Conductele de apă ce asigurau alimentarea unui oraş sucevean, tăiate pentru a fi furate

O porţiune din conducta de aducţiune a apei de la staţia de pompare spre un bazin de alimentare cu apă a oraşului sucevean Frasin a fost decopertată pe o lungime de circa 150 metri, iar parte din aceasta a fost tăiată şi scoasă din pământ.
Iulian Tudor
19 iul. 2013, 11:58
Conductele de apă ce asigurau alimentarea unui oraş sucevean, tăiate pentru a fi furate

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, în cursul zilei de miercuri, s-a constatat că presiunea apei ce era pompată din staţie spre oraşul Frasin scade, iar după verificări s-a descoperit că vechile conducte sunt decopertate şi tăiate.

Staţia de pompare a apei potabile ce deserveşte oraşul se află pe raza comunei Vama, pe malul râului Moldova, iar în anul 1990 a fost dat în folosinţă bazinul de captare, construit pe versantul estic al dealului „Ascuţita” pe un teren împădurit, peste DN 17, la circa 500 metri de staţia de pompare a apei.

Cele două conducte ce alimentau şi goleau bazinul sunt din metal, cu diametrele de 170 milimetri pentru umplere şi 320 milimetri pentru golire.

Din anul 1995, bazinul nu a mai fost folosit, ci doar conducta de alimentare care deservea staţia de pompe pentru reglarea presiunii apei în conductele de alimentare cu apă a oraşului.

În acest caz, poliţiştii fac cercetări pentru tentativă de furt calificat şi urmează să stabilească persoanele care au decopertat şi tăiat conductele.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT