A refuzat să-și vândă casa până când aceasta a fost înconjurată de blocuri. Suma astronomică încasată în final

Dacă nu ești dispus să-ți vinzi casa, iar interesul pentru aceasta este din ce în ce mai mare, este aproape sigur că și suma pe care o poți încasa crește în aceeași măsură. Cel mai recent exemplu în acest sens este al unui proprietar care a refuzat mulți ani să-ți vândă locuința, iar în final, când totuși a făcut-o, a încasat o sumă astronomică.
Irina Dumitrescu
18 iul. 2025, 17:49
A refuzat să-și vândă casa până când aceasta a fost înconjurată de blocuri. Suma astronomică încasată în final

La întrebarea ”cât costă casa aceasta?”, răspunsul poate fi unul astăzi și altul peste un an sau mai mulți. Odată cu trecerea timpului, prețul poate crește, odată cu interesul pentru respectiva proprietate, până la valori uriașe în raport cu cel inițial.

Un exemplu recent de acest fel este casa unui australian din Sidney – una relativ modestă, cu două dormitoare, cu suprafața totală de 676 de metri pătrați.

Locuința respectivă se afla în zona unui proiect imobiliar de amploare și a fost înconjurată, treptat, de blocuri.

Citește și Ungaria ar putea să fie următoarea ţară vecină, după Bulgaria, care adoptă moneda euro. România nu are o dată stabilită nici măcar pentru începerea procesului

Proprietarul a refuzat ani la rând să-și vândă casa, aceasta fiind singura locuință individuală rămasă pe o stradă unde s-au construit între timp blocuri.

”A primit mai multe oferte, dar a refuzat de fiecare dată”, a declarat un agent imobiliar de la agenția Strathfield Partners, citat de Real Estate, notează antena3.

Interesul potențialilor cumpărători pentru casa respectivă a crescut de la un an la altul, iar proprietarul, în cele din urmă, și-a scos la licitație proprietatea.

Prețul de pornire a fost de șase milioane de dolari, iar în final casa a fost vândută cu suma astronomică de 8,15 milioane de dolari!

Noul proprietar ia în calcul transformarea terenului ocupat de casă într-o afacere hotelieră, potrivit aceluiași agent imobiliar.

Cartierul unde se află casa este nord-vestul orașului Sydney și a cunoscut, în ultimii ani, un ritm accelerat al construcției de blocuri cu apartamente de închiriat. Apartamentele din zonă se închiriază, în medie, cu 915 dolari pe săptămână.

Cazul casei din Sidney amintește de o altă situație din Australia: o familie a ajuns în presa din toată lumea după ce a refuzat să vândă un teren de 20.000 de metri pătrați, pentru 50 de milioane de dolari, dezvoltatorilor care cumpăraseră toate suprațele din vecinătate.

Citește și Mark Zuckerberg „a furat” un specialist AI de la concurență. Șeful Meta îi oferă un salariu de 200 de milioane de dolari

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
Ce a lăsat Gigi Becali în locul bisericii de la Techirghiol pe care a dărâmat-o la presiunile statului: „Nu se mută de aici”. Video
Capital.ro
Traian Băsescu, intervenție dură în scandalul desemnării premierului. Ce îi reproșează lui Nicușor Dan
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
România, prima țară din lume cu asigurare anti-drone pentru locuințe. Ce se întâmplă dacă războiul ajunge pe teritoriul nostru
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Uluitor! Ce a pățit Gigi Becali într-un magazin din străinătate după ce a scos două bancnote de 500 de euro
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului