Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: România are potențialul de a deveni unul dintre cei mai mari producători de alimente din sud-estul Europei, în următorii trei ani

Justin Paraschiv, fondator și președinte Carmistin The Food Company, lider de piață în segmentul proteină animală și în producția de furaje, este de părere că la nivel național România trebuie să valorifice șansa extraordinară pe care o are în producția de hrană și capacitatea de a deveni un furnizor de alimente pentru întreaga Europă. La rândul său, ministrul Agriculturii a declarat că pentru a asigura securitatea alimentară și a susține producția autohnonă, investițiile trebuie să continue.
Alina Costache
08 iul. 2025, 14:16
Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: România are potențialul de a deveni unul dintre cei mai mari producători de alimente din sud-estul Europei, în următorii trei ani

Carmistin The Food Company, în parteneriat cu ACEBOP și ProAgro au organizat conferința Investiții în agricultură, strategie pentru viitor, un eveniment care a reunit reprezentanți de vârf ai industriei alimentare, ai asociațiilor și organizațiilor patronale din domeniu, precum și ai celor mai importante instituții financiar-bancare, pentru a proiecta soluții de creștere a investițiilor și dezvoltare a agribusiness-ului, ca sector strategic pentru România.

Evenimentul a fost deschis de Mircea Abrudean, președintele Senatului, care a subliniat necesitatea sprijinirii producției autohtone prin mecanisme capabile să elimine barierele de dezvoltare, să asigure o competiție loială și să valorifice resursele țării. O viziune pe termen lung, inovarea și digitalizarea, dar și regândirea relației dintre agricultori și consumatori într-o logică de parteneriat, cu implicarea tuturor actorilor din sector, de la producători și distribuitori până la consumatori, reprezintă direcții strategice, care pot consolida economia și pot crește capacitatea României de a preveni și gestiona crizele legate de securitatea alimentară. Președintele Senatului a dat asigurări că, prin dialog și colaborare, putem pune bazele unui nou model de dezvoltare a sectorului agroalimentar din țara noastră.

Cu experință de business în CV, Dragoș Anastasiu a transmis, în actuala calitate de viceprim-ministru, că Pentru a-și atinge potențialul extraordinar în domeniile agribusiness sau turism, pe lângă viziune și reclădirea încrederii la toate nivelurile, România are nevoie de simplificare, debirocratizare, digitalizare și finanțare, inclusiv de finanțarea din partea sistemului bancar. O astfel de coeziune a tuturor jucătorilor și o strategie clară ne vor reda încrederea că mergem pe drumul cel bun.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a subliniat, la rândul său, nevoia unei evaluări a eficienței și armonizare a investițiilor în sectorul agroalimentar, având performanța ca principal criteriu și a asigurat participanții de întreaga deschidere pentru o mai bună cooperare între Guvern, industrie și sectorul bancar. O să fac tot ce pot pentru a convinge zona bancară să relansăm creditarea și să creăm mecanisme și instrumente noi de finanțare a agriculturii, în contextul stimulării investițiilor. Ministrul Finanțelor a punctat, de asemenea, nevoia construirii unei economii mai performante, cu o bază solidă, conturată după modele de succes preluate din mediul de business.

Pentru a asigura securitatea alimentară și a susține producția autohnonă, investițiile trebuie să continue, iar România are potențialul de a deveni unul dintre cei mai mari producători de alimente din sud-estul Europei, în următorii trei ani, după investițiile de aproape 2 miliarde euro anunțate în sector. Declarația a fost făcută de Florin Barbu, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Creșterea transparenței privind trasabilitatea produselor alimentare, prin introducerea de standarde de calitate pentru alimentele de import, eliminarea fraudelor privind originea produselor și importanța combaterii practicilor comerciale neloiale, care afectează producătorii români, dar și mai buna susținere a produsului autentic românesc, după modelele din Franța și Polonia, au fost prezentate ca priorități în agenda ministrului Agriculturii.

Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a punctat direcțiile privind subvențiile pentru energie verde în agricultură și industria alimentară, prin revalorificarea circulară a deșeurilor agricole – biogaz, compost, cogenerare, după modelul țărilor nordice. Ministrul Ivan a declarat că măsurile de finanțare pentru sectorul agroalimentar vor continua și unele chiar vor fi extinse, astfel încât România să ducă independența energetică a producătorilor la următorul nivel și să devină competitivă inclusiv pe piața externă.

 

Alexandru Bociu, președintele ANSVSA, a vorbit despre rolul instiutuției pe care o coordonează în ceea ce privește biosecuritatea și sănătatea animală, trecând în revistă mecanismele în vigoare pentru gestionarea rapidă a oricăror posibile riscuri veterinare în industrie și evitarea blocajelor în piață. Reprezentantul ANSVSA a prezentat măsurile întreprinse de instituție pentru a facilita exportul de carne de pasăre în spațiul non UE pentru producătorii români, cum ar fi simplificarea procedurilor și consolidarea acordurilor bilaterale.

 

Silviu Anghel, director general în ANPC, a punctat rolul parteneriatului dintre ANPC și industria producătoare în privința armonizării etichetării și a standardelor de calitate, în beneficiul consumatorului. A arătat că vor fi implementate proiecte de digitalizare pentru urmărirea corectă a trasabilității produselor alimentare, astfel încât în România să existe o transparență totală în relația producător-consumator.

 

Reprezentant al mediului de business, Justin Paraschiv, fondator și președinte Carmistin The Food Company – lider de piață în segmentul proteină animală și în producția de furaje la nivel național, a declarat că România trebuie să valorifice șansa extraordinară pe care o are în producția de hrană și capacitatea de a deveni un furnizor de alimente pentru întreaga Europă. Mizăm pe o echilibrare a balanței comerciale, prin măsuri coerente și prin susținerea investițiilor pe termen mediu și lung.

DailyBusiness
Voucherele de vacanță pentru angajații din educație se acordă în continuare
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Dramă cumplită pentru Irina, o tânără de 20 de ani cu paralizie cerebrală. A aflat că mama ei a murit după ce s-a întors de la operație. Mesajul sfâșietor al fetei
Capital.ro
Se vor schimba banii. Când renunță România definitiv la leu: Adoptarea euro are un avantaj foarte mare
Playtech.ro
Apartamente noi cu TVA redus – singura situație în care mai poți cumpăra o locuință la prețul vechi, cât plătești avans
Adevarul
Scene șocante surprinse la Paris: român vânat de traficanții care voiau să-l linșeze. „Omoară-l dacă mai filmează”
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Evz.ro
Cum a salvat-o Reghecampf pe Anamaria Prodan de la închisoare. Zeci de mii de euro a plătit pentru ea
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Cine sunt cei patru români care și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Germania! Familia cere ajutorul pentru repatrierea trupurilor neînsuflețite
Cancan.ro
Panică pentru Oana Ciocan și Jador! Fiul lor are Covid. Cum se simte micuțul
iamsport.ro
Extaz total la FCSB după o calificare istorică: ”Doi jucători împing un cărucior de rufe: unul este în pielea goală, iar celălalt urlă”
MediaFlux
Vouchere de 800 lei pentru o parte din români. Decizia Guvernului a fost luată pentru anul 2025
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani