indirectă pe care ar fi avut-o șoferița, care a ucis patru oameni și a rănit alți trei. Femeia a prevăzut rezultatul comportamentului său și l-a acceptat, chiar dacă nu l-a urmărit. Pur și simplu, nu a acordat importanță vieții altora, spun judecătorii.

Diana Cheptene-Micu, preşedinte Curtea de Apel Iaşi: E un caz care se înscrie în linia unei noi jurisprudenţe la nivel naţional referitoare la accidentele rutiere în cazul cărora se reţine că faptele nu sunt comise din greşeală, ci cu intenţie indirectă în ceea ce priveşte rezultatul. S-au vizualizat înregistrări de pe camere constatându-se că era imposibil ca inevitabilul să nu se producă”, spune judecătorul.

În iunie 2022, după o ceartă cu partenerul de viață, care nu montase un mâner la ușa balconului, femeia a băut și, în miez de noapte, a condus cu viteză prin oraș. A observat târziu nişte muncitori care lucrau pe carosabil, și încercând să-i evite a lovit un zid, apoi a ricoșat în ei. Dacă ar fi circulat cu 98 de kilometri pe oră, dublul vitezei legale, rezultatul nu ar fi fost același, a arătat expertiza tehnică.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Cum vor intra fanii lui Dinamo la derby-ul cu FCSB. Anunț de ultimă oră al lui Andrei Nicolescu: „Strategie bazată pe niște calcule!”
Capital.ro
Un drept pe care multe familii nu îl cunosc. Ce pot solicita rudele după un deces, în funcție de țară
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Regulile care i-au revoltat pe angajați după reîntoarcerea la birou: „Dacă discuția e mai lungă de 5 minute, ieșiți pe hol”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Dan Șucu s-a decis și plătește 2.500.000 de euro pentru transfer
MediaFlux
Ce pensie primești dacă ai muncit 35 de ani cu un salariu de 4000 sau 5000 de lei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat