Încă un consilier prezidenţial îl părăseşte pe Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, vineri, decretul pentru eliberarea din funcţia de consilier prezidenţial a Ancăi Ileana Ilinoiu, începând cu 1 ianuarie 2012.
Romania TV
30 dec. 2011, 10:14
Încă un consilier prezidenţial îl părăseşte pe Băsescu

Anca Ilinoiu era consilier prezidenţial la Departamentul Relaţii Internaţionale, fiind succesoarea lui Andrei Pleşu în această poziţie.

Ea a venit la Cotroceni în 2005.

În perioada ianuarie 2005 – ianuarie 2006, a deţinut funcţia de consilier de stat, iar din ianuarie 2006 a devenit consilier prezidenţial.

Până la această oră, Cotrocenii nu au precizat care sunt motivele părăsirii funcţiei de consilier prezidenţial de către Anca Ilinoiu.

6 consilieri au plecat în ultimul an

Traian Băsescu este preşedintele sub mandatele căruia au venit şi au plecat cei mai mulţi consilieri de la Cotroceni – câteva zeci la număr. Doar în ultimul an de zile au plecat, rând pe rând şi din diverse motive, şase consilieri cu tot cu Anca Ilioniu: Alexandra Gătej, Cătălin Avramescu, Sebastian Lăzăroiu, Leonard Orban şi Peter Eckstein Kovacs.

Gătej a demisionat după ce s-a dovedit că semnase un angajament de colaborare cu Securitatea, Avramescu a fost numit ambasador în Finlanda, Lăzăroiu a plecat după ce a făcut unele declaraţii neinspirate la adresa UDMR, Orban a fost numit ministru, iar Eckstein Kovacs a demisionat, preferând să nu explice motivele care au stat la baza deciziei sale, însă mass-media au speculat un diferend cu preşedintele pe tema proiectului minier Roşia Montană.

Doi consilieri noi în 2011

Anul acesta, Traian Băsescu şi-a adus doi noi consilieri prezidenţiali. Este vorba despre Iulian Chifu, care conduce Departamentul Afaceri Strategice, Securitate şi Politică Externă, şi despre recenta numire a fostului şef al DAE Bogdan Mănoiu în funcţia de consilier prezidenţial, pentru care nu a fost anunţat încă domeniul pe care îl va coordona.

Plecări încă de la începutul mandatului de preşedinte

Preşedintele Traian Băsescu şi-a început primul mandat de şef al statului cu şase consilieri prezidenţiali, respectiv Theodor Stolojan – pentru probleme economice şi sociale, preşedintele Fundaţiei pentru o Societate Deschisă Renate Weber – pentru probleme juridice, Adriana Săftoiu – pentru relaţii publice, Claudiu Săftoiu – pentru politică internă, Andrei Pleşu – pentru politică externă şi Vasile Blaga – pentru securitate naţională.

Primul consilier care a plecat de la Palatul Cotroceni a fost Vasile Blaga, care a renunţat la funcţie după doar opt zile, pentru a fi numit ministru al Administraţiei şi Internelor în Guvernul Tăriceanu.

Ulterior, au demisionat consilierii prezidenţiali Andrei Pleşu, fără o motivaţie publică, Renate Weber, invocând motive de sănătate, Claudiu Săftoiu, pentru a prelua funcţia de director SIE, Theodor Stolojan, pentru a fonda PLD şi Sergiu Medar, din motive de sănătate. Consilierii de stat Elena Udrea şi Stana Anghelescu au plecat de la Palatul Cotroceni în urma unor scandaluri publice care au afectat imaginea lui Traian Băsescu.

Stana Anghelescu a fost acuzată că ar fi intervenit la ANAF în favoarea soţului ei care era producător de tutun şi avea datorii. În cazul Elenei Udrea, presa a avut o campanie de dezvăluiri privind afacerile soţului ei, Dorin Cocoş, cu Primăria Capitalei şi cu afacerişti apropiaţi PSD.

Ulterior, la sfârşitul lui martie 2006, un alt consilier avea să demisioneze: Adriana Săftoiu, considerată drept cel mai fidel consilier al lui Traian Băsescu. Ea a fost în permanent conflict cu fosta consilieră de stat la Palatul Cotroceni Elena Udrea, această situaţie fiind de notorietate în cadrul Administraţiei prezidenţiale şi în PD. De altfel, demisia Adrianei Săftoiu a venit la câteva zile după ce soţul ei, un alt fost consilier prezidenţial, a plecat de la conducerea SIE.

Traian Băsescu rămâne astfel fără ultimul consilier prezidenţial care mai lucra la Palatul Cotroceni din echipa cu care şi-a preluat mandatul de preşedinte la sfârşitul anului 2004.

Numit în funcţia de consilier prezidenţial la Departamentul pentru Relaţia cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, preluând postul lăsat liber de Claudiu Săftoiu, Teodor Baconschi alege calea diplomaţiei, în august 2007 fiind numit de către preşedintele României ambasador extraordinar şi plenipotenţiar în Republica Franceză.

În cel de-al doilea mandat prezidenţial, Traian Băsescu a rămas fără alţi consilieri prezidenţiali sau de stat. Printre aceştia, Cătălin Avramescu, pentru un post de ambasador în Finlanda, Ion Pascu, Şeful Compartimentului Protocol din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, numit în aprilie 2008 ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Turcia, Cristian Preda, care a optat pentru calitatea de europarlamentar.

Alte două demisii ale unor consilieri prezidenţiali au venit ca urmare a dezbaterilor publice.

Este vorba despre cea a fostului consilier prezidenţial pe probleme de afaceri interne, Alexandrina Gătej, care a invocat speculaţiile denigratoare la adresa sa, după ce CNSAS a confirmat că nu există dovezi că ar fi colaborat cu Securitatea. Demisia Alexandrinei Gătej a fost anunţată exact în urmă cu an, în 30 decembrie 2010.

Un alt caz este cel al lui Sebastian Lăzăroiu, plecat de la Cotroceni în primăvara acestui an în urma unor declaraţii care i-au iritat pe liderii UDMR.

Au urmat demisiile consilierilor prezidenţiali Alexandru Gussi, din motive personale, şi Peter Eckstein Kovacs, care este împotriva proiectului minier de la Roşia Montană, în timp ce preşedintele Traian Băsescu s-a exprimat cu insistenţă asupra necesităţii începerii exploatării aurului.

În toamnă, şi consilierul prezidenţial Leonard Orban a plecat de la Cotroceni, însă pentru a prelua noul portofoliu al Afacerilor Europenere, din această poziţie având în continuare o colaborare strânsă cu Traian Băsescu.

 

 

DailyBusiness
O nouă campanie de propagandă a Moscovei în România: „Rusia nu este dușmanul meu”. Mesajul a ajuns și în alte țări europene
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Viața lui Alexandru, un student excepțional născut cu dizabilități severe. Cum se descurcă cu ajutorul de la stat
Capital.ro
Călin Georgescu revine. Funcția publică pe care o poate obține. Are cale liberă
Playtech.ro
Traseul montan spectaculos din Maramureș pe care poți merge și cu copiii. Sfaturi pentru turiștii care pornesc în drumeție
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Giorgianei
Evz.ro
Vedete deformate de bisturiu. Chirurgia estetică le-a mutilat
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
kanald.ro
Vlad Pascu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare în dosarul 2 Mai
Cancan.ro
Mesajul de ADIO al tânărului care s-a sinucis pe A1! Mama lui a cedat...
iamsport.ro
Bombă! Dan Șucu, afaceri la suprapreț prin programul PNRR. Patronul Rapidului a încasat o sumă uriașă
MediaFlux
Daniela Nane, om de sprijin pentru Valentin Teodosiu, vocea PRO TV! EXCLUSIV PAPARAZZI Bătrânețe, haine grele, chiar și pentru marele actor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Răsturnare de situație în cazul tinerilor morți pe A1: „Nu a vrut să moară, dar cică a forțat-o iubitul”