Cât te costă să ajungi președinte în România. Nicușor Dan încasează de la AEP, în urma celor două campanii electorale, peste 12 milioane de euro

Nicușor Dan a cheltuit în campania electorală, dar a și încasat, sume care nu sunt deloc de neglijat. Potrivit datelor de la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), președintele României a primit, în urma celor două campanii electorale, peste 12 milioane de euro.
Filip Stan
04 iul. 2025, 16:39
Cât te costă să ajungi președinte în România. Nicușor Dan încasează de la AEP, în urma celor două campanii electorale, peste 12 milioane de euro
Câți bani a cheltuit Nicușor Dan în campania electorală

Nicușor Dan a încasat, potrivit datelor AEP, ca urmare a campaniei electorale de la Primăria Capitalei, suma de aproximativ 660.000 de lei, iar pentru campania președinției, suma de aproximativ 60,8 milioane de lei urmează să fie aprobată și transferată în contul actualului președinte.

Zsombor Vajda, președintele AEP, a declarat că fiind „sume cu destinație specială, se plătesc toți banii o dată”, potrivit gandul.ro.

Așadar, în contul lui Nicușor Dan au intrat, încă din luna septembrie 2024, aproape 660.000 de lei, echivalentul a peste 130.000 de euro, iar, în urma campaniei din mai 2025, este în analiză suma de 60,8 milioane de lei, echivalentul a peste 12 milioane de euro.

Citește și: PSD va propune în Coaliţiei o serie de măsuri consistente pentru o tăiere drastică a privilegiilor şi sinecurilor: Trebuie acţionat de sus în jos

În timpul campaniei eletorale, Nicușor Dan a anunțat într-o dezbatere televizată că a primit câteva milioane de lei ca donații pentru campania electorală, iar câțiva oameni au donat sume de ordinul sutelor de mii de lei.

„Precampania a costat 6 milioane de lei, asta înseamnă 1,2 milioane euro. Nu ştiu cât au cheltuit în precampanie contracandidaţii din 2025, dar cât au cheltuit candidaţii din 2024, în noiembrie, este de cel puţin patru-cinci ori mai mult. Au fost sume de milioane de euro, asta ca să avem un ordin de mărime”, a afirmat Nicuşor Dan.

Veniturile din campania electorală susținută de de Nicușor Dan au fost 3 milioane de lei care au venit de la aproape 10.000 de oameni. Acesta a precizat că doi oameni de afaceri au donat suma maximă care poate fi donată pentru campania electorală, de 810.000 de lei, alți doi afaceriști au donat 500.000 de lei, iar un alt om de afaceri a donat 250.000 de lei.

Câți bani a strâns Nicușor Dan în campania de la primărie

Nicușor Dan declara în mai anul trecut că a primit în precampanie în jur de 2,1 milioane de lei, adică 400.000 de euro, din care 100.000 de euro de la USR, iar restul, donații de la cetățeni. El a precizat că pentru campanie poate cheltui 660.000 de lei, potrivit legii, și că intenționează să îi împrumute de la bancă.

„Fiecare candidat are voie să folosească pentru poziţia de primar al municipiului 660.000 de lei, pe care intenţionez să îi împrumut şi statul dă această sumnă înapoi tuturor candidaţilor care fac 3%. Pentru moment, am împrumutat de la banca la care am cont o parte din această sumă”, spunea Nicușor Dan în mai 2024.

Citește și: Călin Georgescu, declarație uluitoare la ieșirea de la Judecătoria Sectorului 1: „Sunt fericit că dosarul meu a ajuns în instanță, am convingerea că se va stabili nevinovăția mea” VIDEO

Rambursarea cheltuielilor din campania electorală

Alegeri locale

Potrivit AEP, Art. 24. – (1)Rambursarea cheltuielilor electorale efectuate se realizează în termen de 90 de zile de la data alegerilor, potrivit Ghidului finanțării campaniei electorale la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din 2024.

Art. 25. – (1) Până la data de 10 iulie 2024, mandatarul financiar coordonator al fiecărui partid politic alianță politică, organizație a cetățenilor aparținând unei minorități naționale și al fiecărui candidat independent care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 23 depune la Autoritatea Electorală Permanentă cererea de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024, conform modelului prevăzut în anexa nr. 23 la Normele metodologice, însoțită de documentele justificative prevăzute la art. 31.

Alegeri prezidențiale

Potrivit AEP, Art. 26. – (1) Rambursarea cheltuielilor electorale efectuate se realizează în termen de 90 de zile de la data alegerilor.

Art. 27. – (1) Până la data 2 iunie 2025, mandatarul financiar coordonator al fiecărui competitor electoral care îndeplinește condițiile prevăzute la art. 25 depune la Autoritatea Electorală Permanentă cererea de rambursare a cheltuielilor electorale aferente alegerilor pentru Președintele României.

Președintele și-a depus declarația de avere la ANI

Pe data de 20 iunie 2025, președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Într-o discuție informală cu jurnaliștii, acesta a precizat că va face publice și numele celor 400 de persoane care i-au acordat împrumuturi în campania electorală pentru alegerile prezidențiale din luna mai.

Acesta a precizat că a solicitat acordul persoanelor pentru a le publica numele. Totodată, a anunțat că va susține o conferință de presă pe această temă în aproximatic două săptămâni, lucru care nu s-a întâmplat până la acest moment.

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Sportiva care a ajuns să joace tenis la un turneu deși nici măcar nu cunoștea regulile. Cazul ei a generat mari controverse
Capital.ro
Demolarea caselor vechi, obligații legale în România. Ce prevede legea. Costuri ascunse pentru proprietari
Playtech.ro
Impozitul auto în 2026: Noua formulă de calcul aduce creșteri masive, iar mașinile hibride pierd avantajele fiscale
Adevarul
Impozit cât două salarii medii pentru un apartament minuscul. Explicațiile unui specialist
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Două femei au fost lovite de mașină, în timp ce mergeau pe marginea șoselei, în Dolj! Una dintre ele și-a pierdut viața
iamsport.ro
Finanțatorul din SuperLigă îl atacă pe primar: ”E strigător la cer! Trebuie un semnal de alarmă ca să facă el ceva, sunt probleme foarte mari, e vorba de respect”
MediaFlux
Ne luăm adio de la cele 4 anotimpuri? Anunțul care răstoarnă tot ce știam
stirilekanald.ro
El este polițistul care l-a ucis pe Sergiu, moldoveanul găsit pe un câmp din Italia. Ucigașul l-a privit în ochi și l-a împușcat în cap, după care a fugit din țară
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend