Iohannis, Cioacu și Ciucă au dus România în colaps cu bună știință. Conducerea țării a fost informată în august 2024 că țara riscă să intre în incapacitate de plată

Conducerea politică a României a fost informată oficial, încă din luna august 2024, despre riscurile majore privind depășirea țintei de deficit bugetar și posibilitatea intrării țării în incapacitate de plată, potrivit unor documente clasificate apărute vineri în presă.
Filip Stan
05 iul. 2025, 11:22
Iohannis, Cioacu și Ciucă au dus România în colaps cu bună știință. Conducerea țării a fost informată în august 2024 că țara riscă să intre în incapacitate de plată

Informațiile transmise de Ministerul Finanțelor au fost adresate Președinției, Guvernului și Senatului și purtau eticheta ”strict confidențial”, pentru a evita declanșarea unei crize de neîncredere în capacitatea statului român de a-și onora obligațiile financiare.

Documentele oficiale – semnate de fostul ministru de Finanțe Marcel Boloș, de secretarii de stat Alin Andrieș și Dana Pescaru, precum și de șefa ANAF, Nicoleta Mioara Cârciumaru – avertizau că, în absența unor măsuri bugetare urgente, România riscă depășirea țintei de deficit și, implicit, creșterea costurilor de finanțare și pierderea atractivității pentru investitori.

Fostul ministru Boloș a confirmat autenticitatea informărilor într-o declarație pentru Europa Liberă, care a și publicat documentul respectiv.

”În anul 2024, întreaga clasă politică vorbea despre faptul că nu se majorează impozitele și taxele, singurul care trimitea informări în acest sens eram eu. Execuția bugetară a fost publicată lunar și s-a văzut evoluția deficitului bugetar”, a afirmat Marcel Boloș.

Unul dintre cele mai importante documente se intitula ”Riscuri bugetare pe anul 2024 luând în calcul execuția bugetului general consolidat pe primele 9 luni” și era adresat direct președintelui Klaus Iohannis, premierului Marcel Ciolacu și președintelui Senatului, Nicolae Ciucă. În conținutul său, documentul sublinia pericolul iminent al colapsului financiar dacă nu sunt reduse cheltuielile publice.

”În lipsa unor măsuri bugetare adoptate de urgență, care să conducă la limitarea și diminuarea cheltuielilor bugetare pe perioada rămasă până la finalul anului, există riscuri majore ca ținta asumată de deficit să fie depășită, cu consecința creșterii costului finanțării deficitului bugetar”, se arată în nota trimisă instituțiilor-cheie ale statului.

Citește și: Ilie Bolojan atacă pensiile speciale: „Suntem singura țară din lume care-și pensionează judecătorii la 48 de ani. Nu mai poate continua”

În total, șase astfel de documente au fost transmise între august și decembrie 2024. Printre riscurile identificate de Ministerul Finanțelor se numărau imposibilitatea susținerii majorărilor de pensii și salarii aprobate de guvernul Ciolacu, scăderea apetitului investitorilor pentru titlurile de stat românești și amenințarea retrogradării țării de către agențiile de rating.

Potrivit lui Marcel Boloș, la momentul plecării sale din funcție, pe 24 decembrie 2024, deficitul bugetar ajunsese la 8,43%, adică 148 de miliarde de lei. România a încheiat anul cu un deficit de 9,3%, echivalentul a aproape 153 de miliarde de lei, cu mult peste ținta asumată oficial.

În replică la acuzațiile privind moștenirea unui „dezastru economic”, fostul premier Marcel Ciolacu a negat că România s-ar afla în pragul colapsului.

”Frica de «junk» – motiv pentru austeritate oarbă?! Cine profită, de fapt, de panica indusă populației și firmelor românești? Am plătit prețul politic pentru greșelile mele. Am făcut un pas în spate, convins că, după un an super-electoral, care s-a prelungit nepermis de mult, România are nevoie de noi lideri. Decidenți care, încărcați cu energie și credibilitate, să poată continua traiectoria de dezvoltare a țării. Aud, însă, tot mai des în ultima perioadă acuzații dure și teorii alarmiste despre așa-zisul «dezastru economic» în care am lăsat România. Unii văd că îmi fac și plângeri penale de un ridicol fără margini, fără să știe că execuțiile bugetare sunt publice și oricine poate verifica foarte simplu cum au fost cheltuiți banii publici. Dar dacă trebuie să fac și pușcărie ca să avem, după 30 de ani, Autostrada Moldovei, atunci accept fără regrete”, a scris Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Se văd primele efecte ale pachetului fiscal propus de Guvernul Bolojan. Ministerul Finanțelor: „Scad costurile de împrumut”

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Președintele CS Universitatea Craiova anunță întăriri pentru sezonul viitor: “Pretențiile au crescut!” Replică după acuzele lui Mititelu: “Am sărit de la scandaluri la un proiect serios”
Capital.ro
Decizie la ÎCCJ privind vârsta de pensionare și serviciul militar. Ce trebuie să știe românii care au făcut armata
Playtech.ro
Cum verifici online dacă angajatorul ți-a plătit contribuțiile pentru pensie și câți ani de muncă sunt înregistrați în sistem până în 2026
Adevarul
SURSE Cei trei tehnocrați din mintea lui Nicușor Dan. De ce ezită președintele
wowbiz.ro
Răsturnare de situație în cazul crimei din Bihor! Tatăl Alisiei a făcut publice ultimele mesaje ale adolescentei ucise: „Nu mă lasă în pace”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din județul Alba a sfârșit strivită de un autoturism care s-a răsturnat. Echipajele medicale nu au mai putut face nimic
iamsport.ro
Gigi Becali a vrut să intre în direct la Digi Sport, dar moderatorul l-a refuzat: ”Mi-a venit în cap că s-a terminat dacă îl bag!”
MediaFlux
Se modifică totul privind vechimea la pensie. Se plătește mai mult de la 1 iulie 2026
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi