Cea mai dură ordonanță din ultimii ani, publicată în MO. Măsura e valabilă până la finalul anului 2026: fără sporuri și mai puține zile libere

Guvernul plafonează sporurile bugetarilor: tăieri masive de beneficii până în 2026 și reacții aprinse din partea sindicatelor
Irina Dumitrescu
30 iun. 2025, 23:27
Cea mai dură ordonanță din ultimii ani, publicată în MO. Măsura e valabilă până la finalul anului 2026: fără sporuri și mai puține zile libere

Începând cu 1 iulie 2025 intră în vigoare o nouă Ordonanță de Urgență care restructurează semnificativ sistemul de sporuri acordate angajaților din sectorul bugetar. Actul normativ, publicat deja în Monitorul Oficial, prevede limitarea sporurilor pentru condiții periculoase, grele sau vătămătoare la maximum 300 de lei brut pe lună. Măsura este temporară, valabilă până la finalul anului 2026, perioadă în care Guvernul României s-a angajat prin PNRR să adopte o nouă lege a salarizării unitare.

Această decizie aparține Executivului condus de Ilie Bolojan și vine pe fondul unor presiuni uriașe pentru reducerea deficitului bugetar și realocarea resurselor către alte domenii sociale considerate prioritare, cum ar fi protejarea consumatorilor vulnerabili.

Vezi și E lege! Guvernul Bolojan a votat tăierea sporurilor. Măsurile de austeritate, aviz favorabil în CES. DOCUMENT oficial

Ordonanța vizează toate categoriile de personal bugetar, de la funcționarii publici din administrație, până la salariații instituțiilor independente precum Curtea de Conturi sau Consiliul Concurenței. În prezent, sporurile pentru condiții vătămătoare sau periculoase pot atinge până la 15% din salariul de bază, dar fără să depășească suma de 1.500 lei brut pe lună. Prin noul act normativ, această sumă se reduce considerabil, la un plafon fix de 300 lei brut, proporțional cu timpul efectiv lucrat în acele condiții.

Guvernul oferă o compensație minimală: 3 până la 5 zile lucrătoare de concediu de odihnă în plus pe an, în funcție de gradul de risc al locului de muncă. În trecut, salariații expuși la riscuri puteau beneficia de până la 10 zile suplimentare de concediu anual, făcând ca și această facilitate să fie, practic, diminuată. Sindicatele consideră că reducerea sub 3 zile a acestui tip de concediu ar încălca drepturile garantate de Codul Muncii și Constituție.

Reacțiile sindicatelor nu au întârziat să apară. Reprezentanții acestora acuză Guvernul că ordonanța a fost publicată cu mai puțin de 24 de ore înainte de dezbaterea în Consiliul Economic și Social (CES), ceea ce a generat retragerea proiectului de pe ordinea de zi. Vineri, din lipsa avizelor de la Ministerul Justiției și CES, documentul nu a fost adoptat, dar luni, în mod surprinzător, Executivul l-a aprobat.

Sindicaliștii avertizează că pierderile salariale generate de această măsură pot atinge chiar și 1.200 de lei lunar în unele cazuri, afectând motivația personalului, calitatea serviciilor publice și echitatea între diferitele categorii de bugetari. În plus, se tem de o migrație masivă a personalului din domenii cheie, precum sănătatea și asistența socială, unde condițiile de muncă sunt dificile.

Guvernul estimează că plafonarea sporurilor și reducerea concediului suplimentar vor aduce o economie bugetară de aproximativ 1,35 miliarde de lei doar în acest an.

Citește și Decizii importante pentru banii românilor, în prima ședință CSAT convocată de Nicușor Dan. Ce s-a hotărât pentru România

În paralel cu această măsură de austeritate, Guvernul a aprobat și o altă ordonanță privind sprijinul pentru consumatorii vulnerabili la plata energiei. Astfel, în perioada iulie 2025 – martie 2026, aproximativ 2,1 milioane de familii cu venituri reduse vor primi un ajutor lunar de 50 de lei. Bugetul total estimat al acestei măsuri se ridică la 1,04 miliarde de lei.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Bianca Giurcanu a împlinit 31 de ani! Cum a fost surprinsă fosta concurentă de la Survivor de soțul ei
Fanatik.ro
Probleme mari pe transmisia Antenei 1 la Franța – Maroc! Milioane de suporteri români, afectați de defecțiunea tehnică
Capital.ro
Schimbare majoră pentru plăți în Europa. Euro digital intră în linie dreaptă. Când ar putea deveni disponibil
Playtech.ro
Cât costă taxele de drum în Grecia în 2026. Tot ce trebuie să știi înainte să pleci cu mașina
Adevarul
„Ia ce ai şi du-te şi omoară-i”. Plan de asasinat la comandă în Țăndărei: patru bărbați au deschis focul asupra a doi rivali
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Gabi Mureșan înaintea tragediei. Preotul care a încercat să-l salveze a povestit tot: „Cred că nu mai pot”
iamsport.ro
Fostul atacant l-a desființat pe Ion Țiriac, dar a fost contrat dur: ”D-aia nu ați făcut voi miliarde?”
MediaFlux
Trump, nr.1 pe lista de asasinate. Statul care e pregătit să-l omoare pe președintele SUA
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?