Pensii 2025. Bani pentru pensionari în fiecare săptămână. Suma, oferită de stat celor cu pensii mici

Pensionarilor din Marea Britanie li s-a adus la cunoștință o nouă regulă care le-ar putea afecta eligibilitatea pentru Pension Credit, un beneficiu esențial pentru suplimentarea veniturilor la pensie.
Alina Costache
24 iun. 2025, 15:50
Pensii 2025. Bani pentru pensionari în fiecare săptămână. Suma, oferită de stat celor cu pensii mici

Pensii 2025. În prezent, pensionarii cu o contribuție completă la asigurările naționale pot primi până la 230,25 lire pe săptămână, dacă beneficiază de noua pensie de stat, introdusă după 2016. Cei care primesc pensia veche, chiar și cu contribuții complete, primesc maximum 176,45 lire pe săptămână, sumă care adesea nu este suficientă pentru un trai decent.

De aceea, mulți pensionari apelează la Pension Credit, un beneficiu acordat de Departamentul pentru Muncă și Pensii (DWP), care are rolul de a completa venitul până la un prag minim acceptabil.

Pensii 2025. Ce este regula celor 10.000 de lire

Pentru a beneficia de Pension Credit, venitul săptămânal trebuie să fie sub 227,10 lire. Însă pe lângă venit, se iau în calcul și economiile personale. Aici intervine așa-numita limită de 10.000 de lire: pentru fiecare 500 de lire în plus peste acest prag, se adaugă 1 liră săptămânal la venitul estimat, ceea ce reduce suma primită din beneficiu.

Astfel, economii de 11.000 de lire sunt considerate echivalentul unui venit suplimentar de 2 lire pe săptămână, iar suma totală se adună la pensia lunară, influențând eligibilitatea.

Stephen Lowe, director în cadrul Just Group, atrage atenția că această regulă poate veni cu penalizări pentru pensionarii care încearcă să economisească:

Este o formă de penalizare ascunsă. Echivalentul este o dobândă de 10,4% anual – ceva nerealist în condițiile actuale. În plus, plafonul nu a mai fost ajustat din 2009, deși costul vieții a crescut semnificativ”, explică acesta, potrivit Express.co.uk

Într-un exemplu concret, dacă o persoană are 110.000 de lire în economii, 100.000 dintre acestea sunt considerate „în plus” față de plafon, ceea ce echivalează cu 200 de lire în venituri săptămânale. Dacă adăugăm și pensia de bază de 176,45 lire, venitul total estimat ajunge la 376,45 lire pe săptămână, peste limita pentru a primi Pension Credit.

Citeste si Scad pensiile pentru anumiți bugetari și cine nu poate cumula pensia cu salariul. Noi măsuri care îi privesc pe pensionari, pe masa Guvernului

Ce venituri nu sunt luate în calcul

Există însă excepții importante în evaluarea eligibilității. Unele venituri nu sunt incluse în calcul, cum ar fi:

  • Attendance Allowance
  • Personal Independence Payment (PIP)
  • Disability Living Allowance
  • Alocațiile pentru adopție sau îngrijire
  • Veniturile copiilor aflați în întreținere
  • Scottish Carers Allowance Supplement

Ajutorul pentru încălzire nu mai depinde de Pension Credit

Începând cu acest an, ajutorul pentru încălzirea locuinței pe timp de iarnă (Winter Fuel Payment) poate fi acordat și fără a fi nevoie de Pension Credit. Astfel, pensionarii care până acum nu erau eligibili din cauza economiilor pot primi între 200 și 300 de lire pentru sezonul rece.

Citeste si Pensii iulie 2025. Veste bună pentru aproape 500.000 de seniori, vin majorările în iulie. Se plătesc şi din urmă!

Totuși, există un nou plafon de 35.000 de lire pentru acest ajutor, iar dobânzile din economii pot fi considerate venit, ceea ce ar putea exclude unele persoane.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Atac armat după un meci de fotbal! Un suporter argentinian a fost împușcat!
Capital.ro
Ce trebuie să știe toți proprietarii de locuințe din România. ASF explică ce acoperă, de fapt, polița PAD: Sume limitate
Playtech.ro
Românii sub 30 de ani pot încasa bani în fiecare lună dacă se angajează. Bonusul oferit de stat
Adevarul
Șeful Ryanair neagă faptul că un bărbat ar fi fost aspirat pe geamul spart al unui avion: „Aceste afirmații sunt lipsite de sens”
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
500.000 de euro pentru Dan Petrescu! Omul de afaceri era disperat să-l aducă la echipă. Victor Becali: ”Băi, ești nebun?”
MediaFlux
Casa de Pensii explică cum se dovedește stagiul de cotizare la pensie. Mai multe soluții dacă s-a pierdut cartea de muncă
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România