Ilie Bolojan anunță noi măsuri de austeritate pentru scăderea cheltuielilor statului și creşterea veniturilor

Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, în şedinţa Executivului, că vor discuta în fiecare şedinţă de guvern, în perioada următoare, despre adoptarea unor măsuri pentru scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor, care să acţioneze asupra deficitului bugetar şi de asemenea pe componenta de prioritizare a investiţiilor şi de îndeplinire a jaloanelor din PNRR. Şeful Executivului a precizat că o direcţie importantă va fi cea privind restructurarea companiilor de stat, iar într-una din şedinţele viitoare vor aproba şi bugetele de cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerelor, care să includă indicatori de performanţă şi criterii de eficienţă clare.
Filip Stan
27 iun. 2025, 14:32
Ilie Bolojan anunță noi măsuri de austeritate pentru scăderea cheltuielilor statului și creşterea veniturilor

Premierul Ilie Bolojan a declarat la începutul şedinţei de guvern că este un preambul al pregătirii pachetului de măsuri privind cele două urgenţe pe care Executivul le are în plan în următoarele două săptămâni, deficitul bugetar şi cel privind accesarea fondurilor europene.

Citește și: Blocul Național Sindical intră în stare de alertă după ce Guvernul a anunțat tăierea sporurilor la bugetari: ”BNS răspunde la sfidarea noului Guvern”

Urmează să discutăm în fiecare şedinţă de guvern din perioada imediat următoare despre adoptarea unor măsuri care să atace aceste două urgenţe, în ceea ce priveşte scăderea cheltuielilor de funcţionare, creşterea veniturilor care să acţioneze asupra deficitului bugetar şi de asemenea pe componenta de prioritizare a investiţiilor şi de îndeplinire a jaloanelor în aşa fel încât să ne putem accesa finanţările europene într-o cotă cât mai mare până la finalul acestui an din PNRR”, a spus Ilie Bolojan la începutul ședinței de Guvern.

Citește și: Vești proaste pentru bugetari. Ce sporuri sunt tăiate de la 1 iulie. E OFICIAL

Premierul a mai spus că ”o direcţie importantă tot în următoarele două săptămâni va fi cea privind restructurarea companiilor de stat”.

Într-una din şedinţele viitoare vom aproba şi bugetele de cheltuieli ale companiilor din subordinea ministerelor, în aşa fel încât acestea să includă indicatori de performanţă şi criterii de eficienţă clare, pentru ca şi în această zonă să avem rezultate”, a precizat Bolojan.

Execuţia bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 64,23 miliarde lei, respectiv 3,39% din PIB faţă de deficitul de 60,10 miliarde lei, respectiv 3,41% din PIB aferent celor cinci luni ale anului 2024, arată datele Ministerului de Finanţe.

Veniturile totale au însumat 256 miliarde lei în primele cinci luni ale anului 2025, înregistrând o creştere de 13,6% (an/an), susţinută de atât de avansul veniturilor curente – în principal impozitul pe salarii şi venit, contribuţii de asigurări, accize -, cât şi de evoluţia veniturilor din fonduri europene. Exprimate ca pondere în PIB veniturile totale au crescut cu 0,7 puncte procentuale (+0,5 pp în cazul veniturilor curente şi +0,2 pp la fonduri europene).

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au totalizat 25,71 miliarde lei, înregistrând o creştere de 21,7% (an/an), determinată de avansul semnificativ al încasărilor din impozitul pe dividende (+86,3%), pe seama dividendelor distribuite în anul 2024, cu reţinerea cotei de impozit de 8%. Totodată, o dinamică pozitivă a fost consemnată şi în cazul încasărilor din impozitul pe salarii (21,3%) – peste dinamica fondului de salarii din economie (12,1%), evoluţia acestei categorii de venituri fiind influenţată de eliminarea facilităţilor fiscale acordate salariaţilor din sectorul construcţii, agricol, industria alimentară şi a activităţilor de creare de programe pentru calculator.

Contribuţiile de asigurări au înregistrat 87,17 miliarde lei, în creştere cu 11,5% (an/an), sub dinamica fondului de salarii din economie. Evoluţia mai temperată a acestor încasări este explicată parţial de un transfer efectiv la pilonul II de pensii mai ridicat faţă de cel înregistrat în primele cinci luni ale anului trecut (9 miliarde lei în ian-mai 2025, comparativ cu 6,9 miliarde lei în ianuarie-mai 2024). Totuşi, în luna mai se remarcă o dinamică mai ridicată a încasărilor din contribuţii, ca efect al plăţilor efectuate aferente Declaraţiei Unice (D 212).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 10,50 miliarde lei, consemnând o creştere de 4,1% (an/an), susţinută de avansul veniturilor din impozitul pe profit de la agenţii economici.

Încasările nete din TVA au înregistrat 48,99 miliarde lei, în creştere cu 2,3% (an/an). Evoluţia acestor încasări poate fi explicată atât de avansul restituirilor de TVA (+8,4%), faţă de nivelul rambursat în aceeaşi perioadă a anului trecut (13,98 miliarde lei în ian-mai 2025, comparativ cu 12,90 miliarde lei în ianuarie-mai 2024), cât şi de un efect de bază ridicat şi o dinamică mai temperată a cifrei de afaceri.

Veniturile din accize au însumat 18,51 miliarde lei, consemnând o creştere de 17,1% (an/an), susţinută de evoluţiile pozitive ale încasărilor din accizele pentru produsele din tutun (19,3%) şi accizele pentru produsele energetice (+16,8%). Evoluţia lunară a încasărilor din accize prezintă în general o volatilitate mai ridicată, determinată de politica operatorilor economici de antrepozitare fiscală a produselor accizabile.

Veniturile nefiscale au însumat 21,01 miliarde lei, în creştere cu 19,3%, în condiţiile în care încasările aferente lunii martie includ 1,6 miliarde lei reprezentând venituri din ajutoare de stat recuperate de la Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă (CFR Marfă S.A.).

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 21,98 miliarde lei, în creştere cu 32,8% (an/an).

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 320,23 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 12,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2025 au înregistrat o creştere cu 0,7 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024, de la 16,2% din PIB la 16,9% din PIB.

Cheltuielile de personal au însumat 71,07 miliarde lei, în creştere cu 11,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 3,8% din PIB, cu 0,2 puncte procentuale mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 38,30 miliarde lei, în creştere cu 0,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. O creştere se reflectă la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 4,1% pentru decontarea medicamentelor cu şi fără contribuţie personală şi a medicamentelor utilizate în programele naţionale de sănătate.

Cheltuielile cu dobânzile au fost de 22,86 miliarde lei, cu 6,86 miliarde lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 106,21 miliarde lei în creştere cu 15,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de implementarea măsurilor de recalculare a pensiilor din sistemul public cu începere de la 1 septembrie 2024, în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2023 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii. Cheltuielile cu asistenţa socială au fost influenţate şi de plăţile suportate de la bugetul de stat pentru compensarea facturilor aferente consumului de energie electrică şi gaze naturale, respectiv pe cele 5 luni ale anului 2025, au fost în sumă de 1,70 miliarde lei.

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 5,76 miliarde lei, în principal, această sumă reprezintă subvenţii pentru transportul de călători şi sprijinirea producătorilor agricoli, precum şi pentru schema de compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale al consumatorilor noncasnici (544,58 milioane lei).

Alte cheltuieli au fost de 7,73 miliarde lei, reprezentând în principal, burse pentru elevi şi studenţi, susţinerea cultelor, alte despăgubiri civile şi sumele aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 25,77 miliarde lei, în creştere cu 23,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2024.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 40,57 miliarde lei, cu 7,33% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 37,80 miliarde lei.

DailyBusiness
Coletele Shein si Temu vor avea de suferit. Guvernul introduce taxa de 25 de lei pentru coletele sub 150 de euro din afara UE
Spynews
Marisa Paloma, implicată într-un accident rutier. Influencerița a fost testată cu alcooltestul. Ce a urmat după: „Am trecut printr-o criză existențială”
Bzi.ro
Ajunul Adormirii Maicii Domnului! Interdicțiile pe care femeile nu au voie să le încalce pe 14 august
Fanatik.ro
Zodiile pentru care se răstoarnă căruța cu noroc în următoarele 45 de zile. Vine perioada de aur, șase nativi sunt avantajați
Capital.ro
Lovitura supremă: Călin Georgescu, noul premier al României. Suveraniștii vor coaliție cu PSD
Playtech.ro
Uită de Roma sau Florența! Micul orășel din Toscana este perla Italiei, un loc plin de farmec, istorie și deserturi fabuloase
Adevarul
Cum au reușit ucrainenii să introducă drone în Rusia pentru Operațiunea „Pânza de Păianjen”: „Am trecut prin iad”
wowbiz.ro
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
Evz.ro
Cont bancar și card obligatoriu. Schimbări la limitele de plată
Prosport.ro
Maria, clona lui Kim Kardashian, a atras toate privirile. Cum și-a făcut apariția prezentatoarea TV
kanald.ro
Când începe școala în 2025. Ministerul Educației a anunțat data la care elevii revin în bănci
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Și-au spus ADIO după 13 ani de căsnicie
iamsport.ro
FCSB i-a cerut o sumă uluioare lui Ilie Dobre: 'Nimeni nu are cum să achite'
MediaFlux
EXCLUSIV CNAS răspunde cu poezii juridice acuzațiilor aduse de pacienții care au rămas peste noapte fără asigurare medicală
stirilekanald.ro
O actriță celebră s-a înecat pe o insulă din Grecia. Lumea filmului, în stare de șoc
Un bărbat a murit asfixiat de soția obeză, după ce aceasta a căzut din greșeală peste el și nu s-a mai putut ridica