Dragoş Anastasiu: „Am avut timp de zece zile să tragem frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid. Şi zidul ăla se cheamă junk”

Vicepremierul a explicat că s-a decis în prima fază măriri de taxe şi nu reduceri de cheltuieli pentru că bugetul are nevoie rapid de mai mulţi bani. 
Filip Stan
09 iul. 2025, 22:29
Dragoş Anastasiu:
Dragoș Anastasiu câștigă 14.000 de lei ca vicepremier, deși este milionar în euro: „În privat găsești manager de la 10.000 de euro în sus”

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, că România a avut la dispoziţie zece zile ”să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile anunţate deja ar fi să suferim dublu sau triplu şi să nu ne revenim nici în 15 ani.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, revoltat de obrăznicia bugetarilor: „Au criteriu de performanță să stea opt ore la serviciu sau să nu întârzie dimineața”. Mamaia SA are trei angajați și patru șefi, cu salarii incredibile

”Noi am avut timp de zece zile să tragem frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid. Şi zidul ăla se cheamă junk. Adică nerecomandat investiţiilor. Ei, că toţi cei care au fost în maşină, românii, s-au lovit la genunchi, au o vânătaie, le curge sânge la o rană, adică suferă, aşa este. Dar care era alternativa? Alternativa era să suferim dublu, triplu şi să nu ne mai revenim 15 ani. Ăsta este scenariul pentru care am fost obligaţi la acest pachet”, a afirmat Dragoş Anastasiu, miercuri seară, la B1 TV.

Vicepremierul Dragoş Anastasiu: Alternativa era să suferim dublu, triplu şi să nu ne mai revenim 15 ani

Vicepremierul a explicat că s-a decis în prima fază măriri de taxe şi nu reduceri de cheltuieli pentru că bugetul are nevoie rapid de mai mulţi bani. ”De ce acest pachet şi nu reduceri de cheltuieli în această fază? Pentru că toate măsurile astea luate sunt cu impact mare bugetar. Când creşte TVA cu doi la sută, se adună bani mulţi. Când creşte acciza cu 10 la sută, se adună. Partea cealaltă, pe care populaţia o vede pe bună dreptate ca o lipsă imensă de echitate în România – faptul că există consilii de administraţie puse cum sunt puse, oameni care se duc din partide şi nu că se duc din partide, dar sunt incompetenţi şi foarte bine plătiţi, că ne pensionăm unii dintre noi la 48 de ani, că avem pensii de câte 5.000-6.000 de euro unii dintre noi – astea sunt percepute în mare parte ca o inechitate. Toate lucrurile astea nu se pot regla repede şi impactul la buget nu este mare, dar ele trebuie reglate pentru că lumea s-a săturat de ele”, a afirmat vicepremierul Dragoş Anastasiu.

Citește și : Companiile din România cu cel mai mare profit. Statul este acționar majoritar la trei dintre primele cinci!

Acesta a precizat că toate aceste inechităţi vor fi remediate, dar nu a existat deocamdat timpul necesar. ”N-am avut timpul necesar să facem acest lucru pentru că am tras o frână de mână, am căutat-o vreo zece zile, am găsit-o, am tras-o ca să nu intrăm în gard”, a mai declarat vicepremierul Dragoş Anastasiu.

Guvernul şi-a asumat, luni, în Parkament răspundere pe primul pachet de măsuri, care prevede creşteri de TVA, taxe, accize şi alte măsuri. AUR a depus o moţiune de cenzură, care urmează a fi citită joi în Parmalent şi va fi votată luni. Dacă moţiunea nu trece, pachetul de măsuri se va considera a fi adoptat.

 

Dragoș Anastasiu anunță următoarele reforme: „Avem pe un an și jumătate planuri de tot felul”

Vicepremierul Dragoș Anastasiu spune că munca pentru analiza și elaborarea pachetului de măsuri fiscal bugetare, care implică tăierea sinecurilor de stat, a început abia în urmă cu două zile. Premierul Ilie Bolojan declara că acest al doilea pachet va fi prezentat până la finalul lunii iulie.

Guvernul a decis să grăbească elaborarea celui de-al doilea pachet de măsuri fiscale, în contextul tensiulilor sociale provocate de măsurile de austeritate care vizează cu precădere românii obișnuiți. În ultima conferință de presă, Bolojan a dat asigurări că viitorul pachet va conține și tăierea unor sinecuri și reducerea numărului de consilii de administrație.

Dragoș Anastasiu susține că pachetul numărul doi de măsuri fiscale are drept scop corectarea inechităților. Vicepremierul mai spune că reformele nu se vor opri după pachetele de austeritate anunțate de premierul Bolojan. El susține că vor urma și alte măsuri menite să eficientizeze activitatea statului, iar implementarea lor se va întinde pe parcursul următorului an și jumătate.

„Pachetul numărul doi se va adresa inechității. Acum două zile ne-am apucat puternic să muncim pe el și avem termen limită la sfârșitul lunii iulie, primul, la sfârșitul lunii august, al doilea, iar reformele statului nu se termină aici, ele continuă. Avem pe un an și jumătate planuri de reformă de tot felul”, a declarat Dragoș Anastasiu.

Dragoș Anastasiu spune că primele trei pachete de austeritate sunt urgente și trebuie grăbite, mai ales că după anunțarea celui dintâi, care afectează cu precădere oamenii de rând, au crescut tensiunile sociale. Oamenii sunt nemulțumiți că austeritatea nu-i vizează și pe politicieni, pe parlamentari sau pe sinecuriștii numiți politic.

„Mai sunt încă două (pachete de reformă – n. red.) și eu vă spun că or să mai vină. Dar astea trei sunt urgente și va trebui să ne grăbim pentru. Populația spune pe bună dreptate, ați început de jos în sus, în loc să începeți de sus în jos. Și teoretic, dacă am fi avut timp, așa am fi început. Am fi tăiat acolo unde sunt multe inechități”, a spus Dragoș Anastasiu.

El a dat ca exemplu, în acest sens, reducerea consiliilor de administrație din companiile de stat, tăierea indemnizațiilor directorilor etc. Pe de altă parte, însă, dă de înțeles că aceste măsuri nu vor fi implementate prea curând, deoarece sinecuriștii politici sunt protejați de legi și de contracte care durează trei până la cinci ani.

„În foarte multe cazuri avem lege…legea 109, a guvernanței corporatiste la stat, sunt contracte, de mandate sau de muncă care sunt în vigoare. Ce poți să faci. Poți să faci nefăcute care ți se întorc în față înzecit, peste un an, peste doi, peste trei. Noi trebuie să lucrăm și cu discernământ și cu legea în brațe pentru că altfel facem mai mult rău decât bine…Oamenii au niște lucruri betonate. Sunt contracte betonate pe doi ani, pe trei ani, pe patru ani, pe cinci ani. Nu poți să vii dictatorial să spuni, pff. contractele au dispărut. De asemenea sunt legi care prevăd anumite chestiuni…x% nu vreau să intru în detalii că lumea vrea să știe că facem”, a concluzionat Dragoș Anastasiu.

Dragos Anastasiu, despre delegaţiile în străinătate: Poate că nu trebuie neapărat să mergem la business class. Putem să stăm şi la hotel de trei stele, că nu moare nimeni

Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, că nu toate deplasările funcţionarilor din ministere în străinătate trebuie să se facă la business class, adâugând că ”nu moare nimeni” într-o perioadă grea să stea la un hotel de trei stele.

Întrebat, miercuri seară, la B1 TV, despre deplasările externe ale angajaţilor din ministere şi posibilitatea ca acestea să fie făcute doar cu acordul premierului, Anastasiu susţine că este nevoie de discernământ şi că uneori se poate participa la conferinţe şi online.

”N-am vorbit cu premierul pe tema asta. Dar da, trebuie să ne uităm şi acolo. Câteodată e bine să ne deplasăm. Poate că nu trebuie neapărat să mergem la business class. Poate că nu trebuie neapărat să stăm la hotel de patru stele. Putem să stăm şi la hotel de trei stele, că nu moare nimeni într-o perioadă de greutate pentru toată lumea. Când e greu, te restrângi şi nu mai stai la cinci stele, stai la patru, nu mai mergi cu business. Nu cred că asta este o problemă. Aţi văzut şi preşedintele interimar Bolojan a putut să meargă cu o companie low-cost. Se poate, nu moare nimeni, important e să fii eficient, să-ţi faci treaba şi atunci când e greu să-ţi strângi cureaua”, a precizat Anastasiu.

El consideră că îi va fi greu premierului să verifice fiecare deplasare, din lipsă de timp, însă există destui oameni în Corpul de Control sau în ministere care pot face acest lucru.

”Cât s-a cheltuit pe deplasări anul ăsta sau luna asta în Guvernul României şi aceeaşi lună a anului trecut? Atât. Ok, luna viitoare cât o să fie? Şi aveţi target minus 20 la sută, minus 30 sau cât o fi. Dacă te duci până în America şi la un sfert de oră după ce aterizezi ai o întâlnire cu preşedintele Americii ca să închei un deal de două miliarde, atunci du-te cu business class ca să fii odihnit când ajungi acolo. Dar când te duci în America, îţi pui o întâlnire după două zile şi te întorci cu mâna în buzunar, atunci mergi şi cu economic”, a afirmat Dragoş Anastasiu.

Premierul Ilie Bolojan le-a cerut ministerelor şi instituţiilor aflate în subordinea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Ministerele de resort au obligaţia ca, pentru fiecare deplasare, să transmită un memorandum spre aprobare Prim-ministrului şi Secretariatului General al Guvernului, cu cel puţin 5 zile înainte de data începerii deplasării.

 

DailyBusiness
Europa arde! Incendii uriașe în Franța, Spania, Italia și Grecia. Mii de hectare mistuite, localnici disperați
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Este despărțirea anului în show-bizz-ul românesc! Adrian Brîncoveanu confirmă separarea de Andreea Marin! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Nadia Comăneci, tentativă de sinucidere la 17 ani? „Așa spun rapoartele Securității!”. Care ar fi fost motivele
Capital.ro
Adio, maestre! Marele artist a murit. A fost unul dintre cei mai iubiți comedianți
Playtech.ro
Cât costă o vacanță în Italia în această vară? Preţurile exacte pentru bilete avion, cazare, prețuri, atracții turistice
DailyBusiness
Preţuri mai mari ca niciodată în staţiunea din Grecia adorată de români. Cât costă un gyros în vara lui 2025
Adevarul
Ce se schimbă pentru coasigurați de la 1 august: cum rămâi asigurat și ce trebuie declarat la ANAF pentru CASS
wowbiz.ro
Mama tinerei ucisă în Mureș face declarații tulburătoare! Modul înfiorător în care Anda a fost lăsată fără viață de bărbatul de care încerca să scape de luni întregi: „L-am implorat să se oprească”. Criminalul, dat în urmărire națională
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
De speriat! AIEA: Germania poate produce arme nucleare în câteva luni
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
kanald.ro
Horoscop 12 iulie 2025: Visul Fecioarelor se îndeplinește! Au așteptat momentul acesta de câțiva ani
Cancan.ro
Primul mesaj transmis de Violeta Bănică, după ce mama sa l-a părăsit pe Adrian Brîncoveanu
Playsport.ro
Se schimbă permisele de conducere pentru șoferii români. Când trec toate pe...
Capital.ro
Veste imensă pentru Călin Georgescu. S-a decis totul!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
L-a părăsit când el era plecat de acasă. N-a avut nicio remușcare
stirilekanald.ro
„Ce mă fac eu fără tine?” Daniel Alexandru a murit după 76 de zile de comă. Tânărul a fost bătut fără milă la o petrecere: „Drum lin către îngeri!”
Atenție, posesori de carduri bancare: riscuri majore pentru conturile voastre!
MediaFlux
Pupici și îmbrățișări! Ce caută Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, în poala cancelarului Guvernului, Ionel Dancă.
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ciocolata ar putea ajunge un bun de lux – se scumpește masiv ingredientul de bază