Falcă, finul lui Băsescu, şi-a dat demisia din conducerea PDL Arad după ce s-a certat cu socrul

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, şi-a prezentat demisia din conducerea PDL Arad, unde deţine poziţia de prim-vicepreşedinte. Potrivit unor surse din filiala judeţeană, motivul este legat de desemnarea candidatului pentru şefia CJ, Falcă opunându-se candidaturii socrului său, Gheorge Seculici.
Romania TV
30 dec. 2011, 15:43
Falcă, finul lui Băsescu, şi-a dat demisia din conducerea PDL Arad după ce s-a certat cu socrul

Potrivit unor surse din PDL Arad, la o şedinţă a filialei care a avut loc zilele trecute, Gheorghe Falcă a avut dispute cu alţi membri din conducerea organizaţiei judeţene pe tema nominalizării candidatului la conducerea Consiliului Judeţean, primarul Aradului ameninţând că îşi dă demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al organizației, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ulterior, afirmă sursele citate, Falcă s-ar fi prezentat la partid cu demisia scrisă, exprimându-şi dorinţa de a rămâne simplu membru, însă nu ar fi primit răspunsul preşedintelui PDL Arad, Gheorghe Seculici (care este chiar socrul său), dacă demisia îi este sau nu acceptată.

Aceleaşi surse afirmă că în ultima perioadă în filiala judeţeană ar fi apărut neînţelegeri între Falcă şi alţi membri din conducere, inclusiv socrul său, pe tema desemnării candidatului pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Arad la alegerile din 2012.

Falcă ar fi susţinătorul actualului preşedinte, Nicolae Ioţcu, în timp ce alţi membri importanţi îl susţin pe socrul său, preşedintele PDL Arad.

Seculici, care a mai fost preşedinte al CJ Arad şi în prezent este consilier judeţean, şi-ar fi exprimat intenţia în partid de a candida pentru această funcţie.

În şedinţa PDL Arad la care au apărut disputele Falcă ar fi susţinut că Ioţcu se plasează cu câteva procente în faţa lui Seculici în sondajele partidului şi că acesta ar fi motivul pentru care l-ar susţine pe actualul preşedinte al CJ Arad.

Tototdată, Falcă ar fi ameninţat că nu va face tandem cu socrul său la alegerile locale pentru că o candidatură în familie ar crea o imagine negativă în presă şi ar fi spus că va renunţa la cursa pentru Primărie dacă Seculici nu renunţă la ideea de a candida pentru şefia CJ.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, preşedintele PDL Arad, Gheorghe Seculici, a confirmat, vineri, existenţa demisiei scrise.

„Gheorghe Falcă şi-a depus în scris demisia, însă prefer să nu fac comentarii până când nu aflu motivele”, a spus Seculici.

Întrebat dacă demisia poate avea legătură cu discuţiile privind desemnarea candidatului la CJ, Seculici a spus că „este posibil” şi a confirmat că au existat „unele discuţii mai aprinse”, însă nu a oferit informaţii suplimentare.

Gheorghe Falcă nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri.

Primarul Aradului, aflat la cel de-al doilea mandat, este căsătorit cu fiica lui Seculici, Ela, iar naşul lor de căsătorie este preşedintele Traian Băsescu.

Falcă este judecat pentru fapte de corupţie, în legătură cu vânzarea unui teren al municipalităţii unui apropiat al familiei, la un preţ considerat de către procurorii DNA ca fiind sub preţul pieţei.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Florin Gardoș, prima reacție după decizia justiției de a ridica sechestrul asupra firmei Nordis: „Nu mai vreau în România!”
Capital.ro
Harta sărăciei în Europa: România, pe lista statelor cu regiuni puternic afectate
Playtech.ro
Apartamentul este pe numele soțului, dar tu ai plătit ratele. Ce drepturi ai asupra locuinței în caz de divorț
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT